Rugăciunea scurtă


Un Articol de W.J. Hocking    

Sper că ați experimentat bucuria de a primi un răspuns imediat la o rugăciune care v-a fost, cum s-ar spune, smulsă sub presiunea împrejurărilor în care v-ați găsit. Mă refer la o astfel de rugăciune ca cea care a fost înălțată de Petru dintre valurile furioase ale Mării Galileii. El mergea pe apă la îndemnul Domnului, însă la vederea vântului năpraznic s-a înspăimântat. Începând să se scufunde, el a strigat cu cuvinte de deznădejde: „Doamne, scapă-mă!“ Și imediat Isus Și-a întins mâna și l-a apucat (Matei 14:28-31).

Această rugăciune, cea mai scurtă menționată de Scriptură, este un exemplu al rugăciunii la care doresc să fac referință. Într-o ocazie anterioară v-am atras deja atenția asupra importanței de vă face obiceiul de a cere ajutor de sus. Însă este de asemenea de mare importanță să ne amintim că avem acces oricând la tronul harului și că nu putem niciodată să facem o cerere la un timp sau în vreun fel nepotrivit (1. Timotei 2:8; Evrei 4:16).

Simon Petru se scufunda sub valuri. Cu greu putem presupune că un pescar cu experiența lui nu putea să înoate. Pe lângă aceasta, citim despre el aruncându-se în mare în graba lui năvalnică de a fi primul care ajunge la Domnul (Ioan 21:7). Însă iată-l, fără îndoială, sub noutatea împrejurărilor lui, copleșit de spaimă, fără putere. De aceea rugăciunea lui scurtă, însă energică, deși era însuflețită de puțină credință, nu a fost nicidecum neluată în seamă de Stăpânul său.

Nu există momente de-a lungul zilei când ți se cere pe neașteptate să preiei o nouă îndatorire, sau să îndeplinești o sarcină dificilă, sau să iei decizii cu privire la un pas important? Nu ai nici timpul, nici ocazia să te retragi deoparte iar acolo să te apleci pe genunchi în ascuns înaintea Dumnezeului și Tatălui tău. Poate că ești atât de presat încât nu-ți poți descrie nevoia cu cuvintele potrivite.

Ce este de făcut? Ești obligat să te lipsești de privilegiile rugăciunii și să acționezi conform propriilor tale resurse și gânduri fără să te raportezi la Dumnezeu? Nicidecum. Chiar și într-un astfel de caz ai toată libertatea să-ți înalți inima, în tăcere și pe scurt, pentru a cere sprijin și ajutor. Cuvintele pot da greș, însă „rugăciunea este dorința sinceră a sufletului, rostită sau neexprimată”. Să nu fie altceva decât privirea îndreptată în sus și dorința arzătoare a duhului, iar răspunsul va veni.

Avem un alt exemplu în istoria lui Neemia. El era paharnicul împăratului Artaxerxes la Susa. Însă afecțiunile inimii lui erau la Ierusalim, cetatea Marelui Împărat, acum distrus și fără apărare. El dorea cu sinceritate ca poporul său aflat în robie să fie restabilit în țara lor și ca preaiubitul lui Sion să fie rezidit. Zi de zi el s-a rugat cu insistență ca inima împăratului să fie mișcată pentru îndeplinirea acestor lucruri. Cuvintele sale au fost „fă, Te rog, să reuşească robul Tău astăzi şi dă-i să găsească îndurare înaintea bărbatului acestuia!”. În cele din urmă a venit ziua când Neemia a avut ocazia să aducă acest subiect înaintea împăratului. Iar Artaxerxes nu s-a împotrivit, spunându-i lui Neemia: „Ce ceri?”; acum era un moment critic. Totul părea că atârnă de răspunsul lui Neemia. Iar atunci Neemia, neîncrezându-se în înțelepciunea sa, s-a „rugat Dumnezeului cerurilor”. A urmat cererea sa către Artaxerxes, care a fost de acord.

Aici vedem o rugăciune rostită în intervalul dintre întrebarea împăratului și răspunsul lui Neemia. Intervalul trebuie să fi fost scurt, pentru că monarhii orientali nu aveau obiceiul să aștepte prea mult ca paharnicii lor să le răspundă. Însă a fost îndeajuns timp pentru ca rugăciunea să se înalțe la cer și ca ajutorul să vină. Situația era urgentă iar răspunsul a fost instantaneu.

Tot astfel, dragii mei tineri, obișnuiți-vă să cereți noi resurse de har atunci când vă aflați în greutăți, oricare ar fi momentul zilei, oriunde v-ați afla. În felul acesta veți avea exemple din belșug despre cât de minunat este să te încrezi în Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s