Umblarea în Duhul


Un Articol de Walter Gschwind

„Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini pofta cărnii.“ (Galateni 5:16)

Cum este Duhul Sfânt care locuieşte în mine? — Nu ne vine greu să înţelegem că Duhul Sfânt, care locuieşte în noi ca persoană, este desăvârşit, dumnezeiesc. El este Duhul lui Dumnezeu şi astfel posedă toate caracteristicile Lui: El este lumină şi în El nu este întuneric (1. Ioan 1:5), El este dragoste (1. Ioan 4:8), El este Duhul vieţii (Romani 8:2), al adevărului (Ioan 15:26; 1. Ioan 5:6 etc.), al înţelepciunii (Efeseni 1:17), al puterii, al dragostei şi al chibzuinţei (2. Timotei 1:7).

Roada, pe care o produce El în viaţa noastră, corespunde fiinţei Sale: „Dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5:22).

„Carnea“, care este în mine atât timp cât mă aflu pe pământ, este împotriva „Duhului“ şi nu îşi va schimba caracterul niciodată. – Şi această realitate nu e greu de înţeles. Deoarece am suspinat prea mult sub stricăciunea vechii noastre firi, nu ne mirăm că în Cuvânt „carnea“ este osândită complet şi că sunt numite ca fapte ale „cărnii“ următoarele: „curvie, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora“ (Galateni 5:20, 21).

„Eul“ meu poate umbla fie „în Duh“, fie „potrivit cărnii“. — „Nu înţeleg acest lucru“, vei spune probabil. „Nu există între teritoriul acestor doi adversari de neîmpăcat, care caută să mă conducă, un loc neutru, în care să pot trăi liniştit?“

Răspunsul este simplu: Pot face fie voia bună, plăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu, fie voia mea proprie. Între ascultare şi neascultare nu există o a treia posibilitate. Îi pot aduce lui Dumnezeu „jertfe de ardere-de-tot“ ca Saul. Dar dacă nu fac acest lucru în concordanţă cu ceea ce îmi porunceşte Cuvântul lui Dumnezeu, atunci aceasta este înaintea lui Dumnezeu un păcat al îndărătniciei şi al propriei voinţe (1 Samuel 13 şi 15). Pot rămâne „între staule“ ca Ruben „pentru a auzi fluierăturile turmelor“, gândind că acest lucru nu e rău. Dar dacă ştiu că duşmanul este în ţară şi că pe mulţi oameni îi ameninţă moartea, moartea veşnică, atunci inactivitatea mea este neascultare, care se pedepseşte (Judecători 5:16). În sfârşit, pot merge să-mi îngrop tatăl. Dar dacă îndatoririle faţă de rudele mele o iau înaintea urmării lui Isus şi nu sunt o parte componentă a acestei urmări, atunci această exercitare binevoitoare a dragostei nu izvorăşte din „Duh“, ci din „carne“ (Matei 8:21-22).

Nu, nu există un loc neutru între câmpul de acţiune al „Duhului“ în viaţa mea şi scena activităţii „cărnii“ în mine. Iar dacă mai caut acest loc neutru, atunci aceasta dovedeşte că viaţa mea încă nu este predată fără rezerve Domnului.

Ştii cum funcţionează un automobil. El merge înainte sau înapoi. O altă mişcare nu face. Apostolul Pavel a umblat în mare credincioşie „în Duhul“. De aceea a alergat cu toată puterea spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus (Filipeni 3). Dima, care a mers înainte un timp alături de apostolul Pavel, nu numai că s-a oprit, ci a mers înapoi: el a îndrăgit veacul de acum. Cât de repede s-a mărit distanţa dintre cei doi! Ce trist! (Filimon 24; 2. Timotei 4:10)

În Romani 6:2, apostolul întreabă: „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în el?“ Numai Duhul Sfânt are voie să influenţeze hotărârile inimii mele şi să călăuzească umblarea mea. Cum pot să deosebesc ce este „din Duh“ şi ce este „din carne“? Acest lucru nu e totdeauna simplu! — Oul unui cuc arată ca oul unei codobature, iar un ochi neexperimentat nu le poate deosebi. Tot astfel, şi celui care nu umblă de mult timp pe calea credinţei i se pare deseori greu să deosebească ce este „din carne“ şi ce este „din Duh“, mai ales când un lucru se apropie de el abia în germene, iar roadele coapte nu sunt încă vizibile.

Chiar dacă această capacitate de deosebire a lucrurilor este într-o oarecare privinţă o problemă de experienţă, totuşi mult mai important este să ai o inimă neîmpărţită, care este îndreptată spre Hristos în slavă, ca Pavel (Filipeni 3), şi un ochi curat ca al orbului din naştere care a fost vindecat (Ioan 9). Chiar şi un creştin matur, căruia îi lipseşte vegherea, poate fi făcut de ruşine în această privinţă de un copilaş în credinţă, care posedă aceste două lucruri. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“ (2. Cronici 16:9) şi „lumina trupului este ochiul; când ochiul tău este curat, tot trupul tău este, de asemenea, plin de lumină; iar când ochiul este rău, şi trupul tău este plin de întuneric“ (Luca 11:34-36).

Dumnezeu i-a dat lui Avraam indicaţia simplă: „Umblă înaintea feţei Mele şi fii integru“ (Geneza 17:1). Astfel ne ajută şi pe noi întrebările simple: „Mă aduce acest lucru mai aproape de Domnul Isus sau mă conduce departe de El? Este folositor în slujba Sa?“ De cine mă îngrijesc? Semăn „pentru Duhul“ sau „pentru fire“? (Romani 13:14; Galateni 6:8) — Unora, şi mai ales tinerilor credincioşi, li se pare deseori o mare strădanie să biruiască pofta firii şi să spună „nu“ lumii şi păcatului.

Dar întrebarea este: Semăn „pentru Duhul“ sau „pentru fire“? Atât binele, cât şi răul au nevoie de pregătire. Trebuie să fim veghetori ce pregătim. Poţi semăna buruieni în loc de flori; poţi da îngrăşământ plantelor rele în loc să dai celor bune. Care vor creşte şi vor deveni puternice?

Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa bună (Luca 8:11). Îl răspândesc din belşug în inima mea prin citire cu râvnă şi cu rugăciune? Cuget asupra lui (Psalm 119:148)? Trăiesc din el (Matei 4:4)? Las Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în mine (Coloseni 3:16)? Sunt un împlinitor al Cuvântului sau un ascultător uituc (Iacov 1:21-25)?

Lumea intră aşa de uşor sub formă de reviste sau cărţi în familiile copiilor lui Dumnezeu, deşi aceştia rămân departe de locurile de plăceri şi păcate. Multe din acestea sunt hrană pentru carne. Dorinţele care rezultă de aici devin pe neobservate tari şi poruncitoare. Cât de greu este să birui lumea, când o las să-mi umple inima!

Cum a ajuns David la cădere? Prin inactivitatea sa! Ioab, toţi slujitorii lui David şi tot Israelul erau pe câmpul de luptă; dar împăratul se plimba seara pe acoperişul casei! Oare mă mai mir, dacă din inima mea vin gânduri rele care devin păcate groaznice? În nici o altă atmosferă nu se poate dezvolta mai bine „carnea“ ca în spaţiul trândăvelii, al leneviei (Proverbe 6:10-11; 1. Timotei 5:13). De aceea credincioşii de pe insula Creta, care se aflau în acest pericol, trebuiau să „aibă grijă să fie cei dintâi în fapte bune“ (Tit 1:12; 3:8). Să punem la inimă şi acest îndemn şi să fim „cei dintâi în fapte bune“, fapte pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte pentru fiecare dintre noi (Efeseni 2:10)!

articol din revista „Cercetați Scripturile”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s