Cum să fii un împlinitor al Cuvântului?


Fii grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie

Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, caci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. (Iacov 1:19-20)s560x316_biblia

Aceasta trebuie să ne fie atitudinea față de Cuvântul lui Dumnezeu și, când suntem confruntați de El să fim grabnici să ascultăm ce spune mai mult decât să vorbim și să ne mâniem, cum o făceau unii din destinatarii Epistolei lui Iacov. Când erau ispitiți, ei nu căutau să înțeleagă ce spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la ispită, ci s-au grăbit să se mânie pe Dumnezeu și să vorbească lucruri care cu nici un chip nu trebuiau să fie vorbite. Ei spuneau: “Suntem ispitiți de Dumnezeu” (Iacov 1:13) Dacă ar fi fost grabnici la ascultare și ar fi căutat să vadă ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, ar fi aflat că

Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni. Ci, fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:13-15)

Deci, când te confrunți cu probleme, nu te grăbi să faci concluzii și să decizi înainte de a vedea ce vrea să te învețe Dumnezeu din Cuvântul Său cu privire la situația sau problema respectivă. Dacă vei îndeplini această primă instrucțiune, vei fi în stare să treci la a doua care spune…

Lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate

Apostolul Iacov întreabă retoric în Epistola sa: “De unde vin luptele și certurile între voi?” adică între creștini, între frații și surorile din biserică. Dacă nu te grăbești să te mânii și să vorbesti, ci te grăbești să asculți Cuvântul lui Dumnezeu, vei primi răspunsul. El spune:

Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați; și nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” (Iacov 4:1-3)

Când devii conștient de necurăția și răutatea care este în tine și care ți-o arată Dumnezeu prin Cuvântul Lui, trebuie să iei o hotărâre să te lepezi de ea. Trebuie sa iei atitudine și o decizie. Și dacă te lepezi de necurăție și răutate, poți să faci următoarea instrucțiune, care ne-o dă Iacov, când zice…

Primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele

Îmi pare rău să văd cum oamenii, de multe ori, confundă umilința cu blândețea. Când ai fost pus să apleci capul și nu ai nici putere și nici posibilități să stai cu el ridicat, atunci ești umilit. Nu așa este cu blândețea. A fi blând înseamnă a avea suficientă putere să te opui, să te răzvrătești și, totusi, să rămâi supus. Așa cum un leu dresat are suficientă putere să-l sfâșie pe dresorul lui de fiecare dată când intră la el, dar, pentru că este îmblânzit, alege să i se supună lui, tot așa vrea Dumnezeu să procedam noi cu privire la Cuvântul, care deja a fost sădit în noi, adică acel Cuvânt care l-am auzit și l-am înțeles. Să alegem să trăim potrivit cu El și să nu ne înșelăm, spunând că atâția în jur se pretind a fi creștini și nu trăiesc Cuvântul, de ce ar trebui să fiu eu o excepție. Trebuie să fii o excepție. Fii unul care primește cu blândețe Cuvântul sădit și atunci acest Cuvânt poate să-ți mântuie sufletul.

Cuvântul ”mântuire” înseamnă ”salvare” și nu totdeauna înseamnă ”salvare de la pedepsele iadului”. Iacov le vorbește unor oameni care au crezut în Isus Hristos și, astfel, au fost mântuiți de iad și pedeapsă. Dar, acești oameni sunt sub presiunea încercărilor și a ispitelor și doresc mult să fie mântuiți/salvați de această stare. Dacă vor primi cu blândețe Cuvantul sădit în ei, vor putea să fie mântuiți de ispite și în mijlocul încercărilor prin care trec.

O altă instrucțiune care o dă Iacov este…

Nu vă înșelați singuri, fiind doar ascultători

Este rău când ești înșelat de oameni vicleni sau când ești înșelat de diavolul. Dar, cel mai rău este atunci când te înșeli singur pe tine. Atunci când începi a crede o minciună și ajungi să o crezi până acolo că minciuna aceea devine “adevărul” tău. Astfel, unii oameni ajung să creadă că, dacă au o viață religioasă, respectă anumite tradiții sau fac anumite practici religioase, cum ar fi mersul la biserică, etc. ajung să fie calificați de Dumnezeu drept oameni neprihăniți. Iacov spune

Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă; și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. (Iacov 1:22-24)

Toată viață am avut o problemă și, anume, când mă scol dimineața părul îmi este zburlit și nu se piaptănă nicicum și am văzut că și fiii mei au moștenit aceasta de la mine. De aceea, încă din copilărie, am învățat să-mi ud puțin părul dimineața, ca să-l pot pieptăna. Dar tot când eram copil, îmi amintesc cum nu mă sculam deodată când mă trezea mama ca să merg la școală, ci stăteam în pat până când mama îmi spunea: “Vasilică, mai sunt încă 10 minute până încep lecțiile tale la școală.” Atunci, săream repede, mă îmbrăcam și mă priveam în oglindă. Vedeam că sunt cu părul zburlit și mă porneam să-mi dau puțin cu apă pe păr, dar între timp îmi aminteam că am uitat o carte, sau alta, sau alt lucru care a rămas nefăcut la timp și, astfel, uitam să-mi mai dau cu apă pe cap și să mă pieptăn. Și, în ziua aceea, cum vă dați bine seama, eram de haz la toată școala, așa încât trebuia să merg la prima fântână să-mi dau cu apă pe cap. Așa era pentru că priveam în oglindă, vedeam că trebuie să-mi dau cu apă pe cap și să mă pieptăn, dar după ce plecam, uitam îndată cum eram și, astfel, nu soluționam problema și aveam de suferit de la aceasta. Scriptura spune că exact așa este și când venim la Biserică să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem învățați, mustrați și îndreptați prin Cuvânt, dar după ce plecăm din biserică uităm îndată cum eram. Parcă am fi unii care toată viața mergem la fântână după apă cu căldarea spartă și, până ajungem acasă curge toată apa din căldare, înainte ca să mai reușim să folosim apa scoasă și adusă. Ce să facem în așa caz? Ce să faci ca să nu uiți îndată Cuvântul ascultat?

Adâncește-ți privirile în legea desăvărșită, care este legea slobozeniei

Când zice “cine își va adânci privirile”, Iacov vrea să ne spună că Cuvântul lui Dumnezeu nu este suficient să fie doar ascultat cu urechile. Trebuie să depui efort și să devină pasiunea ta în a-L studia. Caută să-L înțelegi în profunzime, în toate detaliile, să cugeți la El zi și noapte. Atunci Sfintele Scripturi devin pentru tine legea desăvârșită, adică cea care te face un om matur și integru. Apoi, Scriptura mai devine pentru tine legea slobozeniei, în sens că te eliberează de îndoieli, nehotărâre, presiune din partea ispitelor. Devii un om liber de acestea și de păcat. Și apoi, dacă nu înțelegi în profunzime și în detalii Biblia nu poți să îndeplinești condiția următoare, care este…

Stăruiește în Cuvântul lui Dumnezeu ca un împlinitor cu fapta

Vreau să vă atrag atenția că este un imperativ și cere un efort de la noi. Noi suntem cei care trebuie să stăruim, adică să insistăm să împlinim cu fapta Cuvântul lui Dumnezeu care l-am ascultat și în care ne-am adâncit privirile. Și, ca să fii un împlinitor cu fapta nu te mulțumi cu concluzii generale, de felul “De azi înainte eu voi fi așa și așa.” De exemplu, după ce citești acest articol, ai putea sa faci o decizie generală, de genul “De azi înainte voi fi împlinitor al Cuvântului”. Vreau să-ți spun de acum că vei rata în aceasta hotărâre, pentru că și eu mulți ani la rând am luat hotărâri de felul acesta și am rămas doar cu ele spuse sau scrise pe paginile manualelor de studii și nu aplicate în viața mea. Ca să devină realitate, o decizie trebuie să fie plasată în termeni specifici și în timp specific. De exemplu, potrivit cu cele învățate din acest articol, ar fi înțelept să iei decizia următoare: “Duminica viitoare mă voi înscrie într-un grup de studiu biblic, îmi voi face totdeauna temele de acasă și voi participa activ la toate întâlnirile din grup.” Vezi, aceasta este ceva real și măsurabil și dacă vei face aceasta, cu adevărat vei fi unul care “stăruiește ca un împlinitor cu fapta”.

Așa este Cuvântul lui Dumnezeu, o lege desăvârșită, care te face matur în credință și legea slobozeniei care te eliberează de atitudini greșite, necurăție și revărsare de răutate și de întinăciunile lumii. Fii grabinc la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul. Nu te grăbi să vorbești sau să te mânii împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Primește-L cu blândețe și fii gata să-L împlinești cu fapta. Adâncește privirile în El și stăruie cu fapta, chiar dacă cei mai mulți preferă să fie ascultători uituci. Aceasta va aduce fericire și împlinire în viața ta și viețile altor oameni vor fi binecuvântate mult prin tine.

Autor: Preot Vasile Filat
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s