Care este semnificația crucii?


Cross-1

Care este semnificaţia crucii? Este ea un semn de biruinţă ori un semn de păgânism? “Cuvântul crucii  pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea Lui Dumnezeu” (I Cor.1,18) şi “să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un singur trup prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia” (Efes.2,16)

Crucea – unealtă de tortură

Dacă discutăm despre semnificaţia crucii, Biblia spune foarte clar că aceasta a fost o unealtă de tortură pe care au fost executaţi infractorii şi pe care a fost jertfit Domnul Isus:

Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor. L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap. Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf. Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei trăgând la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.” Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, şi altul la stânga Lui. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.” Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi coboară-Te de pe cruce!” Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, îşi băteau joc de El între ei şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui! Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Cei răstigniţi împreună cu El,de asemenea, îşi băteau joc de El. La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!” Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!” Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul. Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15:16-39)

 

Crucea – simbolul jertfei mântuitoare şi al biruinţei

Pentru că Domnul Isus a fost adus ca şi jertfă prin răstignirea pe cruce, cuvântul “cruce” a căpătat o foarte mare semnificaţie la creştini şi a devenit sinonim cu “jertfa Domnului Isus Hristos”. Iată câteva pasaje din Noul Testament care arată semnificaţia crucii şi cum este folosit cuvântul “cruce”:

De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos (jertfa ispăşitoare a lui Isus Hristos)  să fie făcută zadarnică. (1 Corinteni 1:17)

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea (jertfa ispăşitoare) Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! (Galateni 6:14)

Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce (jertfa ispăşitoare), prin care a nimicit vrăjmăşia. (Efeseni 2:14-16)

Crucea nu este simbol păgân

Chiar dacă se întâlneşte în simbolistica multor religii, la creştini semnificaţia crucii este legată de unul din cele mai importante evenimente  – răstignirea Domnului Isus. Nu putem spune nicicum că creştinii ar fi împrumutat semnificaţia crucii din alte religii. Este adevărat că unele confesiuni refuză să utilizeze simbolul crucii şi chiar propovăduiesc împotriva folosirii acestui simbol pe motiv că nu poate fi onorată unealta de executare a Domnului Isus. Este alegerea lor însă, aceasta nu schimbă adevărul despre semnificaţia crucii.

Mulţi au pierdut semnificaţia crucii

Unii oameni se arată mari adepţi ai crucii şi prin aceasta se cred a fi buni creştini, dar, se pare că, nu au a face nimic cu jertfa Domnului Isus Hristos. Astfel, ei poartă cruce la gât, îşi fac semnul crucii, o pun în casă, pe morminte, etc. dar nu cunosc semnificaţia crucii şi puterea mântuitoare a jertfei Domnului Isus Hristos. La ce le foloseşte crucea acestor oameni? Care este semnificaţia crucii în viaţa ta?

 

Autor: Preot Vasile Filat

http://moldovacrestina.md/

Anunțuri

Un comentariu la “Care este semnificația crucii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s