Asemănarea cu Hristos (Disciplinele Spirituale 1)


Christ likeness

Viaţa creştină este una din cele mai minunate experienţe pe care le poate trăi cineva. În ciuda perceperii ei ca o viaţă cu o mulţime de interdicţii, ea este totuşi o viaţă marcată de libertate, bucurie şi împliniri.

Ştiu că pentru mulţi, nu aceasta este imaginea pe care ei o au cu privire la viaţa creştină. Este interesant de urmărit procesul gândirii unei persoane care se întâlneşte cu Domnul Isus. Pentru foarte mulţi, obiectivul este botezul. Apoi, integrarea în biserică. Buuun! Vine botezul, mai trece ceva timp şi aude că trebuie să facă ceva pentru biserică. O! Minunat! Cu bucurie! Dar încet, încet începe să remarce că ceva se schimbă. Entuziasmul nu mai este acelaşi… parcă şi în biserică s-a schimbat ceva, fraţii… nu mai sunt la fel. Apoi, sunt toate aceste probleme care apar şi care nu se pot rezolva fără un compromis. Apoi, se instalează o anumită rutină. Vine Duminica, merg la biserică, mă bucur la timpul de închinare, ascult mesajul biblic şi este adevărat, simt că nu sunt aşa cum ar trebui să fiu. Îmi pare cât se poate de rău. Ba poate că iau şi hotărârea de a schimba ceva în viaţa mea. Dar, apoi plec acasă şi totul este la fel. Nu găsesc resursele pentru a face o schimbare.

Vi se pare cunoscut acest scenariu? Este ceea ce se întâmplă cu mulţi dintre noi. Şi anii trec, convulsiv, ridicându-ne şi apoi căzând din noi, mereu cu speranţa că vom fi găsiţi buni atunci când Domnul va veni la noi.

Dar cum se împacă această stare de fapt cu promisiunea Domnului Isus că el a venit să ofere viaţă din belşug. Să fie oare aceasta viaţa din belşug despre care vorbea El?

Ei bine, trebuie să spunem câteva lucruri cu privire la viaţa de credinţă fraţi şi surori. Nu am pretenţia că spun lucruri noi. Poate că voi spune lucruri care vă sunt dar care sper eu vor găsi teren fertil în inimile noastre şi se vor concretiza în acţiunile şi atitudinile noastre.

  1. Convertirea este doar începutul.

Convertirea este doar începutul vieţii creştine. Ea este de fapt un proces care durează întreaga perioadă de timp pe care o trăim aici pe pământ.

1 Ioan 3:2  Prea iubiţilor, acum Suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

Abia atunci când se va arăta El voma atinge punctul final al formării noastre.

 Formarea, creşterea spirituală, este procesul care trebuie să apară în viaţa creştinului. Pe măsură ce ne punem credinţa în Domnul Isus şi umblăm cu El, el aduce o schimbare din interior, singura schimbare care afectează întreaga noastră fiinţă şi nu numai.

  1. Dumnezeu doreşte să ne ofere cea mai înaltă ţinută spirituală.

Romani 8:29  Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.

               2 Petru 1:4  prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.

Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu. El vrea să ne ofere ceea ce este mai bun. Ştiu că nici unul dintre noi nu îndrăzneşte  să gândească că poate fi asemenea Domnului Isus în primul rând pentru că El este Dumnezeu.

Atunci la ce se referă oare aceste afirmaţii, pentru că Dumnezeu nu foloseşte cuvinte pur şi simplu. Sau la ce se referă Pavel atunci când ne adresează îndemnul de a călca pe urmele lui întrucât el calcă pe urmele lui Hristos?

Cred că este vorba aici despre acele trăsături de caracter manifestate de Domnul Isus, apoi de Pavel şi care trebuie să se regăsească în viaţa fiecăruia dintre noi.

Încă din primi ani ai bisericii au fost făcute eforturi pentru a contura acel set de virtuţi care ar trebuie urmărite în viaţa creştinului. Şi astăzi au rămas renumite cărţi ca „Imitarea lui Hristos”, „ Castelul Interior”, „Scara Cerurilor” cărţi care îşi propun să distingă acele trăsături speciale ale Domnului pentru a fi apoi preluate şi aplicate în viaţa personală.

Aceasta este ceea ce se aşteaptă de la fiecare creştin. Dumnezeu nu se aşteaptă să pornim în campanii de evanghelizare, nu se aşteaptă să începem să predicăm, nu se aşteaptă să ne dăm banii pentru cine ştie ce proiecte creştine. El se aşteaptă să fim asemenea Domnului Isus şi atât. Tot ceea ce facem apoi va purta amprenta Sa şi cu siguranţă nimic nu va rămâne nefăcut.

Iată de ce şi noi vom porni astăzi la identificarea acelor virtuţi care caracterizează  persoana D-lui şi care trebuie să o caracterizeze şi pe a noastră.

În antichitate erau luate în considerare patru mari virtuţi: înţelepciunea, curajul, cumpătarea şi dreptatea. La acestea au fost adăugate, în timpul Evului Mediu încă trei: Credinţa, nădejdea şi dragostea.

Ce sunt virtuţile?

Virtuţile sunt acel set de atribute spirituale sau atitudini ale inimii care descriu viaţa noastră interioară cu Dumnezeu.

                 Sunt acele atitudini ale Domnului Isus care veneau din natura Lui şi care au fost manifestate în toată slujirea Lui. Virtute este atunci când alegi să slujeşti în loc să pretinzi slujire, este atunci când arăţi respect în loc să răneşti şi să reclami ce ţi se cuvine, când alegem să fim plini de bunătate şi înţelegere în loc de intransigenţă şi spirit de răzbunare.

  • Vituţile sunt un act de supunere.

Un lucru la care trebui să fim atenţi este motivaţia cu care vom urmări aceste virtuţi.

El nu trebuie să fie pentru noi un blazon, sau elemente de identificare.

Despre ce este vorba?

Se spune că în primul secol d.H. un mare număr de rabini iudei s-au concentrat asupra practicării circumciziei, păstrarea sabatului, precum şi legi de dietă.

Veţi spune că nu este nimic nepotrivit în acesta. Este ceea ce au făcut ei de veacuri şi vor face în continuare probabil. Ei bine este o problemă. Pe oricare din aceştia i-ai fi întrebat care este inima legii răspunsul ar fi fost:

Deuteronom 6:4  Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.

5  Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Aceasta este pentru ei cea mai mare poruncă şi aceasta trebuia să fie cea mai prezentă în vieţile lor. Cu toate acestea, Domnul Isus spune că despre ei că era un popor care îl onora cu buzele dar cu inima erau departe de El. Ori porunca este să iubeşti din toată inima.

Deci, dacă aceasta era porunca, de ei se concentrau totuşi asupra acestor lucruri?

Ei bine, răspunsul este că ei practicau aceste lucruri pentru a proclama identitatea lor, blazonul lor, trasarea graniţelor între ei şi ceilalţi.

Întotdeauna grupurile au tendinţa de se izola şi de a bune bariere între cei din interior şi cei din afară.

Poate că aţi fost uneori deranjaţi de gălăgia pe care o făceau anumite grupuri de tineri care se deplasau la câte un meci de fotbal. Cred că pe unii i-aţi văzut cu feţele pictate în roşu- albastru,  alb- vişiniu, sau alb-roşu. Sau, purtau fulare cu aceste culori, chiar dacă era vară. Oare ce comunicau ei? Făceau parte din fanii unei anumite echipe şi nu voiau să fie confundaţi cu altcineva.

Afirmarea identităţii nu este greşită. Dumnezeu le încredinţase evreilor aceste elemente, prevăzute în lege pentru ca poporul să se diferenţieze de ceilalţi.

Problema este că ei au devenit mult prea preocupaţi de blazon şi de  aceste limite şi au ignorat esenţa, relaţia lor cu Dumnezeu. Eu au fost foarte atenţi la ceea ce trebuia să încadreze relaţia lor cu Dumnezeu şi l-au izgonit pe Dumnezeu din inima lor.

Ceea ce vreau să spun este destul de simplu.

Putem să practicăm anumite virtuţi ca pe o etichetă şi să nu –l avem pe Domnul în centrul vieţii acolo unde ar trebuie să fie.

Viaţa spirituală dragii mei este definită de ceea ce este în centrul ei. Atunci când a fost întrebat cu privire la Lege, Domnul a spus că cea mai mare poruncă este dragostea, faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Şi noi avem astăzi destule lucruri care constituie marcatoare ale teritoriului.

Sunt anumite lucruri care diferă uneori de la biserică la biserică şi care se vor reprezentative pentru teologia aplicată.

Nu de puţine ori auzim:

  • La noi nu se acceptă fumatul.
  • La noi nu se acceptă băutura.
  • La noi se acceptă numai o anumită ţinută.
  • La noi se vorbeşte în limbi.
  • La noi nu se vorbeşte în limbi.
  • La noi nu se mănâncă carne.
  • La noi se face cruce.

De foarte multe ori, oamenii ţin cu atâta tărie la aceste delimitări încât le afirmă ca pe nişte condiţii ale mântuirii sau ale obţinerii vieţii veşnice.

Este drept că nu auzim vorbindu-se prea mult de:

  • La noi nu se bârfeşte.
  • La noi nu se mânie.
  • La noi se vorbeşte frumos.
  • La noi se încurajează manifestarea dragostei creştineşti.

Dar chiar şi aşa Dumnezeu ne vorbeşte nouă tuturor prin intermediul Scripturii, Scriptură pe care toate grupurile menţionate anterior o citesc şi ne spune:

Ioan 17:3  Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Iată de ce ne vom concentra în următoarele mesaje asupra câtorva lucruri care se disting în persoana Domnul Isus şi vom vedea cum putem să le face să devină o parte naturii noastre celei noi.

Vom vorbi deci despre:

  • Victoria emoțională!
  • Schimbarea interioara!
  • Autodisciplinarea!
  • Energia sufletului!
  • Smerenia!
  • Bunătatea(generozitatea)!
  • Mulțumirea!
  • Vigilenta!
  • Puterea rugaciunii

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom concentra asupra fiecărui subiect !

© Sorin Covaci

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s