DINCOLO DE ZIDURILE TARI


Alex

Aud de multe ori pe cei din jurul meu  zicându-mi că eu sunt puternic, (nu vorbesc de partea fizică acum, ci despre duhul din mine, despre caracter, despre acea rezistență și tărie care este în interior) că ar dori și ei să fie așa tari ca mine, că sunt un exemplu, că o să reușesc să trec peste toate, au încredere că voi obține ceva bun…etc.

Dar vreau astăzi să afirm ceva: Eu Alex Vivat Sunt slab! Și recunosc asta! Sunt foarte slab, nici nu vă imaginați cât de slab sunt! Știu de ce afirm acest lucru  pentru că îmi cunosc bine interiorul meu, mai bine decât cineva pământesc  ar cunoaște asta. După acest zâmbet, și după această formă exterioară care arată „frumos și tare”, se ascunde  îndoială, deznădejde, frică, tristețe, oboseală, slăbiciuni, nevoi, greutăți, căderi și multe alte lucruri.

Mereu  încerc  să ofer celor din jurul meu, ce este mai bun, ceva ce i-ar încuraja, ceva  ce i-ar motiva să meargă înainte indiferent de situațiile din viață, însă asta nu înseamnă că sunt fățarnic în aceste decizii, ci sunt condus de acest gând „Să spun totul Domnului iar oamenilor doar ce-i zidește”.

M-am săturat să stau mereu în tăcere  și să ascund asta, dar prin asta nu vreau să vă descurajez. Ci îmi deschid puțin ușile lăuntrice pentru a vedea luptele din viața mea, eșecurile și căderile; poate vă pare puțin ironic această descoperire, dar este bine uneori să privim și dincolo de ziduri. Sunt așa de obosit de toate aceste lupte, uneori aș dori să dau mâinile în jos și să mă las dus de valul vieții acesteia, pentru că văd cât de sensibil sunt atunci când sunt lovit și durerea este așa de mare, încât pare  imposibil de suportat, și cad, și văd cât de neputincios și cât de slab sunt.

Rămân dezamăgit de mine, inclusiv de oamenii din jur, care de multe ori îmi provoacă durere fără ca să-și dea seama de asta, dezamăgit pentru că aș putea face mai multe, dar nu le fac, dezamăgit că de multe ori rămân doar cu gânduri și dorințe neîmplinite, dezamăgit de deciziile luate în grabă și care nu mai pot fi schimbate, dezamăgit de timpul pierdut în zadar, care nu mai poate fi întors… Și privesc  în oglindă la mine și râd ironic zicându-mi: „ești foarte bravo, aplauze” și îmi văd iar slăbiciunea din mine.

Slab și atunci când sunt ispitit și cad, păcătuiesc, uneori chiar și conștient, necugetând la consecințe, și apoi când îmi dau bine seama ce am făcut îmi zic: „ Ce ai făcut Alex, doar ești Creștin” și iar vin descurajări …și îmi dau iarăși seama cât de slab sunt. Și când aud zicându-mi: „Tu ești puternic, vei reuși!”  ma întreb în sinea mea:”Da? Oare?” Nu mai sunt eu așa puternic! Ci un om slab care are mereu nevoie de cineva tare, de cineva care mereu să mă ridice atunci când cad.

Și este atât de greu! …dar nu imposibil! Peste toate aceste nevoi, căderi, ispite, slăbiciuni…de fapt chiar sunt puternic! Doar că nu sunt eu cel care este puternic, ci Dumnezeu care este în mine! El este puternic și El este Acela care mă ridică, El este Acela care îmi zice  să continui, El  este Acela  care mă întărește și El este Acela care îmi îndreaptă pașii, El este Acela care mă iartă, El este Acela care mă iubește așa cum sunt, cu toate defectele mele, El este  Acela care nu mă dezamăgește niciodată, El este Acela care mă poartă în carul Său de biruință, El este Cel care a murit pentru mine, ca eu să trăiesc prin El, El este motivația care mă ajută să continui, El este puterea din Mine și este parte din Mine! El îmi cunoaște slăbiciunile și căderile și le cunoaște și pe ale tale! Pune-ți încrederea în El și El nu te va dezamăgi niciodată!

Isus spune următoarele: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)

Și Pavel continuă și zice: Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare. (2 Corinteni 12:9-10)

Deci mă laud și eu cu slăbiciunile mele, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt tare! Domnul să fie Slăvit pentru această minunată grijă și Binecuvântare care o revarsă din plin peste noi!

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos. (2 Corinteni 2:14)

Datorită chinurilor și suferințelor pe care le-a îndurat Isus pentru noi, pentru păcatele noastre, ca să ne aducă iertare și mântuire, făcând toate acestea din dragoste, pentru că ne-a iubit atât de mult! El este Acela care duce cu El Biruința odată cu învierea Sa… Și poartă mereu cu El și pe aceia care și-au pus încrederea în El! Slăvit să fie El pentru toate! Și mulțumiri fie aduse Lui mereu și în orice loc!

Sunt tare datorită prietenilor pe care Domnul mi i-a dat ca să  fie alături de mine și să mă susțină, să mă motiveze, chiar și atunci când nu se primește să facă asta bine, dar apreciez mult efortul lor! J Sunteți minunați pentru ceea ce faceți. Am cei mai buni prieteni, mulțumesc  pentru încrederea voastră  în mine că voi putea obține ceva bun! J

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. – (Proverbe 17:17)

Vă apreciez mult, că sunteți alături de mine, nu doar când îmi este bine, ci și în nevoi! Domnul să vă aducă cât mai multă dragoste și bucurie în viață și în tot ceea ce faceți! Și mulțumesc că atunci când am avut nevoie de încurajări, ați fost aceia care m-ați susținut cu încurajări!

Nu uitați un lucru dragii mei și anume că: Putem totul în Hristos care ne întărește! (Filipeni 4:13)

Deci cum spune și Apostolul Pavel: fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:13-14)

Amin! Domnul să ne ajute!

Articol scris de: Alex Vivat

Vă motivezi să ascultați și o cântare legat de acest articol:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s