Sfârșitul aduce un nou început… (Absolvent 2015)


absolvenți

Mai ieri parcă eram pe acasă și nu prea aveam planuri pentru viitor sau anumite scopuri de realizat, îmi trăiam viața odată cu ziua care trecea. Însă nici nu-mi imaginam că există un Dumnezeu care are planuri cu fiecare în parte, și aceste planuri sunt din veșnicii cu fiecare în parte, deja depinde cum ne lăsăm noi influențați de aceste planuri ale Lui. El avea un plan și cu mine, și acest plan este încă în proces de a se realiza până îmi voi sfârși viața pe acest pământ, după care urmează veșnicia.

Pe când încă lucram la televiziunea locală din orașul Cimișlia, unde și locuiesc eu, simțeam nevoia de a merge la o școală creștină unde aș putea să-L cunosc pe Dumnezeu și mai multe despre ceea ce dorește El de la noi oamenii, coroana creației Sale. Mergeam la Biserică dar nu-mi era îndeajuns, simțeam că sunt gol și nu prea înțelegeam ce înseamnă responsabilitate, ce înseamnă să slujești, vedeam toate lucrurile care se întâmplau în Biserică dar nu le puteam pătrunde pentru că nu cunoșteam cum erau făcute ele.  Și în această alergare după vânt, totuși am fost călăuzit de Domnul ca să merg la Institutul Biblic Euro Asiatic din Vatici. Un loc unde Dumnezeu își pregătește și își șlefuiește oameni dornici de al cunoaște și de a se transforma tot mai mult asemenea chipului Său.

Am decis să las serviciu și confortul, pe care îl iubeam mult și să merg în acest Institut Biblic, unii nu m-au înțeles de ce fac asta, cum pot proceda așa, fac o alegere greșită, alții au zis că alegerea îmi aparține! Și am mers călăuzit de credința care venea de la Dumnezeu și de această alegere care îmi aparținea. Am fost surprins plăcut să aud că încă trei tineri din Biserica din care fac parte, au decis și ei să meargă pe această cale. Mulțumesc mult și mamei mele prin care Dumnezeu mi-a dat viață, că mi-a respectat alegerea făcută și sa bucurat pentru mine.

Odată ajuns în școală, eram 24 de studenți, din toate colțurile țării, cu caractere diferite, relaționări diferite, unii mai mândri, alții mai smeriți,  dar totuși în toate acestea ne unea un singur lucru și anume credința în același Dumnezeu, credința în Isus Hristos care a murit pentru fiecare din noi, și crezând în El să avem iertare de păcate și în final viață veșnică. El ne-a unit pe toți împreună ca să ne pregătească și să ne șlefuiască ca pe niște pietre, ca în final să obțină un rezultat bun și încercat prin foc.

Am avut parte de foarte multă informație utilă (teorie) care în același timp am putut să o practicăm, plecând în misiune prin sate, Biserici, etc. Asta m-a ajutat să înțeleg lucrurile altfel, să simt ceea ce simți-au cei care slujeau și care o fac în continuare. În acest timp au fost foarte multe încercări și greutăți, pe majoritatea dintre noi i-au ajutat ca să fim mai puternici, să fim mai răbdători, însă pe unii aceste încercări care i-a făcut să renunțe din această alergare. Astfel în final am Absolvit 14 persoane, 7 frați și 7 surori, două cifre perfecte pe care Dumnezeu ne-a păzit și ne-a călăuzit până la sfârșit. Dar nu era să reușim dacă nu era Dumnezeu alături și dacă nu erau profesorii noștri iubiți prin care Dumnezeu ne-a arătat un bun exemplu de urmat. Ei au fost părinții noștri spirituali și nu numai.

DSC_5932A fost o școală în care l-am cunoscut pe Dumnezeu, personal profund și încă descopăr în fiecare zi tot mai mult din măreția și splendoarea Sa. Cuvântul Său îl cunosc altfel, acum am posibilitate să-l predic și la alții. În El sunt răspunsurile la toate întrebările și în El este satisfacție, bucurie, pace, liniște… este viață. Acum am parte de Binecuvântările lui din plin peste mine, și am văzut cum în acești ani Dumnezeu mi-a purtat de grijă, din toate punctele de vedere, financiar când am fost în lipsă, material și spiritual, dar cel mai importat El m-a Binecuvântat cu o persoană deosebită și dornică să-L slujească pe El, o persoană care mi-a adus și îmi aduce fericire în viața de zi cu zi. Farmecul, bunătatea și caracterul ei frumos, m-a lăsat surprins și fără cuvinte, și în toate aceste lucruri, îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că tot ceea ce am și ceea ce primesc, sunt de la El. Domnul a investit mult în mine și în colegii mei, acum ne rămâne ca să ne facem și noi la rândul nostru partea noastră.

Acesta a fost o părticică din planul Său cu privire la mine! Este doar un sfârșit micuț care arată spre un nou început!  Mulțumesc tuturor celor ce mi-au fost alături și îmi sunt și acum, colegilor mei, care mau susținut când am fost căzut, m-au ajutat să merg mai departe, Domnul să vă răsplătească și să vă călăuzească pe al vieții drum. Fiți Binecuvântați!

Autor: Alex Vivat

DSC_6013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s