Citat despre viață – de Wolf Wildfire


viata

„Viața nu are subtitrare, ori o înțelegi, ori nu…” Wolf Wildfire

Pare cam dur citatul, dar este și adevărat!

Dacă nu ai înțeles cu adevărat scopul existenței tale pe acest pământ, și anume că ești creeat nu pentru a face ceți tună prin minte, căutând să te satisfaci cu ce-ți dorește inima ție, și căutând să ai tot mai mult și mai mult…O, nu pentru asta! Ești creat pentru Dumnezeu, pentru ai aduce slavă, pentru a avea o relație cu El, nu doar când îți este greu, (că suntem tentați doar atunci să apelăm la El) ci mereu, în fiecare zi. Nu uita drag cititor că dincolo de viața aceasta, te așteaptă o veșnicie, fie în rai împreună cu Dumnezeu, fie în iad într-un chin veșnic! Depinde de deciziile pe care le-ai luat în viață! Nu te juca cu viața ta, mâine poate fi „prea târziu”!

Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”  (Ioan 3:36)

Cât de minunat este Dumnezeu! El nu ne-a lăsat în necunoștință sau în întuneric, ci nea dat un ghid, o candelă, o hartă! și aceasta este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu!  Ferice de cei ce o au și o citesc, și împlinesc cele scrise în ea!

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.  (Psalmi 119:105)

Cartea aceasta a Legii (Biblia) să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.  (Iosua 1:8)

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Spune Biblia în Iacov 4:8.

Alege azi să asculți de El, Să-ți ceri iertare pentru lucruri pe care le-ai făcut și știi că sunt greșite! Alege astăzi să-L iubești pe El! Alege să citești din Cuvântul Său și să împlinești în viața ta! Vei avea parte de multă fericire și împlinire sufletească, Te asigur!

Cu mult drag: Alex Vivat

Anunțuri

Un comentariu la “Citat despre viață – de Wolf Wildfire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s