Eşti amabil sau inflamabil ?


În Evanghelia după Matei (capitolul 5 : 22) este primul loc din Noul Testament în care este folosit cuvântul nebun : 

Dar Eu vă spun că oricine

[1.] se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii ; şi oricine

[2.] va zice fratelui său : „Prostule !” va cădea sub pedeapsa Soborului ; iar oricine-i

[3.] va zice : „Nebunule !” va cădea sub pedeapsa focului gheenei”.

Există câteva gradaţii pe barometrul mâniei : 

  1. La început este starea sufletească, (când omul fierbe în interior dar în exterior nu se vede nimic).
  2. O a doua treaptă se arată prin ieşirea nervoasă.
  3. A treia este când omul dă drumul gurii la rău şi nu se mai cenzurează. În Psalmul 50 : 19 scrie : „Dai drumul gurii la rău …”. În faza aceasta omul poate spune orice …

I. Reacţia la ispită : mâniere sau iertare ?

Aici nu se pune problema de cauza mâniei, de provocarea (ispitirea) de care are parte credinciosul, ci Domnul accentuează faptul că un creştin trebuie să aibă grijă cum reacţionează atunci când este deranjat de cineva. Nu discutăm ce face ciocanul (cel ce loveşte) ci ce face nicovala.

Apostolul Pavel le scria creştinilor din vremea lui :

Mâniaţi-vă, şi

  1. nu păcătuiţi”. Să
  2. n-apună soarele peste mânia voastră şi să
  3. nu daţi prilej diavolului”. (Efeseni 4 : 26)

În cartea Estera 5 : 9 – 10 scrie că : „Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă”.

Chiar dacă ai motive întemeiate pentru mânia ta, nu mări răul exteriorizându-te … te poţi ruga lui Dumnezeu. Şi este foarte important să nu ţii mânia în tine. Ce să faci ? Iartă-l pe cel ce ţi-a făcut răul şi Domnul îţi va da pace în suflet !


II. Cum reacţionezi când eşti provocat ? Exemplul lui David

Un astfel de exemplu, (de vorbire pripită, acuzatoare care creşte tensiunea ascultătorului), îl avem în viaţa lui Şimei, omul care a vorbit ce nu trebuie iar vorbele lui aveau să-l coste viaţa, dar modul în care a reacţionat David (în momentul respectiv) este demn de admirat !

David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului.

Şimei vorbea astfel când blestema : „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău ! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom ; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui !”

Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului : „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul ? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”

Dar împăratul a zis : „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei ? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis : „Blestemă pe David !” Cine-i va zice, dar : „Pentru ce faci aşa ?”?”

Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi : „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa ; cu cât mai mult beniamitul acesta ! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”

David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf. Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, şi acolo s-au odihnit”. (II Samuel 16 : 5 – 14. A se vedea şi II Samuel 19 : 16 – 23, precum şi I Împăraţi 2 : 44 – 46)

Şimei era un instrument al celui rău, care căuta să-i tulbure (sau să-i enerveze) pe cei care şi aşa erau suficient de amărâţi … Şimei a acţionat provocator, dar David a reacţionat cu blândeţe.


III. Autocontrolează-te şi Dumnezeu te va ajuta

Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi ! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie ; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu”. (Iacov 1 : 19 – 20) Mânia nu te face mai sfânt, ci dimpotrivă …

În Vechiul Testament, Eclesiastul (în capitolul 10 : 4) scria : „Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sângele rece te păzeşte de mari păcate”.

Totul depindea de autocontrol pentru un om care nu-L cunoştea pe Dumnezeu. Credinciosul ştia că : „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea ; da, pacea, căci se încrede în Tine”. (Isaia 26 : 3)

Prin Duhul Sfânt, creştinul primeşte puterea de-a se abţine, trebuie doar să vrea : „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”. (Filipeni 4:7 )

Nu poţi controla ispitirile de care ai parte, dar îţi poţi controla reacţiile personale, atunci când ai de-a face cu oamenii dificili.

Când este provocat, pentru un credincios este mai greu să stea calm la început, când se aprinde chibritul mâniei, după aceea este mai uşor !

Când un credincios vorbeşte ce nu trebuie va plăti, cel puţin cu apăsări sufleteşti, pentru a şti cum să se abţină altădată !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: