INERANȚA BIBLIEI

DEFINIREA INERANȚEI
     În trecut era suficient să afirmăm că Biblia este inspirată. Cu toate acestea, a ajuns acum să fie nevoie să definim poziția evanghelică mult mai precis. Rezultatul, așa cum a arătat Charles Ryrie, a făcut necesară includerea unor precizări suplimentare. Pentru a afirma acum poziția ortodoxă, este nevoie să includem termeni ca „inspirația verbală, plenară, infailibilă, inerantă și nelimitată.“ Toate acestea au fost necesare datorită celor care au evitat cuvinte ca inspirație, infailibilă și chiar inerantă negând faptul că Biblia este fără greșeală. 
     E.J. Young oferă ineranței o definiție potrivită: „Prin acest cuvânt înțelegem că Scripturile posedă calitatea de a fi fără eroare. Ele sunt scutite de răspunderea față de greșeli, incapabile de eroare. În toate învățăturile lor ele sunt pe deplin conforme cu adevărul.“ 

Ce este Biblia?

     Biblia este o antologie de scrieri iudaice şi creștine scrise în limbile: ebraică, arameică şi greacă şi constituită din două pârți distincte, dar înrudite, pe care creștinii le numesc Vechiul Testament (VT) şi Noul Testament (NT). Vechiul Testament, uneori numit Biblia ebraică, a fost şi rămâne scriptura comunității iudaice. În tradiția iudaică, aceste scrieri canonice sunt organizate în trei unități care constau din cărți sau suluri separate şi sunt numite Tanah, TNK fiind acronimul pentru cele trei secțiuni: Tora (Legea), Neviim (Profeții) şi Ketuvim (Scrierile).

DOCTRINA DESPRE BIBLIE

SENSUL TERMENULUI BIBLIE
     Cuvântul biblie derivă din cuvântul grecesc biblion, care înseamnă „carte“ sau „sul.“ Numele vine de la byblos, termen ce se referă la planta de papirus care creștea în mlaștini sau pe malurile râurilor, cu precădere de-a lungul Nilului. Pentru a produce materialul de scris, tulpina plantei de papirus era tăiată în fâșii de 30 de centimetri, care erau apoi uscate la soare. Aceste fâșii erau așezate formând rânduri orizontale pe care erau apoi lipite rânduri de fâșii verticale într-un model încrucișat, asemeni modului în care este produs astăzi placajul. Rândurile orizontale erau mai fine, fapt pentru care au fost folosite ca suprafață de scris. Mai apoi, secțiuni formate din aceste fâșii erau lipite pentru a forma un sul de până la 9 metri lungime.
     Într-un final, forma de plural, biblia, a fost folosită de către creștinii vorbitori de limbă latină cu referire la toate cărțile Vechiului și Noului Testament.

Să înțelegem Biblia

Biblia îl înfățișează pe Isus Cristos, Mântuitorul lumii
   „În spatele și dedesubtul Bibliei, deasupra și dincolo de Biblie este Dumnezeul Bibliei“.
  Biblia este revelația scrisă a lui Dumnezeu, cuprinzând voia Sa cu privire la oameni.
  Tema sa centrală este mântuirea prin Isus Cristos.
  Biblia conține 66 de cărți, scrise de 40 de autori, parcurgând o perioadă de aproximativ 1.600 de ani.
  Vechiul Testament a fost scris, în cea mai mare parte, în ebraică (și, în câteva scurte pasaje, în aramaică).

Biblia – Autenticitatea cărţilor Bibliei

    Prin autenticitate înţelegem că o carte este scrisă de persoana sau persoanele al căror nume îl poartă sau, dacă este anonimă, că este scrisă de persoana sau persoanele cărora le este atribuită de tradiţia străveche sau, dacă nu este atribuită unui anumit autor sau unor anumiţi autori, că a fost scrisă în perioada pe care tradiţia i-a atribuit-o. Despre o carte se spune că este falsă sau ne-autentică dacă nu a fost scrisă în perioada căreia i-a fost atribuită sau nu a fost scrisă de autorul declarat. O carte este considerată corectă dacă relatează faptele aşa cum s-au întâmplat. Ea este denaturată sau falsificată dacă textul a fost modificat într-un mod oarecare. 
    Faptul că toate cărţile Vechiului Testament sunt autentice şi ne-alterate poate fi arătat în modul următor. 

Biblia – Autorii cărților Bibliei

Autorii cărților Vechiului Testament

Biblia – Întruparea revelației divine

I. Argumentul „a priori”
   Acesta este, strict vorbind, un argument de la ceva anterior la ceva posterior. Referitor la discuţia noastră, el poate fi formulat astfel: Omul fiind ceea ce este şi Dumnezeu fiind ceea ce este, avem un temei logic să ne aşteptăm la o revelaţie a lui Dumnezeu cât şi la o întrupare a acelor părţi ale acelei revelaţii care sunt necesare pentru a alcătui o sursă demnă de încredere şi infailibilă a adevărului teologic. Părţile acestui argument trebuie să fie examinate mai îndeaproape. 

Biblia – Inspiraţia Scripturii

Biblia – Inspiraţia Scripturii

   În cercetarea pe care am făcut-o pentru a găsi certitudini, am fost încurajaţi de dovezile pe care le-am găsit că în Biblie avem întruparea unei revelaţii divine. Despre scrierile care ne transmit această revelaţie am arătat că sunt autentice, credibile şi singurele competente să comunice această revelaţie. Dar dacă ar trebui să ne oprim aici, nu am avea decât o scriere antică onestă asupra subiectelor religioase. Mai putem face vreo afirmaţie cu privire la Scripturi? Sunt ele şi inspirate cuvânt cu cuvânt şi infailibile în ceea ce spun? Noi credem că sunt şi vom face acum un studiu asupra problemei inspiraţiei.

I. Definirea Inspiraţiei
   Pentru a da o definiţie adecvată şi precisă a inspiraţiei, trebuie să examinăm mai întâi câteva concepte teologice înrudite şi să respingem teoriile false. 

A. Termeni înrudiţi
   Termenii înrudiţi sunt revelaţie, inspiraţie, autoritate, infailibilitate şi iluminare. 

1. Revelaţia. Noi am observat deja că Dumnezeu S-a revelat în natură, în istorie şi în conştiinţă. El s-a revelat de asemenea în Fiul Său şi în Cuvântul Său. La acest punct, pe noi ne interesează în principal revelaţia directă, care se distinge de cea indirectă, şi revelaţia nemijlocită, care se distinge de cea mijlocită. Revelaţia se referă la comunicarea adevărului care nu poate fi descoperit pe altă cale; inspiraţia se referă la înregistrarea adevărului revelat. Noi putem avea revelaţie fără inspiraţie, şi acesta a fost cazul cu mulţi oameni evlavioşi din trecut. Acest lucru este clar din faptul că Ioan a auzit glasul celor şapte tunete, dar nu i s-a îngăduit să scrie ce au spus ele (Apoc. 10:3, 4). Noi putem de asemenea să avem inspiraţie fără o revelaţie directă, aşa cum este cazul scriitorilor care aştern pe hârtie ceea ce au văzut cu ochii lor sau ceea ce au descoperit prin cercetări (Luca 1:1-4; 1Ioan 1:1-4). Luca, în calitate de istoric, a cercetat însemnările scrise şi a verificat tradiţia orală când a scris Evanghelia sa, şi a fost martor ocular al multor întâmplări din Faptele apostolilor. Ioan, pe de altă parte, a primit cea mai mare parte a Apocalipsei ca o revelaţie directă de la Dumnezeu. Amândoi aceşti bărbaţi au fost inspiraţi când au aşternut pe hârtie materialul, dar materialul a fost primit pe căi diferite. Desigur, într-un sens mai larg, noi spunem că întreaga Scriptură este revelaţia de Sine a lui Dumnezeu; o parte a revelaţiei a venit direct, iar o altă parte a venit indirect, prin acţiunile salutare ale lui Dumnezeu în istoria omenirii. 

Biblia – Prezentare generală

   Biblia nu este doar o singură carte, ci o întreagă bibliotecă de cărţi conţinând istorisiri, cântece, poezii, scrisori, istorie şi literatură. 
   Termenul de „Biblie” probabil îşi are originea în portul Byblos din Liban. Byblos era un port în care se transporta papirusul (o trestie de apă care creştea cândva din abundenţă în Egipt. Planta se secţiona şi fâşiile obţinute se presau şi se „ţeseau” laolaltă într-un anumit unghi, obţinându-se astfel un material pe care se putea scrie. Papirusul de scris se înfăşura în suluri de o lungime de până la 10 metri. Scriitorul folosea straturile orizontale ale papirusului pentru textul propriu zis şi marginile pentru definirea coloanelor textului). Papirusul a fost folosit pe scară largă ca material pe care s-a scris în lumea antică. 
   Biblia se concentrează asupra unei mici regiuni a lumii, şi anume asupra ţării Israel. Aici este locul de întâlnire a continentelor (Africa, Asia şi Europa) şi nu departe de Israel este leagănul în care a fost creat primul om, Adam, şi de unde a pornit primul om chemat de Dumnezeu, Avraam. Mare parte din Biblie a fost scrisă în Israel sau în împrejurimi şi mare parte din cele istorisite s-au întâmplat în Israel. Oraşul central al istorisirilor este Ierusalim, menţionat de peste 650 de ori în Biblie. 

Ce spune Biblia despre Biblie

• 2 Timotei 3:16 – Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu.
• Psalmul 119:160 – Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat de la început.
• Psalmul 12:6,7 – Dumnezeu a apărat Cuvântul Său de-a lungul secolelor.
• Matei 24:35 – Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic.
• Romani 15:4 – Unul dintre scopurile Cuvântului lui Dumnezeu este acela de a ne da speranță .
• 2 Timotei 3:15 – Scripturile ne dau înțelepciune pentru mântuire.
• Ioan 5:39  – Scripturile ni-L descoperă pe Isus ca Mântuitor.
• 2 Timotei 2:15 – Pe măsură ce studiem, noi trebuie să împărțim drept Cuvântul Adevărului.
• Ioan 16:13 – Isus a trimis Duhul Sfânt ca să ne conducă în tot adevărul.
• 1 Corinteni 2:13 – Când ne deschidem inimile la influenta Duhului si judecăm duhovnicește lucrurile duhovnicești, Dumnezeu ne va călăuzi.
• Isaia 28:9,10 – Pe măsură ce comparăm Scriptura cu ea însăși, verset cu verset, noi descoperim adevărul.
• Ioan 17:17  – Cuvântul lui Dumnezeu conține adevărul.
• Ioan 7:17 – Dacă ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu cu inima deschisă, El ne va călăuzi ( vezi Apocalipsa 22:18-20 ).
• 2 Petru 1:21 – Oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit după cum au fost îndemnați de Duhul Sfânt.