O poveste grecească spune că cetățenii unei cetăți făcuseră o statuie unui învingător la jocurile publice. Unul, invidios, a vrut să distrugă statuia. Reușind s-o răstoarne de pe piedestal, statuia a căzut peste el zdrobindu-i capul, omorându-l pe loc.
Așa este invidia: distruge pe cel care o poartă.
Citește în continuare „O ilustrație despre invidie”
1. „…şi va fi în voi!”
Galileo: Eu sunt matematician, nu teolog!
Sagredo: Eşti OM! [aproape strigând]: Unde se găseşte Dumnezeu în sistemul tău cosmologic?
Galileo: În lăuntrul nostru. Sau – nicăieri. (Bertolt Brecht, Viaţa lui Galileo)
2. Centrul centrului
Fiica lui Alan Watts se plângea odată că nu putea vedea decât exteriorul lucrurilor. Şi cum se întâmpla că tocmai mâncau struguri, Watts a luat un cuţit şi a tăiat o boabă pe jumătate. Însă fiicei sale care acum gândea că reuşise să vadă în lăuntrul lucrurilor, i-a spus: „Să nu crezi că acesta este interiorul interiorului. E numai exteriorul interiorului.” Pentru a vedea „interiorul interiorului” ar fi trebuit să taie jumătăţile în sferturi ceea ce doar ar fi sigilat „interiorul interiorului” în optimi de boabă. Cu fiecare încercare de deschidere a centrului boabei de strugure, Watts nu reuşea decât să genereze alte „exterioare”, împingând „interiorul” şi mai adânc. (Calvin Miller, The Table of Inwardness, pag. 13)
3. Condiţionare
Nimeni nu poate avea o viaţă de rugăciune superioară calitativ timpului pe care în mod regulat îl pune deoparte pentru a se întâlni, singur, cu Dumnezeu. (Jack Taylor, Prayer….The Priority, pag. 80)
4. Omul ca o amforă
Suntem vase. Dumnezeu ne-a creat ca receptacule ale Lui, dar, deşi Duhul este gata să ne inunde vieţile, mulţi rămân tot goi.
Carl Jung credea că nevroza majoră a timpului nostru este dată de absenţa lăuntricităţii. Serviciile divine, ca şi multe cărţi spirituale trădează o lipsă de adâncime. Peste tot vezi cărţi, casete audio şi video cu exerciţii de aerobică creştine, produse cosmetice creştine, diete creştine. Un show terapeutic creştin ne atrage către o Evanghelie a prosperităţii. (Calvin Miller,The Table of Inwardness, pag. 25)
5. El, nu eu…
În prefaţa la cartea sa Calea către desăvârşire, Sf. Teresa d’Avila implora biserica să înlăture din scrierile ei orice ar fi putut fi o ruşine pentru Hristos. Şi-l mai ruga pe părintele Presentado să-i corecteze, ba chiar să-i ardă scrierile dacă s-ar fi dovedit numai o mărturie a ambiţiilor personale. Sfânta ştia că Duhul nu ar fi locuit cu ea şi în ea dacă viaţa ei ar fi fost marcată de orgoliu.
Citește în continuare „100 de ilustrații pentru predici (V)”
1. Râsul
Cercetătorii de la Universitatea Michigan afirmă că în timp ce un copil râde, în medie, de 150 de ori pe zi, persoana adultă nu o face decât de circa 15 ori.
2. Legi încă în vigoare
În Waterloo, Nebraska, bărbierilor le este interzis să consume ceapă între orele 7 şi 19.
În Camel, New York, bărbaţii nu au voie să iasă în oraş purtând sacou şi pantaloni neasortaţi.
În Gary, Indiana, cetăţii nu au voie să meargă la cinema sau teatru şi să circule cu mijloacele de transport în comun, în primele 4 ore după ce au consumat usturoi.
În Comitatul Nicholas, Washington, Vancouver, clericii nu au voie să spună glume sau să relateze istorioare comice de la amvon.
În New Jersey, poţi fi arestat dacă sorbi supa în restaurant.
În Corvallis, Oregon, tinerele femei nu au voie să bea cafea după ora 6 p.m.
În Baltimore, nu poate fi comercializat decât „lapte curat, nemodificat, nesofisticat şi sănătos”.
3. Secretul unui conducător
Citește în continuare „100 de ilustrații pentru predici (IV)”
1. Îmbogăţire prin dăruire
În ultima parte a sec. 17, predicatorul german pietist August H. Francke a înfiinţat un orfelinat pentru copiii abandonaţi din Halle. Într-o zi, Franckle era în nevoie disperată de fonduri pentru continuarea lucrării sale, când, o văduvă creştină, săracă, a venit la uşa lui şi l-a rugat să o ajute cu un ducat (monedă de aur). Din cauza situaţiei financiare personale, Frankle a fost nevoit să îi spună, politicos şi cu părere de rău, că nu o poate ajuta. Descurajată, femeia a început să plângă. Mişcat de lacrimile ei, Franckle a rugat-o să aştepte acolo cât timp el se va ruga în camera alăturată. În timp ce Frankle cerea călăuzirea lui Dumnezeu, a simţit că Duhul Sfânt dorea să revină asupra refuzului de a ajuta femeia. Astfel, cu încredere că Dumnezeu va purta de grijă şi nevoilor lui, a dat văduvei banii ceruţi. Două dimineţi mai târziu, a primit o scrisoare de mulţumire de la văduvă care îi mărturisea că în urma generozităţii lui, s-a ruga Domnului să Îşi reverse binecuvântarea asupra orfelinatului. În aceeaşi zi, Frankle a primit 12 ducaţi de o doamnă bogată şi alţi doi, de la un prieten din Suedia. Deja considera că a fost prea răsplătit pentru gestul său, însă nu a trecut mult timp şi i s-a comunicat că orfelinatul urma să primească 500 de piese de aur din veniturile proprietăţii prinţului Lodewyk van Wurtenburg. La auzul acestei veşti, Frankle a plâns cu recunoştinţă. Prin sacrificiul făcut pentru a ajuta o văduvă nevoiaşă, Frankle s-a îmbogăţit, nicidecum nu a sărăcit.
2. Dăruirea zecimii
J. L. Kraft, care ani de-a rândul a dăruit în jur de 25% din profit, pentru diverse cauze creştine, spunea: „Singura investiţie care mi-a adus mereu profituri tot mai mari au fost banii pe care i-am dat Domnului.”
J.D. Rockefeller spunea: „Nu aş fi reuşit niciodată să dau zecime din primul meu milion de dolari dacă nu aş fi dat zecime din primul meu salariu de 1,5 dolari pe săptămână.”
3. Dăruirea
Dăruieşte cât trăieşti, ca să ştii la cine ajung darurile tale.
Citește în continuare „100 de ilustrații pentru predici (III)”
1. CRIZA
Unul dintre cei mai buni predicatori ai Angliei a fost C. H. Spurgeon (1834-1892). Deseori, în timpul lucrării sale, cădea într-o depresie puternică, parţial datorită gutei de care suferea, dar de asemenea şi din alte motive. Într-o biografie a „prinţului predicatorilor”, Arnold Dallimore scria: „Ce a suferit el în acele timpuri de întunecime nu putem şti… nici măcar strigătul său disperat către Dumnezeu nu a adus nici o alinare. Există carcere”, spunea el, „sub castelele disperării.” – Arnold Dallimore.
2. DEPRESIA LUI LINCOLN
Cu mai mulţi ani în urmă, un tânăr avocat sărac din Occident a suferit o depresie atât de puternică încât prietenii lui s-au gândit să ţină departe de el orice obiect tăios. El îşi punea întrebări cu privire la vocaţia vieţii sale şi chiar se gândea serios dacă să încerce să o urmeze până la capăt. În acea perioadă, el a scris: „Acum sunt cel mai nenorocit om în viaţă. Dacă mă voi simţi vreodată mai bine, nu pot spune. Însă nici nu pot prezice ceva mai rău.” Dar cumva, de undeva, Abraham Lincoln a primit încurajarea de care avea nevoie şi realizările vieţii sale au vindecat complet criza lui de descurajare.
Today in the Word, MBI, December, 1989, p. 20,
3. SETEA
Citește în continuare „100 de ilustrații pentru predici (II)”
Traducere: Csegezan Erik, Lupu Săvel, Suciu Lucian, Varadi Iuliu, Mateciuc Emanuel
1. Curaj: Curajul înseamnă să faci ceea ce ţi-e frică să faci. Nu este curaj dacă nu eşti speriat.
2. Curaj pentru pasivitate
Earl J. Fleming, un biolog din Alaska a fost probabil singurul om care a investigat obiectiv reputaţia ursului în atacurile umane. Când Fleming s-a întâlnit cu un urs, nici nu a fugit, nici nu l-a împuşcat. La sfârşitul studiului său unic, se întâlnise cu 81 de ursi bruni şi deşi mai mulţi au plănuit sa-l atace batjocoritor, nici unul nu a făcut-o.
3. Curajul
Aş defini adevăratul curaj ca o perfectă sensibilitate a măsurii pericolului şi o voinţă mentală pentru a-l îndura.
4. Act de clasă
Citește în continuare „100 de ilustrații pentru predici (I)”
Sunt atât de mulţi ascultători de tipul pământului stâncos care primesc Cuvântul cu bucurie încât am hotărât să nu judec până când cunosc pomul după fructe… Credeţi că vreun fermier ar avea o recoltă de porumb dacă nu ar ara acum? În aceeaşi măsură în care puteţi aştepta recoltă de porumb dintr-un pământ nearat, puteţi aştepta şi recoltă de har înainte ca sufletul să fie convins că este pierdut fără un Mântuitor. Acesta e motivul pentru care avem atâţia convertiţi tip ciupercă, atâţia convertiţi care sunt întotdeauna fericiţi! fericiţi! fericiţi! fără a fi fost vreodată mizerabili. De ce? Pentru că pământul lor stâncos nu e arat; ei nu au o convingere asupra legii… ei cad… Aceasta mă face atât de precaut acum, spre deosebire de acum 30 de ani, în a primi convertiţii prea repede. Acum aştept puţin ca să văd dacă oamenii demonstrează roade; pentru că sunt atâţia boboci pe care vântul de primăvară îi împrăştie încât nu pot să cred că ei sunt convertiţi până ce nu văd coacerea fructelor.
George Whitefield (1714-1770).
Într-un stat nou creat din Africa, unui băştinaş în vârstă i s-a spus că trebuie să plătească o taxă pentru a susţine guvernul. „De ce?” a întrebat el. „Pentru a te proteja de duşmani, pentru a-ţi da hrană când ţi-e foame, pentru a te îngriji când eşti bolnav, şi pentru a-ţi educa copiii” i s-a spus. „Înţeleg” a spus bătrânul. „Este ca şi cum atunci când câinelui meu îi este foame şi îmi cere mâncare, iar eu iau cuţitul, tai o bucată din coada lui şi i-o dau s-o mănânce. Cam aşa cred că e şi cu taxele astea.”
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea! (Psalmi 118:24)
Dr. F.W. Boreham ne povesteşte despre şederea sa într-o casă neobişnuită de ţară în Anglia ocupată de o văduvă a unui preot. Ea a oferit acestuia dormitorul său şi, într-o dimineaţă când şi-a pus ochelarii, ea a văzut că în sticla geamului au fost scrijelite cuvintele: „Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o” A întrebat pe bătrâna doamnă despre ce are la micul dejun. Ea a explicat că ea are o mulţime de probleme şi îi era teamă întotdeauna despre ce urmează să i se întâmple mâine. Într-o zi ea a citit cuvintele acestui text. I s-a părut că acea zi înseamnă orice zi. „De ce mi-ar fi teamă cu privire la zilele pe care El le-a făcut?” Deci, văduva a scrijelit cuvintele cât de bine a putut pe fereastră astfel încât de fiecare dată când îşi pune ochelarii dimineaţa îi aduc aminte că „Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o” Realizând că Domnul a făcut-o, nu îi va fi teamă deloc.
Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6:31-34)
Se povestește că un tânăr violonist tocmai terminase primul sau recital. Și în timp ce ultimele note ale piesei se pierdeau, auditoriul s-a ridicat în picioare și a început să aplaude frenetic.
Tânărul muzician a primit curtenitor aprecierile lor, dar privirile sale erau îndreptate asupra unui om cu parul cărunt, care stătea într-o loja apropiata de scena. Numai când el a zimbit și a făcut un semn aprobator cu capul, tânărul s-a relaxat și a zâmbit spre publicul exaltat.
„Este maestrul meu” a explicat el mai târziu.
Numai un singur lucru îl preocupa pe acest tânăr virtuos – zâmbetul, aprobarea maestrului sau. Toate aplauzele zgomotoase ale sutelor de oameni care se aflau în fața lui, nu puteau lua locul acestuia.
„Aprobarea Maestrului” – este tot ceea ce contează, aprobarea oamenilor pălește în comparație cu aprobarea lui Dumnezeu.
Contează părerea Domnului Isus despre noi, Nu părerea noastră, Nu părerea oamenilor, Nu părerea Bisericii sau părerile altor oameni contează, ci NUMAI PĂREREA LUI!
Alex Vivat 