Ilustrații


G E N E S E

  

 

CULEGERE DE ILUSTRAȚII PENTRU PREDICI

EDIȚIE REVIZUITĂ ȘI ÎMBUNĂTĂȚITĂ  A VOLUMULUI „STROPI DE ROUĂ” 

 BENONE CORNELIU LUPU

 

 

ACŢIUNE 

 

            Era în anul 345 î. Hr. Filip II Macedoneanul, ameninţa Grecia. Atena se afla în centrul atenţiei lui. Sub această ameninţare se convoacă adunarea populară. Doi oratori păsesc în faţă. Primul este Eskines Politicianul. El este adeptul unei politici pasnice, de supunere în faţa împăratului Filip. Aceasta va  cruţa naţiunea de război. Vorbirea lui a fost frumoasă, elocventă, în stilul politicianului versat. Mulţimea l-a aclamat spunând într-un glas: „Mare orator”. A urmat Demostene – simplu, grav si la obiect. El gândea că Atena si întrega Grecie va exista doar cât va fi liberă. El era pentru libertate. Poporul asculta cu luare aminte. La urma a zis: „ Mergem fraţilor?” Tot poporul i-a răspuns: „ Să  mergem”.  Atena s-a ridicat astfel împotriva lui Filip.

Aplicatie

Decizia nu poate fi luată decât dacă este cineva care să  păsească în faţă. Mergem?   Aceasta este întrebarea esenţială care trebuie să se audă si astăzi, chemarea la luptă. Proorocul Isaia spune: ”Un vuiet se aude pe munţi ca vuiet de popor mult…Domnul Îsi cercetează oastea care va da lupta”- Is. 13: 4.

ADEVĂRUL

            Se spune că, odată, adevărul s-a hotărât să meargă la oras. Era o zi caldă de vară, asa că după mai multe ore de mers se opri să se răcorească în unda limpede a unui lac. Pentru că avea timp, se dezbrăcă de haine si se aruncă în apa binefăcătoare. Minciuna, care întotdeauna vine pe urmele adevărului, porni si ea spre oras. A ajuns la lac si deoarece era foarte cald, s-a hotărât să facă si ea o baie. Pe când se dezbrăca, a zărit hainele adevărului si deodată îi încolţi o idee; se dezbrăcă iute de hainele ei,  îmbrăcă hainele adevărului si porni  mai departe. Când a ajuns la oras, multă lume s-a bucurat zicând: „Iată, a sosit adevărul.”

În timpul acesta, adevărul iesi din apă si când îsi căută hainele, dădu peste zdrenţele minciunii. Înţelegând înselătoria, si pentru că el era adevărul, a refuzat să le îmbrace, preferând mai degrabă să meargă dezbrăcat, decât în hainele minciunii. Când a ajuns la oras oamenii l-au recunoscut zicând unii către alţii: „Iată adevărul gol goluţ.”

            Aplicatie

            Minciuna în hainele adevărului rămâne minciună. Oricât de mult va încerca să se deghizeze nu va putea să-si schimbe caracteul murdar. Din nefericire, mulţi sunt dusi în eroare de înselăciune, de aceea, pentru siguranţa noastră, este bine să „cunoastem adevărul”- Ioan 8:32, si să „credem în el”- 2 Tes.2:12.

ADOPTARE

Adoptarea copiilor este o practică foarte veche. Obiceiurile de adoptare diferă de la o epocă la alta sau de la o cultură la alta. Potrivit unei cronici din Evul Mediu, General Cronic,  în Spania exista o ceremonie specială legată de acest eveniment. În vederea adoptării, copilul era luat de tatăl sau mama adoptivă, sub mantie, ţinut cu grijă câteva momente, ca apoi să fie scos ca „nou născut”. Din acest motiv, spune cronica, copiii adoptivi se mai numeau si „copii ai hainei”

Aplicatie

Apostolul Pavel spune că „am fost înfiaţi ca să căpătăm răscumpărarea”- Gal.4:5, ca „ să fim îmbrăcaţi în haine albe”-Apoc. 3:5; 4:4. Vezi ca aplicaţie si cazul lui Iosua, Zah.3:4-5; cazul lui Rut, Rut 3:9.

 

AJUTOR

 

În culegerea de meditaţii Sămânţa bună, se povesteste despre o femeie bătrână si săracă din Scoţia, care se ruga Domnului să-i trimită pâine. În drum spre sat câţiva băieţi au văzut-o  rugându-se si au auzit cererea ei înaintea lui Dumnezeu. Ei s-au hotărât să facă o faptă bună, asa că au cumpărat pâinea si întorcându-se au dat drumul pâinii pe cosul casei.

Când femeiea a auzit pâinea căzând, s-a ridica, a luat-o din semineu, a pus-o pe masă si a îngenunchiat din nou să mulţumească lui Dumnezeu. Băieţii de afară au văzut-o si întrucât credeau că lor li se datorează cuvintele de mulţumire au strigat: „Mamaie, nu a fost Dumnezeu, ci noi… Noi am adus pâinea !” „Ba nu, a răspuns femeia, Domnul a trimis-o, chiar dacă a adus-o diavolul !”

Aplicatie

”Nu vă înselaţi , spune Iacov, orice ni se dă bun, orice dar desăvârsit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor…”- Iacov 1: 16-17

 

AJUTOR

 

Indigenii din Timorlaut, Arhipelagul Asiatic, adoră ca Dumnezeu absolut Soarele. După credinţa lor, ei sunt convinsi că la începutul fiecărui an, odată cu sosirea sezonului ploios, soarele coboară ca să fertilizeze pământul. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, el se opreste într-un smochin sacru, de unde nu mai poate coborî decât cu ajutorul omului. Ca să-i vină în ajutor, indigenii asează sub arbore o scară cu sapte trepte.

 

AJUTOR ZADARNIC

Septimius Sever era protejatul împăratului filosof Marcus Aurelius. În calitate de proconsul al Siciliei si apoi de guvernator al Panoniei Superioare, la moartea împăratului, sprijinit de legiunile militare a ajuns la Roma unde s-a urcat pe tronul imperial. Întreaga viaţă a fost închinată activităţii militare. Dorea să cucerească tot mai mult. Pe când se afla în Bitinia, într-o campanie militară, a fost rănit de moarte. Avea 65 de ani. Aflat pe patul de moarte si-a adunat toate gândurile într-o tristă reflecţie: „ Am avut totul, dar asta nu-mi slujeste la nimic!”

 Aplicatie

Toate bogăţiile si faima nu sunt de nici un folos în ceasul morţii. Ba încă, spune apostolul Pavel, socotesc toate aceste lucruri ca o pierdere pentru „preţul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos”Fil. 3: 7-8.

 

          AMÂNARE

            Archias, regele Tebei, stătea într-o seară cu câţiva prieteni la masă. Când veselia era în toi, s-a prezentat un servitor, care a înmânat regelui o scrisoare, făcând menţiunea că este ceva foarte important si urgent si că trebuie să o citească chiar atunci. Plin de vin , regele i-a răspuns: „ Nu am timp pentru fleacuri acum…Nu vezi că mă distrez!? Mâine va veni si rândul scrisorii.” Spunând acestea, aruncă scrisoarea pe un fotoliu si continuă distracţia. În noaptea care a urmat regele a căzut victima unui complot si a fost ucis. Scrisoarea conţinea descrierea întregului complot urzit împotriva sa si de care ar fi fost scăpat dacă ar fi citit scrisoarea la timp. Amânarea a însemnat pieirea lui.

Aplicatie

Amânarea face parte din arsenalul vrăsmasului si are scopul de a împiedica pregătirea personală pentru venirea lui Hristos. Un exemplu remarcabil este cel al împăratului Felix. Atunci când  Pavel  i-a arătat „Calea”, răspunsul dregătorului a fost: „De astă dată du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”- Fapte 24:25. Altădată! Aceasta înseamnă de fapt niciodată.

ANTILUCRARE

           

            De multe ori crestinismul a fost pătat de viaţa murdară a acelora care l-au predicat. Dorinţa de îmbogăţire, spiritul colonialist, încrestinările cu sabia, au făcut din acestia mai degrabă niste apostoli ai iadului decât ai lui Hristos. Mulţi băstinasi alegeau moartea, spănzurându-se sau otrăvindu-se împreună cu copii lor, numai să nu încapă pe mâinile unor astfel de oameni.

            Istoria colonizării vorbeste despre un sef băstinas, numit Hatuey, care s-a hotărât să reziste. A fugit împreună cu supusii în munţii Cubei. Acolo a arătat supusilor lui un cos de aur spunându-le: „Acesta este dumnezeul crestinilor. Din cauza lui au murit cei dragi…”

            După trei luni, Hatuey, a fost prins si legat de un stâlp care urma să fie transformat  în rug. Înainte să se aprindă  focul i s-a promis mântuirea si gloria vesnică în cer, dacă acceptă să se boteze. Dar Hatuey a întrebat: „În cerul acesta locuiesc si crestini ?” „ Da , bineânţeles…”, fu răspunsul. „Atunci aleg iadul”, zise Hatuey, si focul începu să  troznească.

            Aplicatie

Cu siguranţă iadul va fi plin de mulţi crestini, care au făcut din religia lui Hristos un mijoc de atingere a intereselor lor vremelnice. Unii ca acestia „au doar o formă de evlavie, tăgăduindu-i puterea”- 2 Tim. 3:5.

APARENŢE

Într-o pădure mare bufniţa a făcut cuib, a depus ouă si într-o noapte a scos pui. Plină de fericire si încântată de frumuseţea puilor ei a zburat la cuibul celorlalte păsări care dormeau în liniste, strigându-le: „Am cei mai frumosi pui.”  Somnoroase păsările au răspuns: „O să vedem asta mâine !”

Aplicatie

Aparenţele sunt atât de înselătoare încât prind în capcană chiar si pe cel care le poartă. El însusi devine un înselat. Cazul lui Iuda este un exemplu remarcabil în sensul acesta.

APARENŢE

Despre călugărul Bernhard se spune că avea o viaţă simplă si umilă. Îi plăcea să facă numeroase călătorii în care să încurajeze pe tovarăsii de credinţă din diferite sihăstrii. O dată , vizitând o mănăstire, a fost surprins de răceala cu care a fost primit. Înteresat să afle care este motivul, a descoperit că acesta se datora faptului că saua pe care călărise era frumos ornamentată, lucru care nu se potrivea cu gândirea călugărilor, orientată spre simplitate. În mintea lor, călugărul misionar, pierduse lecţia umilinţei, asa că preferau să fie rezervaţi. Au fost curând surprinsi când călugărul Bernhard le-a spus că nici nu a observat pe ce sa a călărit. Atât calul cât si saua erau împrumutate, asa că nu a avut prea mult timp să se gândească la ele.

Aplicatie

  Aparenţele nepotrivite devin de cele mai multe ori „pricini de poticnire” pentru semenii nostri. Lucrul acesta este foarte grav. Afirmaţia făcută de Mântuitorul,  „mai bine să fie aruncat în mare decât să facă pe unul din acesti micuţi să păcătuiască”-  Luc 17:2, arată cât de riscant este să tolerăm astfel de aparenţe. Pe de altă parte, doar salvarea aparenţelor de frica pedepsei nu rezolvă cu nimic problema. Drept este să  fim cinstiţi cu noi însine si cu semenii, având o „viaţă curată ca să nu se vorbească de rău Cuvântul Domnului” – Tit 2:5

APARTENENŢĂ – „GARDUL PROTECTOR”

            Puţină lume a auzit de „Ciupercile de mărgean”. Acestea sunt binecunoscutele insule Malvine, numite asa după forma lor de ciupercă. Vestite pentru conflictele militare care s-au desfăsurat în jurul lor, mai păstrează si faima unei imense plantaţii de cocotieri, care acoperă  întreaga insulă.

            Cocotierii sunt împărţiţi între  locuitorii  insulelor, asa încât fiecare îsi are parcela lui. Fiecare îsi cunoaste copacii si nimeni nu se atinge de parcela celuilalt. Există un vechi obicei, care îngăduie celui care a văzut o nucă căzută pe pământ să si-o însusească. Dacă cel care a văzut-o primul nu o poate ridica imediat, el are dreptul să o încercuiască cu beţisoare si nimeni nu se atinge de ea.

            Aplicatie

  Singura  sansă a omului este întervenţia lui Dumnezeu, care, îl „înconjoară cu neprihănire si îndurare”- Ps. 32. 10. Isaia spune că Dumnezeu „înconjoară pe cei care îi sădeste cu un gard”- Is. 18: 11, „ pe dinapoi si pe dinainte” si, „îsi pune mâna pe el” -Ps.139:5. Legea lui Dumnezeu este un gard ocrotitor.

APEL DISPERAT –„ULTIMA SCRISOARE”

            Dezvoltarea căilor de comunicaţii a avut un rol important în istoria omenirii.

 Era postei electronice, a telefoniei celulare si a comunicaţiilor ultrarapide, nu  a  însemnat o abandonare a metodologiei clasice. Un mod foarte pitoresc de a trimite scrisori este cu ajutorul mai puţin obisnuit al curenţilor marini. De la marele navigator Columb si până astăzi s-au expediat mii de scrisori pe această cale. Sticlele si butoiasele erau purtate de curenţii mărilor si ai oceanelor spre locuri necunoscute. De cele mai multe ori, acesti „factori postali” rătăceau scrisorile primite, alteori însă le duceau destul de aproape de destinaţie.

            Una din cele mai valoroase scrisori a fost găsită în 1938, si vorbea despre sfârsitul tragic al Titanicului. Ea a fost recuperată pe coasta Islandei, după 26 de ani de la data catastrofei. Scrisoarea conţine câteva fraze scurte:

„ …Stau pe punte cu un copil. Ultima barcă a plecat. Orchestra cântă un mars. Câţiva oameni de lângă mine se roagă. Ne scufundăm. Sfârsitul se apropie. Vă rog transmiteţi tatălui…”

            Aplicatie

O lume gata de prăbusire îsi scrie în grabă ultima epistolă. Este testamentul sau mai degrabă epilogul unei călătorii esuate?  Nici ea nu stie. Este poate ultima suflare înainte de dispariţie.  Măcar dacă această ultimă scrisoare ar fi una de căinţă si pocăinţă… „Doamne adu-Ţi aminte de mine…”- Lc. 23: 42-43.

AŞTEPTARE

            Este binecunoscută relaţia dintre un stăpân si câinele său. Dacă se întâmplă, din nefericire, ca stăpânul să plece sau să dispară, câinele va continua să îl astepte ca si cum ar fi gata să sosească chiar în acel moment.

            Un caz interesant s-a petrecut în Japonia, unde un câine obisnuia să-si însoţească stăpânul în fiecare dimineaţă si seară, până la gara din localitate. Dimineaţa îl conducea, iar seara, când trenul sosea, venea înaintea lui si îl astepta. În urma unui accident stăpânul a murit. Câinele însă a continuat să-si astepte stăpânul. În fiecare seară mergea la gară, astepta aproximativ o oră, apoi se întorcea acasă. Lucrul acesta l-a făcut timp de zece ani, până a îmbătrânit de tot si n-a mai putut să se miste. Chiar si atunci, întorcea capul spre poartă să vadă dacă nu va veni stăpânul.

            Atitudinea acestui câine a impresionat autorităţile japoneze care i-au ridicat o mică statuie si au amplasat-o în câteva scoli.

            Aplicatie

Credinciosia acestui animal este un bun exemplu pentru noi. Consecvenţa noastră este de multe ori ameninţată de necazuri si greutăţi. Suntem prinsi de probleme si uităm că suntem asteptători…Alteori obosim pe cale sau, chiar mai rău, uităm de Stăpân. Dacă un biet câine a murit privind după stăpân cu atât mai mult ar trebui să fim gata  în vederea întâlnirii cu marele nostru Stăpân.

 

ATITUDINE  SCHIMBĂTOARE

            Pe coastele nordice ale Yucatan-ului, în „Câmpia de piatră”, unde se afla una din cele mai vechi culturi Maya, a sosit în anul 1549, însoţit de un detasament militar, episcopul Diego de Landa. Călare pe cal, cu crucea în mână, Diego de Landa a ajuns la templele  vechi, unde se găsea o bibliotecă vastă, în care se aflau manuscrisele poporului maya. Cercetând cărţile episcopul a spus: „Aceste cărţi nu conţin decât superstiţii si scorneli diavolesti. Daţi-le foc.” Zile întregi au ars manuscrisele.

            A trecut timpul si după douăzeci de ani, episcopul Landa, care a  trăit în mijlocul poporului în tot acest timp, descoperindu-le cultura, viaţa si obiceiurile, s-a hotărât să alcătuiască o istorie a poporului maya. Tot ce distrusese altă dată acum a ajuns să elogieze. „Scornirile diavolesti”, arse cu ani în urmă, au devenit în lucrarea lui, capodopere de istorie. Iar cartea  a ajuns opera vieţii sale.

            Aplicatie

Inconsecvenţa este un „dar”al naturii umane. Când vântul bate favorabil într-o anumită direcţie sunt mulţi care să meargă într-acolo. Dacă  se schimbă directia vântului si călătorii îsi vor schimba drumul. Dictează interesele. „Un astfel de om să nu se astepte să primească ceva de la Domnul căci este nehotărât si nestatornic…”- Iacov 1:8. Psalmistul spune: „pune în mine un  duh nou si statornic”- Ps. 51: 10.

AVORT

            Parabola urmatoare nu are  suport teologic, dar are o profundă aplicaţie morală. Ea este cu atât mai mult valabilă  cu cât societatea actuală face cu greu faţă crizei avorturilor.

            „Dragă mamă:

            Eu sunt în cer acum si tocmai sunt cu Isus. El mă iubeste foarte mult. Vreau să vă spun că eu am dorit să fiu fetiţa ta însă nu stiu ce s-a întâmplat. Am fost atât de bucuroasă când am realizat că exist! Ce-i drept, nu era foarte comod acolo, dar pe măsură ce trecea timpul, mă dezvoltam din ce în ce mai mult si abia asteptam să ies afară. Petreceam mult timp dormind si gândind. Aceste zile au fost cele mai minunate pentru mine. Era o legătură specială între mine si tine. Chiar te auzeam cum îmi cântai uneori sau îmi vorbeai. Eram fericită.

            Alteori te auzeam plângând. Odată stiu că erai tare nefericită si speram să fie bine, însă ai plâns toată ziua. Aproape că plângeam si eu desi nu-mi imaginam ce înseamnă să fii nefericit.  În aceeasi zi s-a petrecut ceva oribil. Nu stiu, ceva ca un monstru a intrat în locul meu confortabil. Eram speriată si am început să plâng. Vroiam să strig după ajutor dar nimeni nu mă auzea. Probabil că nici tu nu m-ai auzit. Monstrul a venit încet spre mine si îngrozită am strigat:” Mamă, mamă, ajută-mă …Ajută-mă mamă!”

            Nici un răspuns. Monstrul m-a prins si o durere  inimaginabilă m-a cuprins. Am lesinat de frică. Monstrul mi-a smuls braţul…apoi picioarele…! Nu  pot să-ţi explic durerea care am simţit-o. Am stiut că n-am să te mai văd niciodată si mi-am adus aminte atunci de zilele când îmi spuneai că mă iubesti, când îmi cântai sau mă strigai. Îmi făcusem planuri să te fac fericită si doream foarte mult să fiu fetiţa ta. Acum totul s-a dus! Visul meu s-a spulberat…

            Eu nu pot să-ţi  povestesc ce s-a întâmplat după aceea. Nu stiu decât că eram învăluită în sânge si într-o mare durere. M-am trezit  alături de un înger. El m-a lut de mână si m-a dus la Isus. Când m-a văzut, m-a luat în braţe si mi-a spus că mă iubeste si că nici un rău nu mi se va întâmpla. L-am întrebat ce s-a întâmplat cu mine. El mi-a răspuns trist: „Avortul!” Apoi a continuat: „Îmi pare rău pentru tine căci Eu stiu ce ai simţit”. Eu nu stiu ce este avortul, dar presupun că este numele monstrului care m-a ucis. Îţi scriu, mamă, pentru că te iubesc si vreau să-ţi spun că mi-am dorit foarte mult să fiu fiica ta. Am vrut să trăiesc dar monstrul a fost mai puternic decât mine. Mi-a zdrobit mâinile si picioarele… capul… Mi-a fost imposibil să rămân în viaţă. Desi am făcut totul să rămân cu tine nu s-a putut. Te rog să nu fii supărată. De asemena, te rog să te păzesti de monstul avortului, poate să-ţi facă ceva rău. Eu te iubesc si nu vreau să simţi durerea pe care am simţit-o eu. Vreau să rămâi în viaţă. Fii te rog cu grijă!

            Cu dragoste, a ta mică fetiţă.”

BÂRFĂ

Un editor parizian, hotărât să câstige cu orice chip din munca sa, a scris unuia dintre filosofii foarte cunoscuţi următoarele rânduri: „Am un număr foarte mare de istorii scandaloase despre dumneavoastră, dar nu le-as tipări dacă îmi veţi trimite prin curierul personal 100 de monezi de aur”.

La acestea filosoful a răpuns: „Vă mulţumesc din inimă domnule pentru amabilitatea dumneavoastră, dar vă pot spune că posed si eu o colecţie impresionantă de povestiri scandaloase despre mine, asa că vi le pot  pune cu plăcere la dispoziţie pentru 50 de piese de aur”.

Aplicatie

Există mult „folklor” pe seama fiecăruia dintre noi. Multe povesti sunt simple inovaţii, altele poate au un sâmbure de adevăr. Sfatul înţeleptului Solomon este: „Să nu te amesteci cu cel ce nu-si poate ţine gura”- Pild.20: 19. Iar în cartea Eclesiastului se spune: „Nu lua aminte la toate vorbele care se spun, ca să nu auzi…. vorbindu-se de rău”- Ecles 7: 21-22.

BIBLIA

 

            La  sesiunea Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din 1909, Ellen White a participat pentru ultima oară. Era în vârstă si abia a putut rosti o scurtă cuvântare. La încheiere s-a ridicat, având Sfânta Scriptură în mână. A ridicat-o   si a zis: „ Vă recomand  această carte.”

BIBLIA

            La 2 iunie 1960, un copil de 8 ani a fost găsit stând pe o stâncă, la circa un kilometru depărtare de lacul Tarton, în Manitoba, Canada. Avionul în care călătorise el si tatăl său se prăbusise. În urma impactului, avionul a luat foc, iar tatăl a murit. Supravieţuind ca prin minune, micul Walter a asteptat 15 zile lângă grămada de fiare ale aparatului. Era epuizat. Foamea l-a adus în pragul delirului. Când a fost descoperit, salvatorii au fost miraţi să vadă că băiatul stătea alături de cutia de supraveţuire a aparatului care conţinea 20 de raţii zilnice, fără ca el să stie de aceasta.

            Aplicatie

Mulţi sunt pe moarte desi stau lângă adevărata pâine fără să stie de ea.  Isus spune: „Eu sunt pâinea vieţii” -Ioan 6: 48, „Adevărata pâine se coboară din cer si dă lumii viaţa”- Ioan 6: 33-34. Neglijarea ei duce la epuizare spirituală si în cele din urmă moartea. Caută acum echipamentul de supraveţuire !

       BIBLIA

            Biblia este o predică înainte chiar de a fi deschisă si citită. Este legată în negru, marginile sunt vopsite în rosu, iar înlăuntru paginile ei sunt albe. Dumnezeu îmi arată mântuirea chiar si asa; Neagră era viaţa mea înainte de a-l cunoaste pe El. Prin rosu înţeleg sângele Lui care mă curăţeste si îmi dă putere să ajung alb, la fel de curat ca paginile ei frumoase.

         BIBLIA

           

            Când Gutenberg a inventat tiparul si a tipărit celebra sa Bilbie, a deschis o nouă eră în privinţa cunoasterii. Ludovic al XI  (1461-1483), regele Franţei, văzând Biblia lui Gutenberg a exclamat: „Ce nenorocire! Lumea o să citească Biblia si o să-si piardă credinţa.”

            Trei secole mai târziu, filosoful francez Joseph le Maistre (1753-1821), afirmă că: „Evanghelia în afara Bisericii este otravă…”

          BINE …!?

            Un om avea un papagal. Fiind o fire optimistă s-a hotărât să-l înveţe să vorbească. Dar nu a învăţat  decât un singur cuvânt: „Bine”. Ori de câte ori îl întreba stăpânul ceva el răspunde mereu: „ Binee…Binee…”

            Odată, fiind stăpânul plecat de acasă, pisica a găsit un bun prilej de vânătoare.  Fiindcă usa coliviei era deschisă, s-a aruncat cu mult elan să pună gheara pe papagal. N-a fost usor pentru pisică să se caţere, dar n-a fost usor nici pentru papagal să evite ghearele ucigătoare.

Când stăpânul se întoarse în sfârsit acasă, văzu dintr-o privire tot războiul din casă. Papagalul stătea zgâriat, cu penele smulse si vlăguit, pe colţul draperiei, în timp ce pisica se ascundea sub masă. Din obisnuinţă l-a întrebat; „Ce faci ?”   „Biiinneee…”- veni răspunsul.

            Aplicatie

Răspunsul papagalului nu avea nimic comun cu optimismul si starea de bine. După lupta cu pisica arăta destul de rău si probabil că avea nevoie de îngrijirea stăpânului. Avea nevoie de ajutor si l-ar fi cerut, însă el cunostea doar o singură   limbă si un singur cuvânt: „bine”. Mulţi oameni îsi ascund durerea sub masca singurului cuvânt pe care îl stiu: „bine”.  Psalmistul spune: „Strig către Domnul si îmi vărs necazul înaintea Lui”- Ps.142: 1, 2.

 

BINEFACERE

            Herodot povesteste că pe când Cambyses, fiul lui Cyrus, lupta împotriva Egiptului, mulţi greci îl urmaseră. Unii din dorinţa de negoţ, alţii să lupte ca mercenari, iar ultimii din simpla dorinţă să cunoască ţara aceasta. Printre acestia din urmă se număra si Syloson, fiul lui Aiakes, frate cu Polycrates , stăpânul surghiunit din Samos.

            Întâmplarea făcu ca pe când se plimba, înfăsurat într-o frumoasă manta de lână purpurie, prin piaţa din Memphis, să fie întâlnit de Darius, care făcea pe atunci parte din corpul de pază al lui Cambyses. Văzând mantaua cu care era îmbrăcat tânărul, îi plăcu foarte mult, si întrucât pe atunci Darius nu era omul cu vază de mai târziu, se oferi să i-o cumpere. Syloson a refuzat să i-o vândă, dar văzând cât de mult si-o doreste, împins parcă de un glas lăuntric, s-a dezbrăcat de haină spunând: „Mantaua nu o am de vânzare, dar pentru că îţi place atât de mult ţi-o dăruesc. Este a ta.”  Darius îi mulţumi si luă haina.

            Timpul trecu si Cambyses muri, iar Darius cu tovarăsii lui au înfrânt siretenia falsului Bardia si a ajuns împărat.  Cu toate acestea nu a uitat binefacerea străinului de altă dată si drept răsplată i-a dăruit conducerea în Samos.

BOGĂŢIE ILUZORIE

            Încărcat cu multe bogăţii, aur si bani, vasul Britannica, urma să ducă totul în America. În călătoria sa s-a lovit de stâncile de coastă ale Braziliei, urmând să se scufunde. În încercarea de a salva preţioasa încărcătură, marinarii grăbiţi au lovit cutiile care s-au spart si banii s-au răspândit pe punte. Timpul scurt nu le-a permis decât să dea drumul bărcilor de salvare si în mare grabă să se urce în acestea. Căpitanul, care  conform ordinelor navale, trebuia să coboare ultimul, a aruncat  o ultimă privire pe punte să vadă dacă nu mai este vreun călător. Surprins, a văzut un bărbat asezat pe una din cutiile de valoare înconjurat de bani. „ Omule, ce faci aici, i-a strigat căpitanul, urcă în barcă, nu vezi că vaporul se scufundă ?” „ Da”, a răspuns omul, „văd si eu că se scufundă, dar, căpitane, toată viaţa am fost sărac, acum uite câţi bani si cât aur am. Sunt bogat! Am hotărât să mor asa…”

Aplicatie

Mirajul aurului este atât de puternic încât orbeste pe foarte mulţi. Marea lor majoritate  riscă sănătatea, liberatea, sau chiar viaţa pentru a intra în posesia lui. Odată însă ce l-au stăpânit, descoperă că au ajuns robi. O robie de moarte. Un bun exemplu este experienţa „Tânărului bogat”- Mat.19:16-26.

 

BUNĂ CUVIINŢĂ

 

Plutarh povesteste despre un bătrân atenian care dorea să vadă jocurile Olimpice. Întrucât toate locurile erau ocupate s-a strecurat printre rânduri, în speranţa că va găsi totusi un loc. Atenienii, supăraţi că sunt deranjaţi, se exprimau necuviincios. În cele din urmă, bătrânul a ajuns în locul rezervat spartanilor spectatori. Aici, ca la comandă, toţi tinerii si bărbaţii s-au ridicat în picioare oferindu-i locul.Cu lacrimi în ochi bătrânul a spus: „O, Doamne, toţi grecii cunosc ce este bine, de ce numai lacedaemonienii îl practică ?”

Aplicatie

Cunoasterea binelui nu ne scuteste de punerea în  lui practică. Sfatul apostolului este:

 „ Să nu obosim în facerea binelui…” Gal 6: 9

 

CALEA ÎNGUSTĂ – „POARTA LACRIMILOR”

            Dacă vă propuneţi să faceţi o călătorie din Marea Rosie în Oceanul Indian, atunci singura posibilitate de a iesi la larg este prin strâmtoarea Bab el Mandeb, care înseamnă în limba arabă ”Poarta lacrimilor”. Cuvântul este legat de situaţia cu totul specială a acestei strâmtori. Desi lăţimea ei este de 17 Km, există o mulţime de insuliţe si recife care îngustează în mod considerabil trecerea, făcând din ea o veritabilă „poartă îngustă”. Calea de navigare se reduce la o simplă fâsie care serpuieste printre nenumăratele primejdii. Iesirea si intrarea navelor se face sub supravegherea unui ghid care cunoaste traseul, altfel curajul poate fi fatal.

            Aplicatie

Isus a spus: „ intraţi pe poarta cea strâmtă” – Poarta Lacrimilor – „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă si puţini sunt cei ce care o află”- Mat 7: 13, 14. În Ioan 14: 6 – El spune:  „Eu sunt calea …” „Cine vine după Mine trebuie să se lepede de sine … si să mă urmeze”- Mat. 16: 24.

CÂNTECUL LACRIMILOR

            Cu siguranţă că cea mai grea încercare pentru marele compozitor Beethoven a fost pierderea auzului. Într-o discuţie cu Rossini, pe când îl felicita  pentru opera sa  Bărbierul din Sevilla, Rossini, miscat de altruismul marelui compozitor a spus: „Sunteţi un geniu Maestre…” „O, nu, Rossini , a răspuns Beethoven, sunt un nefericit, numai un nefericit!”

            Câţiva ani mai târziu, surzit complet, compunea opera  Fidelio , ţinând între dinţi un corn austriac, sprijinit la celălalt capăt de pian. Era singurul mod pe care îl mai avea la îndemână pentru a percepe măcar vibraţiile instrumentului. Asa a compus  Missa Solemnis  si  Simfonia a IX a. La premiera ei stătea ghemuit pe un scaun în mijlocul orchestrei. Nu putea distinge nici o notă, nu auzea nici un sunet sau vreun glas. Când simfonia s-a sfârsit, sala a răsunat într-o furtună de aplauze. Beethoven nu le auzea. Unul dintre interpreţi l-a luat de mână si l-a întors cu faţa spre publicul care aplauda. Când a ridicat capul avea ochii scăldaţi în lacrimi.

            Aplicatie

Nimic frumos nu poate fi făcut fără durere. Apostolul Pavel spunea „Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi în mijlocul încercărilor…”-Fapte 20: 19,  de aceea  „mă fac părtas suferinţelor Lui… ca să ajung la învierea din morţi”- Fil. 3. 10,11.

CAPCANA – „SICRIUL MIŞCĂTOR”

            Nu departe de portul Halifax, la aproape 200 Km de coasta canadiană se găseste o insula numită Sable, vestită pentru că  în preajma ei si-au găsit moartea sute de corăbii.

            Cei care au studiat cauzele acestor tragedii au descoperit că insula Sable este „călătoare”. Ea îsi schimbă mereu forma si poziţia, fiind imposibil de asezat într-un contur precis. Valurile spală malul apusean, care astfel se afundă mereu în apă, în timp ce coasta răsăriteană, sub acţiunea vântului care aduce munţi de praf, ia mereu forme noi. În felul acesta insula se „miscă” spre răsărit cu o viteză de cca. 230 m. pe an. Călătoria ei este foarte primejdioasă pentru marinari. Din această cauză ei au numit-o „sicriul călător”, sau după alte surse „cimitirul Atlanticului de Nord”. Deoarece nisipurile au culori variabile, uneori ajungând chiar la culorile apei, este usor de înţeles cum marinarii, înselaţi, duceau corăbiile de bună voie la  pieire sigură.

            Din anul 1766 până în anul 1966, deci în 200 de ani, insula a parcurs cca. 45 Km. Un adevărat record în domeniu.

            Cercetătorii au descoperit un număr foarte mare de resturi ale epavelor scufundate de-a lungul timpului. Printre altele au fost descoperite resturile unei epave scufundate cu cca. 400 de ani în urmă. O statistică a statului canadian a înregistrat doar în sec. XIX- lea si prima jumătate a sec. XX- lea, deci în 150 de ani, naufragiul a 515 nave.

            Ceea ce este cel mai periculos la acestă insulă este ţărmul, format din nisipuri miscătoare, care îl face o veritabilă capcană, pentru oricine se aventurează în zona lui.

            Aplicatie

Multe lucruri care, aparent, sunt bune (”multe căi par a fi bune”- Pr. 14: 12), sunt în realitate veritabile capcane, si în cele din urma „duc la moarte”. Singura nădejde , trainică , durabilă si sigură este nădejdea în Hristos (Rom. 5: 1-2). „Nădejdea aceasta, spune Scriptura, nu înseală” – Rom. 5: 5.

CAPCANA – LAŢUL UCIGAŞ

Papuasii din Noua Guinee, malaezienii din Santa Cruz si polinezienii din Insulele Societăţii au un mod aparte de a pescui rechinii. Pescuitul lor se face cu laţul. În timpul refluxului, caută văgăunile care sunt mai puţin adânci sau chiar sapă văgăuni cât să încapă doar capul si burta rechinilor. Când fluxul vine si rechinii se ascund pentru odihnă în aceste văgăuni, ei intră doar cu capul si cu burta, lăsând coada afară. Un scufundător curajos coboară în apă (uneori într-o cuscă amenajată pentru a evita eventualele atacuri), cu un laţ pregătit. El agaţă laţul de coada rechinului, si printr-o smucitură comunică tovarăsului că operaţia este gata. Acesta trage cu putere, asa încât laţul se strânge de coada rechinului. Cu puţin efort trag rechinul afară, unde îl omoară cu suliţe din bambus.

            Aplicatie

Vrăsmasul sapă gropi. Gropi foarte frumoase pentru fiecare. Pregăteste laţul în asa fel încât, când se  asteptă mai puţin, omul să fie prins. Profetul Ezechiel zice despre cel păcătos: „I-a întins laţuri si l-a prins în groapa lui”- Ez. 12: 8. Isaia spune despre cei ce nu sfinţesc pe Domnul: „Se vor poticni, vor cădea si se  vor sfărâma, vor da în laţ si vor pieri”- Is. 8: 13-15. Remarcabil este sfatul apostolului Pavel: „ De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem si să fim treji”- 1 Tes. 5: 7.

CAPCANĂ

            Valea Paradisului este recunoscută pentru frumuseţea ei. Ea este un mic golf pe coasta Mexicului, cu o vegetaţie luxuriantă si climă plăcută. Ce este mai puţin cunoscut este faptul că în ciuda numelui care îl poartă, Valea Paradisului, în realitate este o veritabilă capcană pentru vapoarele care acostează în golf. La cea mai mică furtună, vapoarele prinse în deschizătura golfului si fără posibilitatea de a iesi în larg, sunt zdrobite de ţărm. Singura lor sansă este ca până vine furtuna să părăsească golful, altfel Valea Paradisului devine un iad.

            Aplicatie

Multe lucruri în aparenţă par a fi nevinovate si de dorit, în realitate însă ascund veritabile primejdii. Pentru un timp ele sunt nevinovate, dar când omul se asteaptă mai puţin devin ucigătoare. Psalmistul spune: „Multe lucruri pot părea bune, dar la urmă se văd că duc la moarte” – Pr. 14:12.

                                               CAPCANĂ

În munţii Kelos există o  vale cu flori foarte parfumate. Locul este căutat de mulţi turisti cu toate că nu poate fi  privit decât de la distanţă. Din loc în loc, împrejurul văii, sunt asezate panouri care avertizează turistii să nu se apropie prea mult si nici să nu se oprească să admire florile, parfumul lor fiind atat de puternic, încât provoacă o stare puternică de somn. Dacă un turist imprudent coboară în vale, este biruit de somn si poate să doarmă atât de mult, încât să  moară prin deshidratare.

Aplicatie

Sunt multe lucruri „parfumate” care atrag aproape irezistibil.  Este suficient să  zăbovesti între ofertele acestei lumi, să le admiri si să le „mirosi”. Fără băgare de  seamă  va veni somnolenţa spirituală si în cele din urmă,  somnul va pecetlui soarta celui care se aventurează pe un astfel de teritoriu. Psalmistul  spune: „Ferice de omul care nu se duce, nu se opreste.. nu se asează…”- Ps.1:1-2.

CĂLĂUZĂ SIGURĂ

            Un grup de tineri care doreau să vadă muntele au hotărât să facă o excursie mai neobisnuită. Să urce piscul fără  nici o orientare. După sapte ore de mers au ajuns în vârful muntelui. Spre surprinderea lor au descoperit ca de fapt se aflau pe muchia unei  prăpastii foarte adânci. Era clar că o apucaseră pe un drum gresit. Întrucât se apropia seara, singura lor posibilitate era să rămână acolo, lucru de altfel destul de primejdios. Un păstor care  tocmai se întorcea cu turma , aflat pe un alt pisc, a văzut grupul si a înţeles situaţia. Asa că a coborât printre stânci si pe poteci numai de el stiute a urcat până la tinerii istoviţi. A ajuns si le-a spus : “ Am venit să vă ajut. Eu cunosc drumul care vă poate scoate de aici” Ei s-au bucurat, însă unul din tineri l-a întrebat: “Cum putem sti că ne poţi scoate cu adevărat de aici si nu riscăm să cădem în prăpastie? Ce dovadă ai că ne poţi fi o călăuza sigură?” Păstorul s-a uitat la el si arătându-i genunchii însângerati si mâinile zgâriate i-a zis: “ Iată dovada”. Atunci au înţeles ca tânărul acela făcuse un sacrificiu pentru ca ei să poată ajunge acasă.

            Aplicatie

“ Findcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu , pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă vesnică “- Ioan 3: 16

CARICATURĂ

Odată, o tânără  femeie a avut o discuţie cu marele pictor satiric Hogarita, în timp ce acesta lucra. Ea si-a exprimat dorinţa, de a învăţa să deseneze caricaturi, la care artistul i-a spus: „Nu trebuie niciodată să desenezi caricaturi. Dacă o faci îţi pierzi bucuria frumuseţii. Nu mai poţi vedea o faţă asa cum este ea, ci o faţă denaturată, ceea ce este cel mai hidos în om. Nu mai ai satisfacţia să vezi chipul lui Dumnezeu în om.”

Aplicatie

Puţini sunt caricaturistii  profesionisti, cei mai mulţi sunt „amatori.” Pentru acestia din urmă, caricatura este un hobby, asa că, indiferent pe cine au în faţă, caută orice detaliu pe care să-l deformeze. Ei nu folosesc neapărat creionul si hârtia, ci le sunt suficiente cuvintele. Rezultatul arată întotdeauna ce este cel mai hidos în om si din păcate uită de chipul lui Dumnezeu. Despre ei Solomon spune că cei ce fac lucrul acesta „sunt ca niste nebuni”- Pr. 10:18,19.

CARTEA VIEŢII

Orice fiinţă umană, odată sosită în lume, este trecută în registrul de evidenţă  publică, dobândind dreptul existenţei ca cetătean într-o anumită societate. Această înscrierere      obligatorie poate fi o ilustrare  a  „ înscrierii”  în  Carea Vieţii.

Poporul chinez folosea terminologia aceasta încă din timpuri înaintate. Persoanele puteau fi trecute în Cartea Vieţii sau în Cartea Morţii. Dacă o persoană era implicată sau era chiar autorul unei crime si era găsită vinovată, atunci numele ei era trecut în Cartea Morţii. Dacă persoana era achitată, atunci numele ei era trecut în Cartea Vieţii. Aceste două cărţi cuprindeau nume celebre, de la conducători până la generali si ambasadori. Nimeni nu avea dreptul să steargă un nume din aceste cărţi, cu excepţia împăratului.

Aplicatie

Biblia raportează că există în ceruri o „carte a vieţii ” – Apoc. 13:8 în care sunt  trecuţi toţi aceia care „si-au spălat hainele, si le-au albit în sângele Mielului” Apoc. 7:14

 

                                                    CĂSĂTORIE

            O lege englezească, promulgată în sec. XVIII, prevedea înterdicţii foarte aspre cu privire la „manipularea” căsătoriei:

„Orice femeie, de orice vârstă, rang social, profesie, fecioară sau văduvă, care va căuta să impună măritisul sau să seducă, folosindu-se în acest scop de parfumuri, farduri, vopsele, cosmetice, dinţi artificiali, păr fals, tocuri înalte sau alte procedee de acest fel, va fi pedepsită prin lege si orice căsătorie contractată în felul acesta va fi socotită nulă si neavenită”

CĂSĂTORIE

            În Iowa există o mică biserică de ţară vestită pentru pitorescul slujbelor de cununie. Aici vin în fiecare an sute de perechi să li se oficieze slujba căsătorie. Unul din pastorii de aici a adoptat un obicei care a devenit tot atât de vestit ca si mica biserică.

            După ceremonia căsătoriei, el conduce pe cei doi la intrarea în biserică si spune: „Înainte de a pleca, mireasa are onoarea să facă să răsune clopotul bisericii”, după care îi dă în mână frânghia. Chiar dacă trage cu toată puterea, ea nu va putea să miste clopotul greu. Atunci pastorul se întoarce spre mire si îi cere să o ajute. Numai dacă vor trage amândoi clopotul va răsuna. Atunci pastorul le spune „ Plecând de aici, pe drumul vieţii, să nu uitaţi niciodată că numai când trageţi împreună puteţi să faceţi să răsune clopotul!”

            Aplicatie

Există riscul de a trage de unul singur sau si mai rău de a trage „la  un jug nepotrivit”- 2 Cor.6: 14. Numai când cei doi trag împreună familia poate să fie o binecuvântare.

CEARTĂ

Odată, un credincios, recunoscut pentru sobrietatea sa, a fost întrebat: „ Cum se face că nu te cerţi niciodată cu soţia ta ?” „ Nimic mai simplu, a răspuns el – când suntem ispitiţi să ne certăm eu devin surd, iar soţia mea devine mută”. „ Bine , a continuat interlocutorul, dar de ce este necesar ca  tu să fii surd si soţia  mută, nu-i suficient doar unul din voi?” „Dacă doar eu as fi surd, soţia ar fi ispitită să spună lucruri pe care nici ea nu ar vrea să le audă, iar dacă doar ea ar fi mută, as fi eu ispitit să aud lucruri pe care nici nu le-a spus.”

            Aplicatie

Avem două urechi si o singură limbă. Desi este numai una, totusi, uneori spune mai mult decât pot auzi cele două urechi. Ce s-ar întâmpla dacă am avea două limbi si numai o ureche? „Dacă crede cineva că este credincios si nu-si înfrânează limba… religia lui este zadarnică”-Iacov 1: 26. De aceea este necesară o continuă „strajă înaintea buzelor” , păzite de Domnul – Ps.141: 3.

   CERŞETORUL

Un cersetor se afla în mijlocul unei pieţe. La un moment dat, pe poarta cetăţii intră un alai deosebit. Era caravana regală. Oamenii au început să se miste care încotro. Cersetorul a văzut că urma să se apropie regele si plin de speranţă si-a zis: „Vine regele,  voi fi bogat …”

Împăratul a venit direct la el, căci venise special pentru el, si zâmbind a întins mâna si l-a întrebat: „ Ce-mi dai ?” Surprins, cersetorul s-a scormonit în traistă si a scos un bob de orez, pe care l-a pus în mâna regeluii. El l-a luat zâmbind si a plecat. După ce a ajuns acasă, regele si-a trimis slujitorul cu un ban de aur să-l dea cersetorului. Îngândurat si trist cersetorul a zis: „Doamne, de ce nu am dat tot orezul…?”

Aplicatie

Dumnezeu se dăruieste în măsura în care omul este dispus să renunţe la lucruile pe care le iubeste.

CHIPUL LUI ISUS

Pastorul Richard Wrumbrand a petrecut mulţi ani în închisorile comuniste, pentru credinţa sa în Dumnezeu. În urma anilor de detenţie, a scris  cartea: Cu Dumnezeu în subterană, în care vorbeste despre experienţele sale si ale tovarăsilor de temniţă. Între acestea, se află o relatare miscătoare despre un pastor credincios, închis ca si el pentru credinţa sa în Hristos.

Când era  în camera 4, camera rezervată celor foarte bolnavi, sortiţi morţii, era acolo un pastor care voia să împartă celorlalţi tot ce avea, ultima bucăţică de pâine, medicamente, haina de pe el. Dăruise si pastorul Wrumbrand asemenea lucruri uneori, desi avea  nevoie de ele. Dar alteori când oamenii erau flămânzi sau în nevoie a  rămas nepăsător. Celălalt pastor urma cu adevărat pilda lui Christos. Simţeai că, numai atingându-te cu  mâna te poate vindeca si linisti. Într-o zi vorbea cu câţiva deţinuţi si unul i-a pus aceeasi întrebare care o pusese si la alţii: „Cum este Isus? Eu nu am întâlnit pe cineva care să fie atât de bun, de iubitor si de cinstit cum e omul pe care îl descrii…” Iar pastorul într-un moment de mare curaj i-a replicat cu smerenie si simplitate: „Isus este ca mine.” Iar omul acela, căruia pastorul îi arătase de multe ori bunătatea lui i-a răspuns: „Dacă este ca dumneavoastră atunci îl iubesc.”

Aplicatie

Nu-i mare lucru să crezi în El, să devii ca El, iată adevărata minune a Evangheliei.

 

CINSTE

            În lucrarea sa  Istorii,  Herodot  povesteste despre cartaginezi care, în călătoriile lor în Libya, dincolo de Coloanele lui Heracles, au întâlnit un ţinut locuit cu oameni deosebiţi. Ori de câte ori ajung cartaginezii acolo si îsi descarcă marfa, după ce o însiră pe mal de-a lungul ţărmului, se urcă iarăsi pe corăbii si fac să iasă fum. Băstinasii, văzând fumul, se apropie de ţărm, pun aur lângă mărfuri, apoi se îndepărtează de acolo. Cartaginezii se dau atunci jos din corăbii, îl cântăresc din ochi, si dacă aurul este potrivit cu marfa îl iau si se duc, dacă nu li se pare îndeajuns, se suie din nou pe corăbii si asteaptă. Ceilalţi, apropiindu-se, mai adaugă alt aur pe lângă cel pe care îl puseseră, până când îi mulţumesc pe negustori. Nu se înseală unii pe alţii; cartaginezii nu se ating de aur mai înainte să fi egalat preţul mărfii si nici băstinasii nu se ating de marfă mai înainte ca ei să fi luat aurul.

Aplicatie

Cinstea faţă de semen este o datorie morală, clar prezentată în porunci.  Apostolul Pavel reia  precizarea aceasta arătând că trebuie să „ lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului ci si înaintea oamenilor” 2 Cor. 8:21.

COMOARA

Departe de drumurile comerciale din Pacific se află insula Cocos. La cca. 500 km de coasta Republicii Costa Rica, într-un loc izolat, insula putea servi ca o ascunzătoare ideală pentru piraţi si comorile lor. S-au scris multe cărţi despre această insulă, cea mai reprezentativă fiind cartea lui Stevenson, Insula comorilor. Într-un anumit fel, toate aceste cărţi reflectau o parte de adevăr. Se spune că aici a fost îngropată comoara regelui aztec Monctezuma, la puţin timp după sosirea spaniolilor în Mexic. De asemenea, se crede că aici se află comoara celebrului pirat Benito Bonita, care a jefuit în anul 1765 o corabie spaniolă încărcată cu mult aur. Piratul a fost prins si condamnat la moarte. A încercat să evadeze, promiţând  temnicerului o avere fabuloasă. Pentru a confirma cele spuse, i-a  arătat harta insulei. Cercetând locul după hartă, s-a dovedit a fi conform descrierii. Nu s-a găsit însă comoara. Piratul a fost executat.

În sec. XIX, odată cu eliberarea Americii, spaniolii au fugit luând cu ei aurul bisericii. Întrucât aveau la dispoziţie  doar o navă englezească – Mary Deer – au încărcat totul în ea cu dorinţa de a duce aurul în Europa. Între comori se afla o foarte valoroasă statuie , în mărime naturală , a Fecioarei. Cunoscând valoarea transportului, comandantul si adjuncutul au ucis pe spanioli si au îngropat această comoară fabuloasă în insula Cocos.

Întors  în ţară căpitanul a dat harta copiilor săi care  au plecat să o recupereze. Expediţia s-a soldat cu un esec. De atunci insula a devenit ţinta nenumăraţilor aventurieri. Din 1850 si până în 1950, în cca. 100 de ani s-au organizat peste 500 de expediţii pentzru a găsi „comoara cetăţii din Lima”. Mirajul statuii de aur a Fecioarei Maria a continuat si continuă si astăzi să momească mulţi aventurieri care plătesc cu viaţa lăcomia lor. ( vezi cazul ziaristului Jean Portelle, Cloude Charlier, si speologului Robert Verne).

Aplicatie

„ Ferice de omul care găseste înţelepciunea si de omul care capătă priceperea… ea este mai de preţ decât mărgăritarele si toate comorile nu se pot asemăna cu ea.”- Pild. 3: 13- 15. „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă as avea toate comorile” -Ps. 119: 14. Despre Moise, se spune că”socotea ocara lui Hristos mai de preţ decât comorile Egiptului”- Ev: 24-26. Isus este pentru noi „Comoara si Mărgăritarul de mare preţ” -Mat. 13: 44-46.

COMPROMIS

Este stiut că Frederic Barbarosa ( 1152-1190), împăratul Germaniei nu agreea edictul papal „Dictatus papae”, prin care biserica catolică, si în speţă Papa, îsi lua prerogative divine în faţa regilor si a naţiunilor. În urma refuzului său de supunere, papa Alexandru al III-lea l-a excomunicat, declarându-i război. În lupta de la Lugano (1176), Frederic si armata germană au fost înfrânţi. Pentru restabilirea păcii, papa l-a invitat pe împărat în biserica Sfântul Marco din Roma pentru tratative. Constrâns de situaţie, împăratul a acceptat să facă deplasarea la Roma. Ajuns aici, papa i-a iesit înainte, si conform uzanţei i-a întins mâna pe care împăratul trebuia să i-o sărute. Înainte însă de a-i da sărutul, Frederic a zis: „Nu ţie ci lui Petru!” Papa Alexandru a precizat: „Şi mie si lui Petru”.

 Aplicatie

 Petru, cât a fost în viaţă, nu a acceptat să i se sărute mâna sau piciorul. Este greu de crezut că a acceptat lucrul acesta după moarte. Mai degrabă este pretenţia celor care se consideră a fi urmasii lui. Acest lucru îl datorează oarecum, papa, si acelora care au fost dispusi să-i ofere sărutul.

CONFUZIE

George V,  regele Marii Britanii ( 1910- 1936), a sosit, împreună cu soţia sa , într-o vizită oficială  în Olanda. Pentru întâmpinarea suveranului, în port, pe chei, se aflau câteva sute de scolari, care trebuiau să-l întâmpine pe oaspete cu imnul britanic. Când împăratul a coborât de pe vas, scolarii au început să cânte, dar după câteva momente pe chipurile oficialităţilor prezente la moment , s-a asternut stupoarea; în loc de „God save the king” –„Dumnezeu să-l apere pe rege”,    din cauza accentului, copii cântau ”God shave the king”- „Dumnezeu să-l radă pe rege”.

Micii olandezi cântau însă cu atâta însufleţire, încât incidentul a rămas fără urmări.

Aplicatie

Se întâmplă oricui să spună una si să se înţeleagă alta. Românul spune „unde dai si unde crapă”. Aceste greseli „nevinovate” pot totusi, uneori, să aibă   consecinţe neprevăzute. De aceea, sfatul psalmistului este binevenit:  „Strâng Cuvântul Tău în inima mea , ca să nu păcătuiesc împotriva ta”- Ps. 119: 11.

CONSTATARE

Unul din cei mai renumiţi regi ai Palestinei a fost Irod cel Mare, 37 î.Hr.- 4 d.Hr.

Biblia păstrează căteva referinţe cu privire la domnia lui. Între  altele, este menţionat ordinul de nimicire a pruncilor, cu prilejul nasterii lui Isus.

            Iosif Flavius, în Istoria luptei împotriva imperiului roman, spune că a fost un rege crud care a instituit un regim de teroare. După ce  a ucis mai întâi conducătorii partidei fariseilor, au urmat cei din partida saducheilor. De asemenea, a ucis pe proprii săi fii, Aristobul si Alexandru, în anul 7 î.Hr. , născuţi de Miriam, si mai târziu si pe Antipater, în anul 4 d.Hr., succesorul la tron. Cruzimea l-a făcut pe împăratul Augustus să rostească o frază rămasă celebră: “Mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său…”, aceasta întrucât Irod  respecta învăţătura iudaică de a nu mânca carne de porc.

            Fără comentarii.

CONTRADICŢIE

 

Cea mai celebră poezie turcă a fost scrisă de poetul filosof Melvana (1204). Ea este următoarea:

Vino, vino

Vino oricine ai fi, vino

De esti ateu, crestin, evreu

Şi zeilor de te-ai ruga

Iar vino !

Casa noastră-i locul împăcării,

Şi chiar de-ai păcătuit de o sută de mii de ori,

Iar vino

Cu toate că poetul a fost iubit până aproape la zeificare, la numai 100 de ani după moartea lui întreaga Turcie pornea războiul de cucerire a lumii.

 

COPILUL SALVATOR

Paraguay este ţara pădurilor nesfârsite. Păsunile destul de rare sunt singurele locuri  libere, în rest, doar lacuri ascunse, mlastini si păduri. Băstinasii triburilor locale foloseau puţinul pământ cultivabil si păsunile. Cu timpul, sub invazia colonistilor si datorită modernizării, s-a ajuns la concentrarea acestor resurse în mâna câtorva proprietari, triburile fiind obligate, în condiţiile acestea, să migreze în pădure.  Din lipsa mijloacelor de trai unele triburi erau ameninţate cu dispariţia. Unul din aceste triburi era Ouaiako.

Pentru salvarea lui s-a încercat stabilirea unor legături cu restul lumii. Toate încercările s-au sfârsit cu esec total.  Cercetătorul francez Villard a hotărât să intervină pentru salvarea lor. Acţiunea era foarte primejdioasă întrucât, datorită ostilităţilor, risca să fie omorât. În anul 1944 Villard organizează prima expediţie, care s-a sfârsit ca si celelalte încercări de până atunci. A fost întîmpinat cu săgeţi, apoi băstinasii au fugit în pădure. Totusi , Villard a găsit o fetiţă de câţiva ani care vorbea bine limba quaiako. A luat fetiţa cu el si s-a ocupat special de cresterea ei. A învăţat-o limba franceză si engleză. A avut grijă să păstreze si vocabularul limbii materne. După câţiva ani s-a întors cu copila în mlastinile ascunse, pentru a lua din nou legătura cu triburile pe cale de dispariţie.  De data aceasta, cu ajutorul fetei, a reusit să ia legătura cu ei si să le ofere ajutorul necesar. Copila a devenit calea de salvare pentru neamul ei.

Aplicatie

Biblia vorbeste despre „copilul care ni s-a dat”- Is. 9: 6 –  „ pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viasă vesnică” –   Ioan 3: 16.

CREDINŢA

 

Un predicator italian din sec al XV-lea obisnuia să spună: „Există doar două tipuri de crestini: cei care cred sincer în Dumnezeu si în lucrarea Lui mântuitoare si cei care tot atât de sincer, îsi fac iluzia că ei cred.”

 

CREŞTERE

 

Un turist întrebă odată un localnic bătrân: „ Au existat oameni mari care s-au născut în localitatea dumneavoastră ?” „ Nu domnule, ci numai prunci” , a răspuns bătrânul.

Aplicatie

Orice lucru se învaţă. Pentru aceasta este nevoie de timp, de efort si mai ales de perseverenţă si răbdare. Oamenii mari ajung astfel după mulţi ani de crestere.

CRUCIADA  EXCOMUNICATĂ

            Dincolo de jaf, foame, sânge, boală si moarte, cruciadele au avut si experienţe inedite, interesante. Una din acestea aparţine lui Frederic II-lea, care, în ciuda intervenţiilor papei Grigore IX a refuzat să plece în Cruciadă. Ulterior, când papa a refuzat să-i dea binecuvântarea pentru a pleca, el o face cu toată fala de care se putea bucura el. Astfel atrage mânia, blestemele si chiar excomunicarea papei, atât pentru el cât si pentru întreaga Cruciadă. În felul acesta se produce un lucru nemaiauzit: în „Ţara Sfântă” , intră în anul 1228, o cruciadă excomunicată.

            De remarcat că, în ciuda excomunicării papale, cruciada, spre deosebire de celelalte care au dus la adevărate masacre, aceasta a aplicat strategia diplomatică. În urma negocierii cu sultanul Al-Kamil, împăratul reuseste să dobândească Ierusalimul fără nici un strop de sânge. A fost singura cruciadă care a înţeles valoarea păcii – si aceasta sub excomunicarea papei

CUNOAŞTERE

            O poveste arabă spune despre un bătrân, care trăia din mila poporului că nu avea casă si dormea pe unde apuca. Odată umbla rătăcind pe străzile unui oras. Nimeni nu îl băga în seamă. Un trecător i-a spus plin de dispreţ: „Ce faci aici? Vezi bine că nu te cunoaste nimeni…”

            „Nu-mi pasă. Mă cunosc eu însumi si mi-e de ajuns. Ar fi mai cumplit dacă ar fi fost invers”.

 

      DAR

 

Perillus a devenit unul din apropiaţii regelui Alexandru cel Mare. Motivul era că acesta avea o fată foarte frumoasă pe care împăratul o plăcea. În cinstea ei, regele i-a dat lui Perillus 15 talanţi de aur. Surprins, Perillus a zis: „ Împărate e prea mult, zece talanţi sunt suficienţi.” „ Sunt suficienţi, a răspuns Alexandru, pentru tine, care primesti dar nu pentru mine care dăruiesc…”

Aplicatie

Darurile lui Dumnezeu întrec închipuirea noastră. Pentru noi pâinea, linistea, si libertatea ne sunt suficiente, dar nu si pentru Dumnezeu care dărueste. El pregăteste    mântuirea.

 

                                                   DATORIE

Se povesteste despre Diogene  că, odată,  a cumpărat un butoi, probabil vestitul lui butoi, cu zece drahme.  Învoiala făcută cu negustorul a fost să-i plătească cinci drahme pe loc, iar restul să-i rămână dator. După o bună bucată de vreme, întâlnindu-se cu negustorul, acesta îi ceru să-i dea si cele cinci drahme rămase din datorie. Mirat filosoful i-a spus: „Probabil dumneata nu esti serios, nu a fost învoiala noastră să-ţi dau cinci drahme si restul să-ţi rămân dator?” „ Ba da” , răspunse omul. „Ei bine dacă eu ţi-as plăti cele cinci drahme s-ar încălca înţelegerea, căci nu ţi-as mai datora nimic.”

            Aplicatie

Există mai multe feluri de datorii, unele financiare iar altele morale. Datoriile financiare pot fi plătite, cele morale de multe ori rămân neplătite. Ba, mai mult, ele ne însoţesc toată viaţa si cresc atât de mari că devin imposibil de plătit. Biblia vorbeste despre robul dator Stăpânului cu „zece mii de galbeni”. Era o sumă colosală.  Cu toate acestea Mântuitorului nu-i place să aibă datornici si a iertat datoria fiecăruia. Mat 18: 27.

DĂRNICIE

 

            În cartea  Din tezaurul ortodoxei , Pr. Dr. S. Slevoacă, relatează că, odată, un necredincios a întrebat un copil sărac care iesea dintr-o biserică: „Ce ai învăţat tu astăzi ?” Băiatul a răspuns că a învăţat că Dumnezeu este iubire. „ Dacă e adevărat lucrul acesta, de ce n-a trimis Dumnezeu pe cineva care să-ţi dăruiască o haină mai bună ?”

După o clipă de gândire copilul a răspuns: „ Cred că Dumnezeu a trimis pe cineva dar acela a uitat.”

Aplicatie

„Cine are milă de sărac, spune Biblia, împrumută pe Dumnezeu si El îi va răsplăti binefacerea”- Pild. 19:17

 

DESTINE

            Van Gogh a fost recunoscut ca unul din cei mai mari pictori. Născut într-o famile de pastori reformaţi, celebrul pictor, a  manifestat de timpuriu  un interes religios special. La  început s-a înscris la  Seminarul teologic cu intenţia să urmeze cariera spirituală a tatălui. Pentru un timp a lucrat ca pastor într-o mică comunitate de ţară. Ulterior, a abandonat biserica si s-a  apucat de pictură. Contactul cu lumea a făcut să-i scadă interesul religios. Anturajul, distracţiile, au dus încet la îndepărtarea  de biserică si religie. Beţiile, nopţile nedormite, viaţa dezordonată, au împins încetul cu încetul pe pictor într- o stare  vecină cu  nebunia. În cele din urmă a rupt relaţia cu Dumnezeu. Religia nu mai avea nici un loc în arta si în viaţa lui. Ultima pictură a lui Van Gogh  Trei drumuri fără sfârsit, este un tablou care închipuie trei drumuri intr-un lan de grâu, care nu duc nicăieri. Deasupra zboară un stol de ciori. Erau  pictate în timpul crizei de nebunie. Curând moare într-un ospiciu.

            Cu totul diferită este viaţa lui Rembrandt. Pictorul olandez  a avut o viaţă destul de dezordonată la început. Biografii spun că avea o soţie frumoasă. Tablourile lui, nuduri de femei, se vindeau bine, asa că pentru un timp a fost destul de bogat. Iubea petrecerile si lumea bună si nu evita beţiile. Cu trecerea  timpului, a devenit tot mai lucid si constient de adevăratele valori spirituale. Viaţa lui a început să se schimbe. Arta la fel. Tablourile au devenit mai sobre, mai interiorizate si spirituale. În ultimul timp al vieţii a devenit un om cu totul schimbat. Era un crestin autentic. Tablourile îl înfăţisau tot mai des pe Hristos. Ultimul  pe care l-a pictat a fost chipul lui Isus Hristos.

            Aplicatie

Două vieţi si două destine diferite.  Diferenţa este dată de modul cum l-au înţeles si i-au răspuns lui Isus Hristos. De asemenea, experienţa lor ne arată că importat nu este să-ţi declari apartenenţa ci să trăiesti si să-ţi închei viaţa încredinţat în mâna Lui. Scriptura vorbeste despre cei vor „veni de la răsărit si de la apus si vor sta la masă cu Avraam, Isaac si Iacov” pentru că l-au acceptat ca Mântuitor,  în timp ce „fii Împărăţiei vor fi aruncaţi afară”- Mat. 8:11-12.

DEOSEBIRE

Eusebiu si Ieronim ne spun că Panten era unul din cei mai credinciosi oameni ai lumii postapostolice. Clement Alexandrinul , care i-a fost ucenic, îl supranumea: „albina siciliană” pentru că, spune despre el: „sorbea cu nesaţ din florile livezii profetice si apostolice producând miere în sufletul celor care îl ascultau…”

Aplicatie

Sunt unii oameni asemenea albinelor, alţii asemenea mustelor. Unii îsi petrec viaţa prin flori, alţii prin gunoaie.

DILEMĂ

            Dilema califului Omar în faţa bibliotecii din Alexandria:

            „Cărţile ei cuprind si ce este scris în Coran sau ce nu este scris în Coran; în primul caz sunt inutile, în celălalt sunt dăunătoare, deci oricare din premise ar fi, adevărata concluzie este aceeasi: daţi-le foc.”

Aplicatie

 Şi focul poate fi o soluţie. Într-o zi va fi ultima.

DICTATUS  PAPAE”

Pretenţiile de supremaţie ale pontifului de la Roma asupra principilor si a împăraţilor au fost formulate în scris, pentru prima dată în sec. XI-lea de către Grigore al VII-lea (1073-1085), în actul intitulat  Dictatus papae. În una din scrisorile pontificale îsi rezumă astfel principiile sale morale si politice:

„Lumea este luminată de două astre: unul mai mare, soarele si altul mai mic, luna. Puterea apostolică (papa), reprezintă soarele, iar puterea regală reprezintă luna. Asa cum luna primeste putere de la soare, tot astfel împăratul, regii si principii primesc autoritatea de la papă, în timp ce acestuia îi revine direct de la Dumnezeu; deci puterea scaunului de la Roma este mai mare decât puterea tronurilor  iar regele datorează supunere si ascultare papei. Dacă apostolii pot să lege si să deslege, cu atât mai mult pot să dea ei pe pământ sau să ia, după cum este cazul: imperii, regate, principate, comitate, si tot felul de alte bunuri.”

      DISTINCŢIE

            Fiind  decorat de către regele Henric IV ( 1589 –1610), un nobil se adresă acestuia conform obiceiului: „Domine, non sum dignus” – „Doamne nu sunt vrednic!”

„Ştiu, stiu,” a răspuns regele, „dar m-a rugat nepotul meu…”

Aplicatie

Fără comentarii.

 

        DRAGOSTE

Ava Doroftei spunea odată: „Imaginaţi-vă un cerc, având în centru pe Hristos ca soare al dreptăţii; din centru spre margini pornesc raze. Fiecare om se îndreaptă spre Dumnezeu pe o rază a lui. Cu cât esti mai aproape de Dumnezeu cu atât esti mai aproape de ceilalţi si cu cât te îndepărtezi de El esti mai departe de semeni.”

Aplicatie

Nu putem avea pretenţia că suntem aproape de Dumnezeu, fiind totodată departe de semeni. Este un nonsens. Apostolul Pavel spune că „dragostea lui Hristos ne strânge”- 2 Cor. 5:14.

      DRAGOSTE

            Un băiat iubea o fată. Într-o zi nu a mai putut suporta si târziu în noapte a ciocănit la usa iubitei. Ea l-a întrebat: „Cine esti?”, „Eu sunt” a răspuns băiatul. Atunci fata i-a zis: „Camera mea e prea mică, nu-i loc decât pentru o singură persoană. Pleacă!” El a plecat întristat. Nu putea înţelege refuzul ei încât stia că si ea îl iubeste. După un timp de frământare i-a strălucit o idee. S-a întors din nou la usa fetei si a ciocănit. Când ea a întrebat „Cine e ?”, el a răspuns: „Tu esti !”. Atunci usa s-a deschis si iubita l-a îmbrăţisat.

Aplicatie

Ce dimensiuni are familia? Este cu siguranţă un loc strâmt. Este loc numai pentru unul singur. Asa spune si Biblia „Cei doi vor fi un singur trup”- Gen 2: 24.

DRAGOSTE

           

            În desertul oriental al Yemenului iniţiativa în ce priveste relaţiile de prietenie si căsătorie aparţine tinerelor fete. Băiatul nu poate face nimic ci doar să astepte. Trebuie să menţionăm că femeia de aici este, de obicei, o excelentă gospodină, dar si o bună luptătoare dacă este cazul. Ea stie să foloseasca, tot atât de bine ca si un bărbat, arcul si pumnalul. Pentru a-si alege viitorul soţ tânăra fată îsi procură un pumnal mic si într-o zi de târg, când este multă lume adunată, pe neobservate, se apropie de alesul inimii ei, si în mijlocul mulţimii, în văzul tuturor, înfinge iute pumnalul în gamba piciorului. Dacă acesta dă dovadă de curaj si de perfectă stăpânire de sine, fără să facă scandal, atunci ea îl consideră demn să-i fie soţ si îl alege de bărbat.

            Aplicatie

Dragoste exprimată cu pumnalul! Dacă din punct de vedere fizic ni se pare anormal, din punct de vedere spiritual, adesea ni se întâmplă asa ceva. Dat fiind dreptul de a fi iubit ne permitem să lovim pe neasteptate, în numele dragostei, pe la spate, cu pretenţia ca victima să nu aibă nici o reacţie.

.

DRAGOSTE

 

            Există o legendă foarte veche, din sec XVIII –lea, care vorbeste despre sfântul Frodobert, că a fost umplut de dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Mama lui era oarbă. Fiindcă el o iubea asa de mult, spune legenda, odată pe când îi săruta ochii acestia s-au deschis si ea a văzut bine.

            Isus Hristos ne-a sărutat ochii.

DRAGOSTE

 

            Dacă veţi face o călătorie de la Galaţi la Târgu Bujor, veţi întâlni  o serie de localităţi ale căror nume sunt legate de o veche legendă a locului.

            Legenda spune că Petru Rares, aflat odată cu tovarăsii lui la vânătoare, a urmărit un bour până în inima pădurilor. Obosit, bourul a căzut si a fost ucis de vânători. Nu departe de locul acesta, pe malul unui lac, au dat peste o sihăstrie păzită de câteva străji. Înăuntru se găsea o fată frumoasă, cu mama ei care era din os domnesc si care fuseseră închise acolo. Eliberându-le, tânărul prinţ, hotărî să  ia de soţie pe frumoasa domniţă.

        Mai târziu, după ce s-a urcat pe tron, a vizitat locurile unde fusese închisă fata.  În seara când a ajuns pe marginea lacului,  spune legeda, domnitorul i-a spus: „ O, tătarcă cu suviţă frumusiţă, tu lucesti  si scânteesti ca o zână din povesti.”

De atunci satele din jurul Bratesului poartă numele de la această frumoasă poveste de dragoste: Tătarca, Frumusiţa, Şiviţa, Tulucesti, Scânteiesti..

Aplicatie

 Purtăm si noi numele unei povesti de dragoste: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea …-Ioan 3: 16, încât ne-a dat „Numele Său mai presus de orice nume”-Filip.2:9-10.

DURITATE

            Scara durităţilor este formată dintr-o serie de materiale a căror duritate corespunde valorilor de la 1-10. Acestea sunt:

Talc      val. 1              Ortoză     val.  6

Gips    val. 2              Cuarţ       val.  7

Calcit    val. 3             Topaz      val.  8

Florină  val. 4             Corindon val.  9

Apatit    val. 5            Diamant  val. 10

            Aplicatie

Aplicaţia spirituală este simplă. Ca să ai valoarea 10, trebuie neapărat să fii diamant. Oricât de mult s-ar strădui talcul, sau gipsul să aibă o astfel de valoare nu vor putea niciodată.   Numai dacă se va produce „shimbarea structurii moleculare” este posibilă o astfel de minune. Psalmistul spune: „ Zideste în mine o inimă curată si pune un Duh nou si statornic.”- Ps.51: 10 .

DUMNEZEUL CEL VIU

Pe un perete văruit din Londra un batjocoritor a scris cu litere mari:

„Dumenzeu este mort”.  Semnat: Nietzsche.

După câtva timp a apărut o altă inscripţie:

„Nietzsche este mort”.  Semnat: Dumnezeu.

            Aplicatie

Cine are dreptate? Nietzsche sau Dumnezeu?

EGOISM

            Ludovic al XIV lea  ( 1648 – 1715 ), supranumit si „Regele Soare”, în ciuda faptului că avea o statură mică si nu excela în frumuseţe, ori de câte ori trebuia să dea socoteală în faţa statului spunea: „Statul sunt eu!”

Aplicatie

Eul unora este atât de mare că au nevoie de o mare împărăţie ca să-i  încapă; al altora este mai mic si se mulţumesc si cu o mică domnie, fie în casă, biserică sau altundeva. Sfatul Bibliei este ca eul să nu fie mare sau mic ci să nu fie deloc. Adică să fie răstignit- Gal. 2: 20.

        EROARE

 

Peter Abelard era un om credincios si cinstit. Ca si cărturar el iubea adevărul si în virtutea lui s-a hotărât să demaste erorile tradiţiei. În vederea acestui scop, a scos din tradiţia bisericească 151 de erori doctrinare, pe care nu s-a sfiit să le publice. Apariţia lucrării a stârnit o vie dispută în sânul Bisericii Catolice. Pentru a curma disputa a intervenit Inchiziţia, care l-a forţat, sub presiunea rugului, să-si retracteze lucrarea. Desi si-a retras lucrarea, Abelard a avut curajul să spună: „Tradiţia fără adevăr nu este altceva decât vechimea erorii”

EROISM

 

Vreme de zece luni – în 1571- o mână de luptători veneţieni, condusi de Marc Antonio Bragadin, au ţinut piept întregii armate otomane care invada Italia. Mărturia istorică a acestui eveniment, are sensul unei adevărate drame, încărcată de eroismul apărătorilor din Framagusta.

După sapte luni de asediu, armatele turcesti, conduse de Mustafa, hotărâră să înceapă ofensiva. În zorii zilei de 19 mai, 1500 de tunuri turcesti au deschis focul, dezlănţuind un bomardament de o forţă nemaiântâlnită. Cronicarii spun că s-a folosit atâta explozibil încât ar fi  depăsit cantitatea folosită în cele două războaie mondiale. Desi lucrul acesta este greu de crezut, totusi, dacă ţinem cont de faptul că bombardamentul a durat 72 de zile fără întrerupere si că au fost trase 170 000 de salve, atunci ne putem face o imagine despre amploarea atacului. În ciuda acestei canonade, mica cetate rezista. Atacurile turcesti erau respinse unul câte unul. În situaţia aceasta, Mustafa, a trecut la  folosirea minelor. A săpat galerii pe sub sanţurile de apărare si a minat zidul înconjurător cu o cantitate foarte mare de explozibil. Înţelegând pericolul, cei din cetate, la rândul lor au minat fortul, ca măsură extremă.

Atacul decisiv porni cu explozia minelor si surparea unor mari părţi din zid; concomitent au deschis focul 5 000 de lovituri de tun, care deschideau drumul armatelor – era 8 iulie. Apărătorii au apelat la soluţia limită, aruncarea în aer a propriului fort, chiar în timpul atacului. Explozia fu cutremurătoare si omorî în măsură egală invadatori si apărători. Reusiră să respingă încă o dată atacul. Măcelul fusese îngrozitor. La 14 iulie are loc un nou atac turcesc si mai îndârjit. Este respins si acesta. Epuizarea si lipsurile erau îngrozitoare. Erau la capătul puterilor. La 29 iulie întreaga armată turcească declansează un atac general – care a durat 48 de ore fără oprire. Dar, lucru de necrezut;  asediaţii,  înfometaţi, zdrenţuiţi, rămasi fără muniţie au stăvilit  si de data aceasta  valul invadator… Rămăseseră numai o mână de oameni.

Uimit de rezistenţa lor si îngrijorat de pierderile grele, Mustafa, care nu-si putea închipui condiţiile asediaţilor, a hotărât să oprească ostilităţiile, oferind libertatea si cruţarea averilor si onorurile militare celor din cetate, cu condiţia să predea cetatea. Era de fapt o capcană. Ajunsi la limita puterii si încrezători în cuvântul generalului turc, luptătorii au predat cetatea. Represaliile au fost crâncene, astfel că ceea ce nu a putut face forţa a făcut viclenia. Rezistenţa lor a rămas proverbială, asa că numai la două luni după aceasta, întreaga Veneţie s-a ridicat la luptă împotriva turcilor strigând: „ Amintiţi-vă de Framagusta !”

Aplicatie

Capitolul 11 din cartea Evreilor aminteste de „eroismul”  înaintasilor nostii. Amintiţi-vă de toţi acestia, am putea spune, amintiţi-vă de cei ce „au suferit batjocuri, bătăi , lanţuri si închisoare”, vers 36-38. De aceea să ne împotrivim „ până la sânge  în lupta împotriva păcatului.”- Ev.12:4

 

EŞEC FINANCIAR– „JOIA NEAGRĂ” DE LA NEW YORK

Anul 1929 rămâne în istoria economiei mondiale ca anul „cel negru”. Numărul urias de someri (cca. 17 milioane numai în SUA), scăderea puterii financiare, si mai ales scăderea cotaţiilor la bursă, au dus la cel mai mare crash economic; prăbusirea Wall Street –ului. Criza a fost atât de puternică , încât a afectat întreaga lume. În esenţă ea s-a rezumat la o crestere uriasă a titlurilor oferite spre vânzare. Pe 24 octombrie, joi, numită si „Joia neagră” în câteva ore au fost aruncate 12 894 650 de titluri spre vânzare , pentru care nu se găsea nici un cumpărător. Imediat , împinsi în mirajul unui posibil esec, marea majoritate a întreprinzătorilor, au aruncat pe piaţă titlurile spre vânzare. Practic întreaga Americă era de vânzare. Ciudat, nimeni nu  cumpăra. Rezultatul a fost o scădere neasteptată si bruscă a acţiunilor, care a paralizat lumea de groază.  În câteva ceasuri  au pierdut totul. Iată un exemplu remarcabil. Acţiunile lui „Sewing Machine Company” erau cotate la 48  de dolari. În timpul crizei au scăzut la 11 dolari. În panica creată, de frica esecului, au   scos toate acţiunile  pe piaţă. Nimeni însă nu oferea nimic pentru ele. Un cumpărător viclean, care stia potenţialul companiei, s-a oferit să plătească suma de  1 dolar. Cum nimeni nu s-a găsit  să ofere mai mult, întreaga afacere a fost preluată la acest preţ.

Aplicatie

Remarcabile sunt cuvintele Mântuitorului: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile si le sapă hoţii… ci strângeţi-vă comori în cer.” Mat. 6:19-20. Privind la ziua judecăţii- „ziua cea neagră”, profetul Ezechiel spune: „Îsi vor arunca argintul pe uliţe si aurul va fi o scârbă. Argintul si aurul nu poate să-i scape în ziua Domnului…” Ez.7: 19.

 EVIDENŢIERE

Celebrele vedete de astăzi nu se bucură nici pe departe de faima si atenţia de care se bucurau regii Evului Mediu. Evenimentele cele mai mărunte căpătau proporţii uriase când era vorba despre familia princiară. În  curtea de la Versailles s-au petrecut multe evenimente interesante; unul însă a fost iesit din comun. Este vorba de asa numitul caz  al  „furunculului lui Ludovic al XI-lea”.

Cronicile menţionează că împăratul a avut parte de necazul unui furuncul supărător. În ciuda încercărilor de vindecare a fost nevoit să apeleze la mâna iscusită a unor chirurgi. Evenimentul echivala în importanţă cu o mare descoperire stiinţifică. Astfel pe 18 nov. 1686, în prezenţa sefului de cabinet, a ministrilor si a mai multor doctori regele fu operat. Operaţia reusi, drept pentru care, regele, foarte mulţumit  oferi sume colosale medicilor. În treacăt fie spus, numai primului medic i-a fost dată suma de 300 000 de franci si un titlu nobiliar.

Zile de-a rândul la Versailles nu s-a vorbit decât despre intervenţia regelui. Cele mai mici detalii erau povestite si repovestite, făcând să vibreze întreaga curte de emoţia evenimentului. Dacă se întâmpla ca cineva să sufere de o boală asemănătoare era un om fericit. I se  făcea si lui operaţia regelui,  si se raporta suveranului că  încă cineva a suferit aceeasi boală. Aceasta era o evidenţiere deosebită. Cel care avea sansa aceasta putea să fie promovat, primind un loc de frunte în ierarhia statului. S-a ajuns până acolo, după rapoartele medicilor, încât chiar si persoane care nu aveau un furuncul asemănător sau chiar care nu aveau deloc, să meargă în ascuns la medici si oferindu-le sume  uriase de bani, să ceară să li se  facă si lor operaţia regelui. După raportul doctorului Dionisie se spune că au fost cca. 30 de persoane care au intervenit cu bani grei să li se opereze furunculul inexistent.

Aplicatie

„ Între voi să nu fie asa….” spune Isus -Mat 20:226,  „ci cel mai mare dintre voi să fie cel mai mic; si cel ce cârmuieste ca cel ce slujeste”-Lc. 22: 26.

EVOLUŢIONISM

            Academia Franceză era recunoscută printre scolile de prestigiu din Europa. Fontanelle era prim secretarul Academiei, având o contribuţie remarcabilă în desfăsurarea activităţii educative. Odată si-a invitat o parte din colegi la o recepţie dată în casa lui. După masă a iesit în grădină , unde le-a arătat ilustrilor savanţi un fenomen interesant. Erau câteva bile de sticlă puse în bătaia soarelui. „Priviţi domnilor aceste bile, a zis Fontanelle, desi soarele cade direct pe ele, sus sunt reci, iar jos sunt calde, care credeţi că este cauza?” Savanţii le-au studiat, le-au învârtit si au început să-si dea fiecare cu părerea. Toate părerile erau logice si bine argumentate. În cele din urmă, Fontanelle, plictisit de atâtea ipoteze a spus: „Domnii mei , cred că vă pot comunica cauza reală a acestui fenomen. Cu cinci minute în urmă, am fost în grădină, atunci bilele erau calde sus si reci jos, le-am învârtit si acum când dumneavoastră le-aţi cercetat, iată că sunt reci sus si calde jos”.

            Aplicatie

În realitate lucrurile sunt mult mai simple. Teoriile seculare nu pot oferi  o explicaţie  coerentă si valabilă cu privire la lumea lui Dumnezeu. Adevărul este simplu:

” La început Dumnezeu a făcut…”- Gen 1: 1.

                                                                        FALS

 

            Organizaţiile secrete naziste nu s-au mulţumit să regizeze si apoi să susţină în practică invaziile unor ţări pasnice, ca Ceoslovacia, Polonia sau Franţa. Odată ocupate, aceste ţări, erau transformate în capete de pod, în vederea unei invazii mondiale, asa cum s-a si întâmplat de fapt.

            Existau si alte state care nu puteau fi atinse de masina de război germană. Una din aceste ţări era Anglia. Întrucât avea o economie bine dezvoltată ea putea fi o piedică serioasă în calea scopului pe care si-l propusese. Pentru a-i paraliza economia prosperă, nazistii au pus în scenă o vastă acţiune secretă, care viza contrafacerea Lirei sterline si aruncarea ei pe piaţă. Pentru acţiune a  fost numit comandantul Noiukos. Acesta a recutat diferiţi falsificatori si în secret le-a dat însărcinarea să contrafacă Lira sterlină. Unul dintre acestia, Wilhelm Hottl, a reusit în primăvara anului 1942, un fals foarte bine realizat.

            Cu aceste rezultate au făcut o serie întreagă a Lirei, pe care au trimis-o printr-un delegat german, în Elveţia , la una din băncile celebre, pentru verificare.  Uimiţi că ei posedă o întreagă serie, experţii au declarat: „ Vă felicităm că aveţi o asa colecţie si vă garantăm că este în întregime autentică.”

         Aplicatie

            Falsificarea merge până aproape la identificarea cu adevărul Dar nu este adevăr. Această lucrare va fi făcută în mod „desăvârsit” în timpul sfârsitului, pentru ca să amăgească dacă este cu putinţă chiar pe cei alesi.

FAPTE – PORUNCI

            Într-o insulă pustie animalele au evoluat asa de mult încât într-o zi au zis: „Hai să ne asemănăm oamenilor si să ne facem zece porunci…” În felul acesta s-au apucat si au scris cele zece  porunci ale lor:

            Să nu dormi sub masă,

            Să nu zgârii coaja copacilor,

            Să nu mârâi la vecin,

            Să ţii limba în gură… si altele.

            Într-o zi a venit pe insulă un om. S-au adunat animalele si l-au întrebat : „Ştii poruncile ?” „Care porunci?” „ Păi, să nu dormi … să nu zgârâi… să nu scoţi limba… !” „N-am auzit niciodată de astfel de porunci !”  Atunci animalele, au răspuns: „ Dacă nu stii poruncile pleacă de la noi… Pleacă  Nelegiuitule !” Şi l-au alungat.

Aplicatie

              În lipsa Legii fiecare îsi face propria lege. Tirania acesteia din urmă   poate fi greu de imaginat. În numele ei se poate merge, si istoria a demonstrat-o,  până la nimicirea celor care nu o acceptă. Nimicirea lui Isus Hristos este argumentul cel mai puternic. Sfatul apostolului Pavel este: „Nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce o împlinesc…”- Rom.2: 12-15

 

FÂNTÂNA REGELUI

Într-o zi, un mare rege a cerut unui slujitor să scoată apa din fântâna care se afla în grădina sa. „ Ai la dispozitie o singură găleată, cu care vei scoate apa si un cos în care o vei turna. Pentru munca aceasta ai la dispoziţie o singură zi.”

Slujitorul s-a apucat de lucru fără nici o tragere de inimă. Fântâna era adâncă, cu multă apă, munca era obositoare si pe deasupra turnarea apei în cos era fără nici o logică. Dacă n-ar fi fost porunca regelui, ar fi părăsit bucuros munca aceasta fără sens. S-a gândit însă: „dacă regele a poruncit eu trebuie să ascult.” În cele din urmă după aproape o zi de muncă istovitoare, a dat de fundul fântânii. Ultimile găleţi de apă le scotea pline de noroi adunat de pe fundul fântânii. Când s-a apropiat seara a venit si împăratul. Slujitorul era obosit si dezamăgit de iraţionalitatea muncii lui. Spre surprinderea lui însă, l-a văzut pe domnitor îndreptându-se spre cosul plin de nămol, si după puţină cercetare scoţând din acesta un inel de aur cu o piatră de diamant foarte preţioasă. Cu o zi înainte, pe când privea în fântâna lui minunată, regele pierduse bijuteria, asa că acum se bucura că o regăsise. Se întoarse către slugă spunându-i: „Ai fost credincios în slujba pe care ti-am dat-o, de azi înainte vei fi supravegetorul casei mele.”

Aplicatie

Biblia spune : „tot ce găseste mâna ta să facă, fă cu toată puterea…” – Ecl. 9: 10 ;

„ Dimineaţa samănă sămânţa, si până seara nu lăsa mâna să se odihnească, fiindcă nu stii ce va izbuti…” -Ecl.11:6 . Uneori suntem tentaţi să raţionalizăm si să abandonăm lucrarea lui Dumnezeu, dacă nu corespunde ideologiei  noastre. Există tentaţia să schimbăm slujba cu una mai raţională, mai eficientă si mai folositoare. Cu toate acestea noi trebuie  să lucrăm. Abia la sfârsit vom înţelege adevărata raţiune a lucrului. Dacă vom avea puterea să rămânem credinciosi,  Dumnezeu ne va zice în cele din urmă: „Bine rob bun si credincios…”- Lc. 19: 17

 

FĂŢĂRNICIE

            Era anul 1094. La papa Urban al II lea se prezentă, un om îmbrăcat în haine de pelerin. Înalt, uscat si slăbit până la epuizare, cu privirea tristă si faţa osoasă, trăda o suferinţă ascunsă. Se recomandă, Petru din Amiens, supranuit si Pusnicul. Spunea că vine direct din Palestina si că are un mesaj special pentru papă din partea patriarhului de Ierusalim. A fost o întâlnire misterioasă care a durat mai mult timp. Rezultatul acestei întâlniri  a fost nasterea  ideii de  cruciadă.

            Cinci ani mai târziu, în 1099, sub conducerea lui Petru din Amiens, porneste prima cruciadă pentru eliberarea Ierusalimului. Asediul reuseste si totul este trecut prin ascuţisul săbiei. Turci, evrei si chiar crestini, toţi erau ucisi. „Dacă aţi fi fost acolo, spune Florentina Cazan în cartea Cruciadele, picioarele vi s-ar fi înrosit până la solduri de sângele celor ucisi… Ce să spunem, nici unul nu a fost cruţat, toţi au fost ucisi, bărbaţi, femei si copii într-un spectacol care te umplea de groază si dezgust”.

            Două zile orasul a fost plin de flăcări, fum , cenusă, sânge si urlete de groază. În sfârsit, a treia zi, treziţi parcă dintr-un cosmar si-au adus aminte de scopul pentru care veniseră; să se închine la mormântul lui Isus. S-au spălat de sânge, au lăsat sabia si armura si cu picioarele si capetele goale asemenea celor mai pasnici penitenţi, vărsând lacrimi de căinţă au făcut procesiunea. Tancred de Sicilia, cel care cu o zi înainte jefuise aurul din aceeasi mănăstire acum se întorcea cu faţa umilită implorând milă si iertare.

            Aplicatie

Făţărnicia nu are limite. După cum în vremea Domnului Isus conducătorii religiosi ai vremii îsi mascau propria ticălosie sub haina neprihănirii, la fel si astăzi, „fariseii moderni” vor face acelasi lucru. Nu degeaba Mântuitorul îi numeste „morminte văruite… pline de orice necurăţie” – Mat.23:27,28.

FERICIRE – „SECRETUL LUI  MARINO

Nu este nimeni care să nu dorească fericirea. În dorinţa de a o găsi cu orice preţ, oamenii au asociat-o diferitelor locuri, tradiţii sau obiceiuri. În insula Hokkaido din Japonia se găseste lacul Akon, situat într-un crater vulcanic între munţii Oakan si Makan. Lacul se află intr-o zonă foarte frumoasă de aceea  este vizitat de mulţi turisti. Ce este special totusi la acest lac este faptul că el este socotit ca un loc al fericirii. Aceasta datorită unei plante numită Marino, care se spune că aduce fericire celui care are norocul să o privească.

Marino creste numai în acest lac. Datorită acestui fapt este una din cele mai rare plante de pe faţa pământului. În plus ea trăieste în adânc si nu iese la suprafaţă decât când apa este perfect linistită si razele soarelui încălzesc apele. Când bate vântul, Marino stă ascunsă în adâncuri. Încercările de aclimatizare au fost fără succes. Ea trăieste numai în apele lacului Akan si nu poate fi văzută decât când este vreme bună. Din această cauză, Marino este una din cele mai preţuite flori din lume, fiind socotită sursă a fericirii.

Aplicatie

 Într-o lume nefericită, cei cu „inima fără prihană sunt fericiţi”- Ps. 64: 10 ; Mat. 5. Fericirea, zice David, vine de la Domnul „ Tu esti Domnul meu , tu esti singura mea fericire!”- Ps. 16: 2.  Dumnezeu este fericit (1 Tim. 1: 11) si doreste să facă fericiţi pe fii Săi. Dragostea  – Marino – floarea fericirii, apare doar acolo unde condiţiile sunt prielnice. Ea nu poate fi aclimatizată si asta o face cu atît mai rară în zilele de astăzi. Dacă ai sansa să o „vezi” poţi fi fericit.

FERICIRE

            O veche poveste orientală spune că un prinţ care dorea binele poporului său a chemat odată doi înţelepţi si i-a întrebat ce să facă pentru ca să aducă fericirea în poporul său. Pentru a găsi răspunsurile cele mai potrivite le-a dat răgaz de câteva luni. La vremea stabilită, cei doi înţelepţi s-au întors având răspunsul pregătit. Unul  a adus cu el un sul cu o sută de legi care aveau să aducă fericirea poporului. Citindu-le, prinţul, a rămas uimit de atâta înţelepciune. Erau acolo legi a căror aplicare putea aduce fericirea. La sfârsit si-a adus aminte si de celălalt înţelept asa că l-a întrebat si pe el. Acesta i-a răspuns: „Stăpâne ca să-ţi faci fericit poporul nu ai nevoie de legi ci de dragoste.”

            Aplicatie

Este adevărat că legea în sine este o dovadă a dragostei însă prea adesea legile uită să mai pomenească si de dragoste. Legea fără dragoste este absurdă iar dragostea fără lege este imorală. „Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” – 1Ioan 5:3.

FERICIRE

Există o ilustraţie foarte veche despre un om bogat, care era din nefericire si foarte bolnav. I s-a spus că se va vindeca numai dacă va purta cămasa unui om fericit. El a chemat pe oamenii lui si i-a trimis să cumpere cămasa oricât l-ar costa. Servitorii nu au găsit pe nimeni. Toţi erau supăraţi, invidiosi, loviţi de necazuri, lipsiţi de fericire. În timp ce se întorceau dezamăgiţi au întâlnit un tăietor de lemne, gol până la mijloc, care cânta în timp ce făcea munca lui grea. Când l-au văzut l-au întrebat:” Esti fericit?” „ Da, le-a răspuns el, sunt fericit.” Atunci s-au oferit să cumpere cămasa pe o mare sumă de bani, la care el le-a răspuns: „Nu am cămasă”.

Aplicatie

Fericirea nu depinde de ce are un om ci de ce este el. De cele mai multe ori fericirea este legată de lucrurile pe care le posedă cineva, si nu de adevăratele valori spirituale. În felul acesta se pregăteste calea pentru nefericire. Cât priveste fericirea, Hristos a spus: „ Ferice de cine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu”- Luc. 11:28.

FIX

 

Cato ( Marcus Porcius Cato – 231-189 î.Hr.), zis si cel Bătrân, a fost cunoscut ca unul din cei mai înversunaţi adversari ai cartaginezilor. Întrucât mulţi ani i-a petrecut pe câmpul de luptă, fiind martorul dezastrului de la Cannae, 216 î.Hr., când Hanibal a spulberat armata romanilor de 85 000 de oameni, a  adunat în suflet o ură neâmpăcată împotriva lor.

Pe lângă acestea, concurenţa economică si comercială  practicată de cartaginezi, i-a întărit convingerea că trebuie nimicită Cartagina.

Ajuns membru în Senat, la bătrâneţe a rostit următoarea frază: „ Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” – „ Dealminteri cred că trebuie nimicită Cartagina”

Repetarea obsesivă a acestui deziderat în fiecare discurs al său în senat, pe indiferent ce temă, ca si formulă de încheiere, avea să o facă celebră.

         FOC

 

            Aţi auzit de Focul Sfântului  Anton ? Acesta n-a fost altceva decât o boală ciudată care a făcut ravagii în timpul Evului Mediu. Cronicarul Flodohrn ( 894 – 966) în  Anale, relatează că boala cuprindea mâinile si picioarele, care se înegreau ca si cum ar fi fost arse de foc. În acest timp, bolnavul, simţea o arsurtă puternică si nu de puţine ori striga:

„ Ard, ajutor …” Din acest motiv boala a fost numită si „Boala Celor care Ard”.

            Bolnavii erau trataţi în ospicii special amenajate, pe a căror frontispicii scria: „Nemo in vanum peccatin Antonium” – „Nimeni nu păcătuieste fără să fie pedepsit de Anton.” De aici s-a stabilit si denumirea:  Focului Sfântului Anton.

Aplicatie

Biblia prezintă focul în două ipostaze: botezul cu „ foc”- Lc. 3:16, (botezul cu Duhul Sfânt), Fapte 2:1-5 sau pentru cine nu-l primese, judecata prin foc –2 Pt.3:10-12; Mic.1: 4,7.  Anton nu are nici un rol în economia mântuirii sau a judecăţii. Singurul care o face este Dumnezeu.

 

      „FOC”

 

            Dacâ într-o noapte de vară veţi aprinde o lumânare si veţi deschide fereastra, în curând vor apărea câţiva fluturi mici sau poate chiar mai mari. Atrasi de mirajul luminii care pâlpâie se rotesc din ce în ce mai aproape, până ce, parcă hipnotizaţi se aruncă direct în flacără. Dacă reusesc să treacă de partea cealaltă se aleg doar cu aripile arse, dacă se opresc ard complet sau se prăbusesc în ceara topită. Dacă au scăpat la prima încercare, parcă înebuniţi se întorc si se aruncă din nou în foc până pier.

            Specialistii au căutat diferite răspunsuri pentru a afla motivul acestei atracţii care pur si simplu anulează instinctul de supravieţuire. Explicaţiile au fost mai multe, una însă este vrednică de reţinut. Ea aparţine cercetătorilor francezi care au afirmat că fluturii  mor „îmbătaţi de lumină.” Explicaţia porneste de la faptul că ochiul insectelor este alcătuit dintr-un număr foarte mare de părţi hexagonale,  fiecare acţionând individual. Pentru exemplificare s-a arătat că libelula are 20 000 de faţete. În felul acesta imaginea flăcării, în contrast cu noaptea, apare separat pe fiecare faţetă a ochiului. Ceea ce pentru noi este o flacără simplă, pentru fluture este o imensă mare de stele miscătoare, care pur si simplu îl fascinează, atrăgându-l la pieire.

Aplicatie

Avalansa de ispite, ameţeste sufletul.

 

       FORMALISM

 

            Puţină lume a auzit despre insecta Călugăriţă –  Mantis religiosa. Ea trăieste în Sudul Europei si poate fi întâlnită, mai rar, chiar si în România. Comportamentul ei este vrednic de menţionat pentru că este încărcat de semnificaţii.

            Atunci când stă la pândă, are ambele membre din faţă încrucisate, capul sus si spatele puţin aplecat, acoperit  cu două aripi, asezate una peste alta, dând înfăţisarea unei mantii de călugăr. Nemiscată, cu braţele „încrucisate”, ca pentru rugă, stă si asteaptă cu stoicism să sosească prada. Dacă aceasta soseste, braţul care până atunci era împreunat pentru „rugă”, se desface ca un arc, ca un metru pliant, lovind mortal biata insectă. O apucă imediat si o mănâncă. O mănâncăasemenea unei adevărate fiară. Sfâsie, rupe, nimic nu scapă. Taie ca o masină de tocat carne.

            Odată masa terminată, se asează în poziţia de mai înainte. Îsi împreunează din nou mâinile, îsi apleacă spatele si ridică capul ca pentru implorare.

            Indusi în eroare de aceste aparenţe, grecii o considerau ca fiind o fiinţă divină. Era numită si Profeta. Romanii  purtau la piept si în casă efigia ei de bronz, convinsi că vor avea noroc. Unele popoare din Europa culegeau cuiburile ei si le păstrau cu sfinţenie. Naturalistul Thomas Moufet, în sec XVI-lea, spunea că dacă cineva se rătăceste în pădure să se adreseze acestei insecte si găseste drumul spre casă.

            Odată cunoscută în adevărata ei înfăţisare, a început să fie repudiată. A fost botezată ”bestia care se roagă lui Dumnezeu”, iar oficial i s-a spus Mantis religiosa.

            Aplicatie

În „lista neagră” din 2 Tim.3:1-5, sunt prezentate o serie de păcate ale oamenilor zilelor din urmă. Concluzia, la această tristă prezentare, se găseste în vers.5, unde se afirmă că „oamenii vor avea doar o formă de evlavie”. Pericolul unui adventus- mantis religiosa, este real si din păcate actual.

GRADE

 

            Doctoratul, după aprecierea istoricilor a fost introdus abia în sec. XII –lea. Irnerius, un jurist roman, este considerat ca fiind cel care a introdus gradul în universităţi. Prima decorare cu acest titlu, s-a făcut la Bologna în 1130, când un anume Bulgarus a fost numit doctor. Au existat si ciudăţenii legate de acest grad. Luther relatează că Carolastad a fost numit Doctor în teologie, opt ani înainte ca să fi citit Biblia.

Aplicatie

Nimic nu este mare dacă nu este sfânt si ca să poată fi sfânt trebuie să   întâlnească Cuvântul care sfinţeste- Ioan 14:14;  Apoc.3:8

 

GREŞEALĂ

 

            Un negustor evreu, numit Simon, nu avea alt gând decât să facă avere. Strângea ban cu ban, îndurând lipsa si foamea cu gândul la ziua când va fi om bogat. Au trecut  mai mulţi ani si Simon a ajuns bogat. Viaţa lui s-a schimbat. Şi-a schimbat casa, hainele, modul de a vorbi si chiar modul de a se comporta. Era atât de strălucitor că nu mai semăna deloc cu negustorul de altădată.

A ajuns la culme. Se  considera fericit. Hotărî să meargă undeva si să  aniverseze clipa aceasta. Îsi îmbrăcă hainele cele mai scumpe, îsi luă pălăria si  iesi în stradă. Era plină de lume. Făcu câţiva pasi si deodată o trăsură scăpată de sub control îl lovi de moarte, zdrobindu-l. Lacrimile începură să-i curgă si îsi aduse aminte de Dumnezeu strigând : „ De ce Doamne? De ce m-ai lovit chiar astăzi?” Spre marea sa uimire Dumnezeu i-a răspuns: „ Să-ţi spun drept Simon, nu te-am recunoscut…!”

Aplicaţia se înţelege de la sine.

GRIJI

            Policrat, tiranul din Sama, îi dărui lui Anacreon patru talanţi de aur drept răsplată pentru poeziile lui valoroase. Emoţionat poetul primi banii mulţumindu-i din tot sufletul. Ajuns acasă privi aurul, avea atâţia bani cum nici nu visase vreodată. Era bogat. Un gând începu să îl frământe: Ce să facă cu banii? Tot gândindu-se poetul începu să-si piardă linistea. Nu putea să doarmă , să mănânce, si cel mai rău să scrie. După câtva timp s-a întors la domnitor cu talanţii dăruiţi spunându-i: „Darul dumitale este deosebit de valoros, dar linistea sufletului meu nu are preţ !”

Aplicatie

Mulţimea banilor distruge linistea, iar fără liniste  viaţa nu are rost. „O inimă linistită, este viaţa trupului” spune Solomon – Pr. 14:30 si cel ce ascultă Cuvântul Domnului „ va trăi linistit fără să se teamă de vre-un rău”- Pr.1:33

          IDEAL

Plimbându-se prin pădure  un ursuleţ a văzut o stâncă. Nu era un munte, era totusi o stâncă înaltă. A hotărât să facă orice efort si să ajungă în vârf. A început să urce, iar urcusul se făcea din ce în ce mai greu, însă perspectiva de a ajunge în vârf era suficientă ca să-i dea  noi puteri. După multe eforturi, în cele din urmă, a ajuns în vârf unde era o pajiste minunată. Plin de bucurie a început să se rostogolească strigând „Am ajuns… am ajuns…” Deodată observă un vultur care stătea blazat si trist pe un colţ de piatră. Ursul i-a zis: „ „Tu de ce nu te bucuri ? Nu vezi că am ajuns pe vârful stâncii…?” La care vulturul i-a răspuns: „ Da, numai că în timp ce tu ai urcat eu am coborât !”

Aplicatie

Aceeasi ţintă pentru oameni diferiţi poate să însemne urcare sau abandonare. Nu toţi oamenii au acelasi ideal. Fiecare îsi are propriul ideal în funcţie de modul cum întelege si se raportează la viaţă. Există totusi o „ţintă” spre care trebuie să ne îndreptăm cu toţii: Efes. 4: 13-15 – „să crestem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”

IDENTITATE

            Unul din marii filosofi germani, mergea pe stradă îngândurat, si cum la un moment dat era cu totul absorbit de propria meditaţie, rupt de realitatea înconjurătoare, a lovit cu toată puterea unul din trecători. Şocul a fost atât de puternic încât omul supărat i-a cerut socoteală: „ Cine esti dumneata domnule? Cum îţi permiţi asa lipsă de atenţie când mergi pe stradă?” Filosoful nu-si pierdu cumpătul si ca si cum  nu s-ar fi întâmplat nimic i-a răspuns omului: „Dragă Domnule ce n-as  da să stiu si eu cine sunt; tocmai mă gândeam la lucrul acesta si uite în ce năpastă am intrat”.

            Aplicatie

Identitatea noastră nu poate fi stabilită decât în raport cu identitatea lui Hristos. Fără adoptarea Lui avem toate sansele să intrăm în încurcături serioas: „ Pe Isus îl cunosc pe Pavel îl stiu dar voi cine sunteţi ?”- Fapte 19: 13-16. Istoria celor şapte fii ai lui Sceva este remarcabilă în sensul acesta.  Înfierea lui Isus ne dă identitate (Gal 3:26) si,  ne face, dacă este cazul, cunoscuţi si de demoni.

          IDENTITATE

            În Odiseea lui Homer sunt povestite faptele de vitejie ale lui Ulise si ale tovarăsilor lui. Întorcându-se de la războiul Troiei, în călătoria spre casă, a avut parte de multe experienţe dificile.  În timpul navigării pe mare, o furtună foarte puternică a împins corăbiile pe mal unde au fost nevoiţi să se refugieze. Locuitorii acestei insule erau ciclopii, uriasii cu un singur ochi, mâncători de oameni. Unul din ciclopi, numit Polifem ( tradus – Multă faimă), i-a  prins pe călători si i-a  închis într-o pesteră la usa căreia a pus un bolovan foarte mare. În fiecare dimineaţă mânca câte doi din ei.  În situaţia aceasta dificilă, Ulise a adunat pe toţi tovarăsii să alcătuiască un plan în vederea eliberării lor. Au adunat toată rezerva de băutură si când seara a venit planul era gata.

 Cu băutura în mână, Ulise, s-a dus la gura pesterii unde stătea de obicei ciclopul.

 i -a dat să bea din licoarea ameţitoare. I-a plăcut mult si l-a întrebat care îi este numele:

„ Numele meu este Udeis, adică Nimeni”  a răspuns Ulise. În timp ce fiara  ameţise de aburii alcolului tovarasii lui Ulise au pregatit un lemn ascutit pe care l-au înfipt cu toată puterea în ochiul adormit. La ţipetele de durere ale ciclopului  au venit tovarăsii lui din alte pesteri si l-au întrebat: „Cine ţi-a făcut-o?” „ Udeis – Nimeni, Nimeni…” Ciclopii au dat din cap miraţi si au plecat convinsi că tovarăsul lor a înebunit. În timpul acesta Ulise si tovarăsii lui au fugit, scăpând astfel de moarte.

            Aplicatie

Adesea existenţa noastra este determinată de capacitatea de a renunţa. Dacă acceptăm că suntem Nimeni– că suntem fără valoare, fără putere si fără speranţă , numai atunci putem fi salvaţi.

            Însusi Isus Hristos, pentru a salva omenirea „ s-a dezbrăcat” făcându-se un Nimeni, în „asemanarea cărnii păcatului” – Rom. 8:3; devenind un „rob ascultător până la  moarte… si încă moarte de cruce”- Filp.2: 6-9.

IDOL

Legendele spun că Zamolxis ar fi trăit cândva  si că,  înzestrat cu daruri divine, avea puterea să profeţească, devenind astfel preot si legiuitor. El învăţa credinţa în nemurirea sufletului si o viaţă dincolo de mormânt. Unele izvoare din vechime par a confirma realitatea istorică a acestui personaj, identificându-l cu un legislator care si-a desfăsurat activitatea în sec. VI î. Hr. Istoricul Herodot vorbeste despre el, prezentându-l ca un  fost sclav si elev a lui Pitagora. După ce a primit iniţierea filosofică a plecat în Egipt pentru a cunoaste misterele religioase. De aici s-a întors pe meleagurile natale în mijlocul geţilor, pentru a le transmite cunostinţele dobândite.

Aplicatie

Obiceiul sfinţirilor s-a păstrat până în ziua de astăzi. S-a schimbat ritualul si persoanele, în rest se menţine aceiasi idee păgână.  În Deut. 4: 16, este scris foarte clar cu privire la lucrul acesta: „voi să nu vă stricaţi.. făcând chipul unui om sau al unei femei…”

IERTARE

            Se povesteste despre Napoleon că  pe când era în campania militară, unul din soldaţii săi a dezertat. Conform justiţiei militare un asemenea gest se pedepsea cu moartea. Mama soldatului a venit cu ochii în lacrimi, pentru a cere viaţa fiului ei. Ea îndrăzni să iasă înaintea împăratului spunându-i: ”Ştiu că dreptatea cere moartea dar eu nu cer dreptate eu cer iertare.”  “ Doamnă, răspunse împăratul, fiul dumitale nu merită iertare, el este trădător.”

“Împărate, răspunse femeia, stiu că nu merită, dar dacă ar merita, nu ar mai fi vorba de iertare. Ceea ce cer eu este iertare.” Surprins împăratul a spus: “Ei bine, în situaţia aceasta îl voi ierta”

            Aplicatie

            Omul este prea păcătos ca să  câstige  favoarea lui Dumnezeu, indiferent ce ar face. Singura cale de scăpare este să facă apel la mila Lui infinită. Rom.5: 6.

INTRUSUL

            Un arici plouat si tremurând de frig rugă pe un iepure să-l primească în culcus pentru a se încălzi puţin: “ Fii bun si primeste-mă puţin si-ţi voi fi recunoscător.”

Iepurele se învoi si făcu loc zgribulitului arici. La scurt timp, încălzit, ariciul începu să-si desfacă ţepii, unul câte unul, asa că iepurele fu nevoit să se retragă. La început mai puţin, la urmă mai mult, până iesi afară cu totul.

Aplicatie

Istoria fiecărui păcat se repetă identic. La început păcatul este un umil supus, ulterior odată primit, devine concetăţean cu drepturi, ca apoi să sfârsească prin a fi un aspru tiran.

INACTIVITATE – „VAPORUL DE CORALI”

            Există o curiozitate aparte în Marea Coralilor – aceasta se numeste „ Vaporul de corali”. Este vorba de vasul american President James Madison care la  sfârsitul celui de al doilea război mondial a naufragiat lângă atolul Kanton – Eiland. Vaporul care se vede bine prin apa linistită si limpede din jurul atolului, a devenit alb-roz, fiind acoperit peste tot cu corali din specia „coarne de cerb”. Forma i-a rămas aceeasi, însă culoarea si înfăţisarea s-a schimbat complet. Scafandrii care s-au coborât sub apă pentru a încerca ridicarea vasului, spun că lucrul acesta este imposibil, întrucât vasul este literalmente legat, cu zeci de mii de funii de corali.

            Aplicatie

Imaginea unei corăbii poate fi  un simbol potrivit  pentru a descrie misiunea unei  Biserici. Existenţa ei se justifică numai în raport cu capacitarea de a naviga. În momentul când o navă încetează să mai navigheze devine o epavă. Orcât de frumoasă ar fi, va rămâne o simplă epavă. În vederea „înaintării”, apostolul Pavel  spune adresându-se  Bisericii: „…să dăm la o parte orice piedică si păcatul care ne înfăsoară asa de lesne…”-Ev. 12:1.

INFLUENŢĂ

 

Istoria parfumului se pierde în negura vremurilor. Se spune că la început era o soluţie magică, care putea să împlinească pentru cel care o folosea, visurile cele mai sublime, deschizându-i poarta către divinitate ( per fumum – prin fum către divinitate).

A fost folosit de egipteni, în ritualurile îmbălsămarii, de greci, la ritualurile de purificare, de romani, la băile lor si de multe alte popoare. Dezvoltarea actuală a industriei parfumului a dus la fabricarea de noi sortimente, foarte variate. Un produs nou este identificat după trei „note”: o „notă pentru cap”, o „notă pentru inimă” si o „notă pentru fond.” Prima „notă” corespunde elementelor usoare, care ies primele în evidenţă. ”Nota pentru inimă”, este numită si „tema” parfumului. Ea este dată de nuanţele mai profunde si apar după dispariţia primei note. „ Nota pentru fond” este cea mai durabilă, care se dezvoltă pe măsură ce se estompează celelalte note.

Aplicatie

Fiecare poate să facă din propria existenţă  un parfum nou, plăcut, „un miros de bună mireasmă”- Fil.4: 8. Primim si o notă pentru ea. Nota cea mai mare  va fi dată în funcţie de cât de mult va dăinui, ceia ce noi am făcut.

INVIDIE 

            În vechea Alexandrie, spune istoria, trăia un călugăr foarte credincios. Numele lui era Lorenzo. Era cu totul rupt de cele lumesti si dăruit celor sfinte. Înălţa multe rugăciuni si scria mereu meditaţii religioase.

            Văzându-l, diavolul a hotărât să-l ispitească. A venit la el cu ispita belsugului si al unui trai linistit, călugărul a rămas imperturbabil scriind mai departe. A adus ispita plăcerilor. Nimic! A venit apoi cu ispita poftelor cărnii… Nici un rezultat. Călugărul scria mai departe meditaţiile sale sfinte.

            Descumpănit vrăsmasul a început să se frământe: Ce ispită ar putea aduce pentru a face pe călugăr să păcătuiască? Şi tot frământându-se dintr-odată a găsit. Ochii i-au lucit de bucurie. S-a apropiat de urechea călugărului si i-a soptit ceva la care acesta tresări, lovind cu mâna călimara de cerneală care se răsturnă peste paginile scrise… La urechea lui vrăsmasul îi spus: „ Colegul tău de chilie a ajuns episcop în Constantinopol…”

Aplicatie

Nimeni nu scapă de ispita invidiei. Mai degrabă sau, mai târziu ea va încerca pe fiecare om. Este  foarte periculosă,  pentru că o dată acceptată va duce la formarea unei atmosfere otrăvite, dominate de   spiritul  competiţie.

     ISPITA

            Se spune că un călugăr, numit Antonie, s-a retras în pustie, ducând acolo o viaţă de mare înfrânare. Zile lungi de post , rugăciuni nesfârsite si multe nopţi nedormite. Diavolul îl urmărea mereu, venea la el cu multe ispite si în multe chipuri însă el era atât de veghetor încât nu putea să-i facă nimic. Tradiţia spune că odată, în amurg , diavolul a venit la el în chipul unei fiinţe frumoase dar întunecate. Din cutele mantiei pe care o purta, se vedeau iesind mai multe sticle. L-a întrebat dacă nu vrea să guste din licorile lui. Hotărât Antonie l-a refuzat, dar l-a întrebat de ce poartă atâtea sticle. Atunci diavolul i-a răspuns: “ Când mă întâlnesc cu un om îi arăt sticlele mele, sunt multe si variate, atât de variate încât atrag pe oricine. Îi dau să guste. Iar el va gusta din cea care îi place mai mult. Odată ce a gustat va dori să bea din nou si în chipul acesta va veni după mine. Astfel oamenii vin fără să stie în împărăţia mea.”

            Aplicatie

 Beţia începe cu paharul cel mic. Odată acceptată ispita vine si nenorocirea. Sfatul Scripturii este: “Nu te uita la vin…”- Pr.23:31; Is.5:11; Ef.5:18.

ISPITA

            Arhimandrtiul Cleopa spunea: „Domnii mei, când esti la oras, diavolul vine sub diferite chipuri: un prieten , o carte, o femeie, un dusman, etc. Când esti în singurătate el vine personal.”

          IUBIRE

Mariana Alcoforado, nefericita călugăriţă a Ordinului „Sfânta Clara” si autoarea  Scisorilor portugheze, este un exemplu remarcabil de iubire pasională si necondiţionată în ciuda tuturor greutăţilor.

Trimisă la vârsta de 12 ani în mănăstire, din ordinul părinţilor, ajunge călugăriţă fără voia ei. Câţiva ani mai târziu cunoaste pe locotenentul Noel Butor de Chamilly pentru care va nutri o dragoste adâncă. Regulile mănăstiresti, pedeapsa si chiar plecarea locotenentului nu aveau să-i micsoreze pasiunea. Exilul ei a devenit un exil în propria-i iubire. Toată viaţa îl va iubi. Aceasta  dragoste  a fost crucea ei, care a purtat-o până la mormânt. „Pentru mine, spunea ea, singura religie este să iubesc, să iubesc fără margini..”

 Aplicatie

Pentru mulţi, religia este golită de lucrul cel mai preţios – dragostea. Devine o  sumă de reguli si rânduieli  care încearcă să domolească spiritul, dar care la  urmă îl lasă tot atât de gol ca la început.  Dragostea adevărată nu se supune si nu poate fi ucisă de nici o regulă. Ea vine de la Dumnezeu si „nu va pieri niciodată”- 1 Cor 13:13.

IUBIRE NEPOTRIVITĂ

 

            Se stie că egiptenii iubeau pisica până la adorare. Dacă se întâmpla să moară, familia purta doliu si făcea tot posibilul să o îmbălsămeze. Ei ajunseseră chiar să o venereze, asociind-o cu închinarea la zeiţa Isis.

            Scriitorul Constant Mihăilescu, în cartea Necunoscuta lume a animalelor, relatează un fapt aproape de necrezut, petrecut la vechii egipteni, cu privire la dragostea lor nemăsurată, pentru pisici. Cambyse, regele persilor, dorea să pună stăpânire pe bogata deltă a Nilului.Pentru aceasta trebuiau să cucerească orasul Peluse, care apăra trecerea spre deltă. Orasul era fortificat si bine apărat de egipteni. După mai multe luni de asediu, se vedea că nu avea nici o sansă să cucerească orasul. Din întâmplare descoperi „arma secretă”- pisica. Hotărât să dea atacul decisiv, porunci cu mai multe zile înainte  soldaţilor,   să-si procure fiecare câte o pisică, să o hrănească si să o îngrijească cu cea mai mare atenţie. În ziua stabilită pentru atac, fiecare soldat a pornit la luptă ţinând cu o mână sabia si cu cealaltă pisica. Alertaţi de miorlăiturile sutelor de pisici, egiptenii au urcat pe ziduri, gata de luptă. Când au văzut pisicile, au rămas ca trăsniţi de un fulger, au aruncat armele si s-au predat. Pisica era sfântă pentru ei, asa că au preferat mai degrabă să fie robi sau să moară decât să-i facă ceva rău.

            Aplicaţia se înţelege de la sine.

ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU

 

Cunoscutul doctor David Livingstone, povesteste o legendă a tribului A-Luyi, în care oamenii au încercat să ajungă la Dumnezeu.

Potrivit acestei relatări, cu mult timp în urmă, zeul Nyambe, care era personificarea soarelui, locuia pe pământ. Supărat de oameni s-a urcat în cer de unde a început să trimită razele sale fierbinţi. Adunaţi l-a sfat, oamenii au hotărât să-l ucidă zicând unii către alţii: „Să-l ucidem pe Nyambe!” Zis si făcut. Ca să poată ajunge la zeu, au început să pună stâlpi, unul peste altul, căţărându-se pe ei. Lucrarea a înaintat dar când au ajuns foarte sus, stâlpii au început să se clatine, din ce în ce mai tare, semn că oamenii trebuie să se oprească. Ei nu s-au oprit, punând mereu noi stâlpi, urcând mereu alţi oameni pe ei. În cele din urmă  stâlpii s-au prăbusit si toţi câţi erau căţăraţi au pierit.

Experienţa aminteste de Turnul Babel.

 

ÎMPREUNĂ SIMŢIRE

Într-o noapte friguroasă, unul din discipolii lui Francisc de Assisi, l-a descoperit pe acesta dârdâind de frig si umblând în toiul iernii dezbrăcat.

„De ce umbli pe frigul acesta dezbrăcat?” l-a întrebat el cu uimire. „Frate, a răspuns de Assisi, mii si mii de fraţi si surori suferă de frig în clipa asta, n-am cu ce să-i ajut si să-i încălzesc, asa că sufăr alături de ei.”

Aplicatie

Un crestin blocat în teorie nu-i mai bun ca un păgân. „Religia curată este să cercetăm pe văduve si pe orfani în necazul lor…” Iacov 2:7, iar dacă cineva este „gol si lipsit să fie încălzit”- Iacov 2:15-16. La judecata neamurilor, Mat 25: 31-46, Domnul va da mântuirea numai celor care au dat de mâncat, de băut sau de îmbrăcat celor străini.

ÎNCERCĂRI – „MUZICA  APELOR”

            Natura ascunde multe minuni neexplicate până astăzi. Una din aceste minuni este legată de zgomotul cascadelor în care se aude întodeauna foarte limpede acordul do major. Cele patru sunete, do mi sol si fa , având rol de bas, se aud foarte clar. În funcţie de volumul (debitul), cascadei unele tonuri se aud mai slab, altele mai puternic, astfel este cazul lui do sau sol, însă ele se aud limpede.

            Aplicatie

Există „tonalităţi” sufletesti care  se aud cel mai bine în mijlocul încercărilor. Apostolul Pavel spune: „ încercarea credinţei voastre să aibă la urmă, lauda.slava si cinstea la arătarea lui Isus Hristos”- 1 Pt. 1: 7.

ÎNCERCARE – „ AN-NA –VINE”

            În celebra grotă a lui Fingal se petrece un fenomen cu totul deosebit. Atunci când pătrund, valurile se lovesc de pereţii de bazalt, producând   sunete armonioase. Acestor sunele li se datorează si numele celtic al gropii: An–na-vine, adică „ Grota armonică”.

Pereţii sunt formaţi din coloane frumoase de bazalt, înalte de 16-17m, cu mai multe ferestre prismatice, care, atunci când suflă vântul, sună toate ca acordurile unei orgi. De remarcat este faptul că atunci când marea este linistită sunetele sunt slabe, nebăgate în seamă. Cu cât valurile sunt mai puternice si vântul mai puternic, cu atât sunetele armonice sunt mai limpezi si mai frumoase.

            Aplicatie

Exemplul acesta ne poate sugera faptul că evenimentele cele mai dureroase pot fi prin intervenţia lui Dumnezeu, transformate în ocaziii minunate de laudă. Cu cât încercare este mai mare cu atât intervenţia lui Dumnezeu va fi mai puternică, iar ocazia de laudă va fi pe măsură. Despre Pavel si Sila în închisoare din Filipi, stim că în noaptea persecuţiei, ei lăudau pe Dumnezeu. Fapte 16: 22-23.

ÎNCHINARE FALSĂ

Despre Louis XI al Franţei se stie că era un militant activ în favoarea Bisericii

Catolice. Pentru a-si demonstra atasamentul faţă de credinţa catolică a hotărât să închine întreaga Franţă Fecioarei Maria. Pentru aceasta a organizat o  sărbătoare solemnă în anul 1478, în care a dedicat Maicii Domnului , întreaga Franţă, fără sa-si păstreze nimic pentru sine. Atitudinea sa ulterioara, de stăpân, a arătat că actul de dedicaţie a fost o simplă formalitate.

 

INCOTRO ?

            Se spune despre Oliver Wendell Holmed, unul din cei mai importanţi judecători ai Curţii Supreme din SUA, că la vârsta de 88 de ani îsi pierdea usor memoria.

            Odată călătorea cu trenul si când a venit controlorul a descoperit surprins că nu găseste biletul. După ce l-a căutat cu atenţie, controlorul, care l-a recunoscut pe celebrul jurist i-a zis: „ Nu vă necăjiţi Domnule, sântem siguri că aveţi biletul, de aceea,  nu trebuie decât ca atunci când veţi ajunge la destinaţie si veţi găsi biletul, să-l puneţi la postă pe adresa noastră.”

„Dragă domnule , a răspuns judecătorul, problema nu este – Unde-mi este biletul , ci unde merg eu ?”

            Aplicatie

Sunt o mulţime de oameni care nu stiu încotro merg. Drumul le este dictat de împrejurări si evenimente. Dacă vremea este bună se deplasează într-o parte dacă nu în alta. Astfel de oameni sunt „dusi de vânt, încoace si încolo..”- Iacov. 1:6 si nu „vor primi nimic de la Domnul ”-  vers.9.

ÎNFUMURARE

            Vântul, spune Antoaine de Saint Exupery, nu are nici miros, nici greutate, nici culoare. Îsi dă seama că există când culcă la pământ holdele de grâu. „Exist, gândeste el, pentru că fac pe alţii să se încline”.

            Aplicatie

 Profetul Isaia spune: „Omul va trebui să-si plece în jos privirea semeaţă si îngâmfarea lui va fi smerită…”- Is 2: 9, 11-17. Numai Domnul va fi înălţat.

ÎNŞELARE

           

            În cartea lui S.Smiles, Ajută-te singur, sunt menţionate cazuri celebre de oameni care au reusit în viaţă. Mai neobisnuite  sunt cazurile  oamenilor care au avut esecuri lamentabile. Între acestea este relatat cazul lui Frederic cel Tare, regele Poloniei.

            Alchimistii Evului Mediu erau unanim interesaţi să descopere soluţia care poate schimba orice metal în aur. Această idee era atât de mult vehiculată, încât ajunsese să fie acceptată ca fiind posibilă. La Berlin unul dintre ucenicii  farmacistului  Zorn, numit  Bottger, la numai 17 ani uimea lumea cu stirea că el poate transforma arama în aur. Şiretlicul era asa de bine realizat, încât însusi regele Frederic I îi căzu pradă. Auzind vestea incredibilă, regele Poloniei, Frederic cel Tare, hotărî să-l primească regeste, cu condiţia să-i încredinţeze secretul. Acceptând, tânărul s-a bucurat  pentru un timp de cele mai mari favoruri. Somat să-i încredinţeze secretul, Bottger, oferi împăratului, care se afla la Varsovia, o mică fiolă care conţinea un lichid rosiatic, care după spusa sa putea transforma în aur orice metal.

            Transportată în mare taină, fiola, a ajuns la Varsovia, în mâna împăratului. Acesta  deplin încredinţat de adevărul spus de „ savant” s-a grăbit să-si procure sorţul de alchimist si într-o cameră secretă a palatului să încerce marea descoperire. Esecul fu pe măsura asteptărilor. În ciuda acestui fapt, el consultă instrucţiunile si descoperi că înainte de operaţie trebuia să-si mărturisească păcatele. Un episcop a fost adus la palat si împăratul săvârsi ritualul, primind binecuvântarea bisericii pentru obţinerea aurului. Rezultatul nu fu nici de astă dată mai bun, iar împăratul fu obligat să înveţe o lecţie usturătoare despre înselare.

 

ÎNTÂRZIERE

            Un patron al unui mare magazin dorind să-si facă reclamă a organizat un concurs si câstigătorului i-a permis să-si aleagă tot ce doreste din magazinul său, cu o singură condiţie, avea 10 minute la dispoziţie.

            Omul se considera fericit. Zece minute erau mai mult decât suficiente ca să ia o mulţime de lucruri. Mai întâi a probat un costum, a ales apoi un covor si alte câteva lucruri. În timp ce alerga de la un stand la altul, adunând lucrurile, patronul i-a spun: „Domnule mai aveţi zece secunde”. Speriat, omul  a rupt-o la fugă apucând o pereche de ciorapi dintr-o vitrină.

            Aplicatie

În speranţa că Domnul întârzie. Mulţi caută să apuce cât mai mult din lumea aceasta. Cu toate aceste „Domnul nu întârzie cum cred unii” , spune Petru, ( 2 Pet. 3:9) si cu toate că „are răbdare ca toţi să vină la pocăinţă”, totusi pentru mulţi „ziua aceea va veni ca un hoţ”- vers. 10.

 

ÎNŢELEPCIUNE

            Se spune că odată a venit înaintea împăratului Solomon doi bărbaţi evrei care se aflau într-o aprigă dispută.Primul a zis: „Mărite rege, am vândut acestui bărbat doi acri de pământ. Înţelegerea a fost făcută cu rânduială. Lucrând pământul, el a dat peste o comoară, care cu siguranţă este a lui. Eu am gresit că nu am descoperit-o mai devreme. El vine acum la mine să anuleze târgul spunând că comoara este a mea…Cum să fie a mea !? Este a lui, i-am vândut totul iar vânzarea este definitivă.”

            Celălalt strigă: „Înselătorule, comoara este a ta”, apoi continuă; „Împărate am cumpărat pământul si nu comoara. Nu este corect să dau câţiva bani de argint pe pământ si să găsesc în schimb atâta aur. E nedrept. Spune-i omului să-si ia comoara înapoi…”

            Împăratul s-a uitat cu luare aminte la amândoi si a zis: „Aveţi copii ?” „ Da” au răspuns amândoi. „Tu ce ai ?” l-a întrebat pe primul evreu. „O fată, împărate, o fată de 19 de ani”, „Iar tu ?” întrebă pe al doilea evreu. „Un băiat de 25 ani”. Împăratul se gândi o clipă si spuse: „Iată hotărârea mea, copiii se vor căsători iar comoara va fi zestrea lor de nuntă”

 

ÎNVIERE

 

            Un misionar a fost chemat într-o familie de musulmani a căror fică de 16 ani a murit. Tatăl fetei i-a zis: „ Ce i-ai făcut fetei mele ?” „ Nimic!” , a răspuns misionarul. Mama a intervenit: „ Cum puteţi să spuneţi că nu i-aţi făcut nimic, când ea a murit zâmbind ! Musulmanii nostrii nu mor niciodată asa…”

            Aplicatie

Există o nădejde care ne ajută să murim altfel, zâmbind. Este nădejdea învierii si a mântuirii în Isus Hristos – 1 Cor 15: 20-21.

JURĂMÂNT

 

            Dorinţa  de răzbunare de cele mai multe ori orbeste mintea si o face în stare să calce orice  legământ, folosindu-se totodată de cela mai   viclene siretlicuri. Un exemplu remarcabil este al conducătorului persan, Amasis. În dorinţa  de răzbunare a morţii  prietenul său Arkesiolaos, a hotărât să nimicească întreaga cetate Barca, în care s-a complotat moartea acestuia.

            Adunând o oaste puternică, a asediat cetatea timp de nouă luni fără succes. Toate atacurile au fost respinse. Pentru a încerca să pătrundă în cetate au săpat tuneluri pe sub ziduri, dar au fost descoperite de un mester aurar, care asculta cu un scut de aramă. După lungi eforturi si de o parte si de alta s-au hotărât să pună capăt conflictului, ajungând la o înţelegere. În realitate, conducătorul persilor Amasis, pregăti un viclesug, prin care să nimicească cetatea, care   nu putea fi biruită.

            Pentru realizarea lui a pus să sape, peste noapte, o groapă lată, pe care aseză podele de lemn si pe deasupra  presără pământ la fel ca locul din jur. La revărsatul zorilor chemă pe conducătorii cetăţii să stea de vorbă. În cele din urmă căzură la învoială să încheie conflictul, cu condiţia ca cetatea să fie deschisă si fiecare să intre sau să plece după cum doreste. Pentru a pecetlui legământul au jurat că atâta timp cât pământul rămâne sub picioarele lor  va dăinui si jurământul acesta.

            Imediat după încheierea tratatului barceenii au deschis porţile cetăţii si au permis oricui să intre sau să plece. Imediat persii au surpat puntea ascunsă cu pământul de pe groapă si au năvălit înăuntru. În felul acesta ei nu puteau fi acuzaţi că au călcat jurământul. Apoi au nimicit întreaga cetate.

Aplicatie

Acest mod de procedură este specific vrăsmasului. De fiecare dată când jură  si face promisiuni el stă pe o groapă care este gata să se surpe. Odată cu surparea ei se prăbusesc toate promisiunile si făgăduinţele lui.

 JUSTIŢIE

            Mahomed obisnuia să spună că o oră de administrare a justiţiei echivaleză cu saptezeci de ani de rugăciune.

            Aplicatie

Convenabil pentu Mahomed să facă justiţie. Mă întreb ce s-ar fi făcut  dacă ar fi fost sclav; oare ar fi pronunţat aceleasi cuvinte. Probabil că ar fi preferat mai degrabă să se roage…”Nu judecaţi spune Scriptura , ca să nu fiţi judecaţi”- Rom.14:13.

LANŢUL

 

Între legendele orientale, există o relatare foarte veche, în care ni se povesteste despre un fierar care se ocupa cu facerea lanţurilor. Era atât de iscusit încât reusea să desfacă orice fel de lanţ si la rândul lui făcea lanţuri pe care nu le desfăcea nimeni, nici chiar el.

Odată, spune legenda, împăratul s-a supărat pe el si a poruncit străjerilor să-l arunce în temniţă, legat în lanţuri. Râzând în sinea lui, de hotărârea împăratului, nu si-a pus nici o problemă, convins că va desface lanţul si va scăpa. Cu încredere a început să verifice verigile, căutând-o pe cea slabă… Deodată, constată cu stupoare că lanţul cu care fusese legat era un lanţ făcut de el însusi si nu putea să fie desfăcut.

Aplicatie

În viaţă, lucrul cel mai trist nu este că ne pierdem libertatea, ci că ne-o dăm noi   de bună voie. Nu faptul că ni se pun lanţuri este lucrul  cel mai greu, ci acela că suntem legaţi cu  lanţurile pe care noi însine le-am fabricat. De fiecare dată le fabricăm pentru alţii, uitând că intr-o zi am putea să fim si noi legaţi. O asemenea înlănţuire poate avea,   din pacate,  urmari vesnice.

 

LĂCOMIE

Începând cu mijlocul veacului al VII-lea î.Hr., în Asia Mică, sub conducerea lui Midas, s-a ridicat regatul Frigiei, vestiti pentru gloria si strălucirea lui. Poeţii Ovidiu si Plutarh descriu câteva episoade interesante din viaţa acestui conducător de stat. Între altele se aminteste de o legendă în care Midas, regele întemeietor, obţinuse darul de a transforma în aur orice obiect pe care îl atingea. Bucuria lui si a supusilor lui nu cunostea limite, văzând grămeziele de aur care ieseau din mâna lui. Usor de închipuit că „darul” acesta s-a transformat curând într-un mare blestem, întrucât chiar când era înfometat, bucatele se schimbau si ele în aur. Pentru a scăpa de acest blestem, legenda spune ca împăratul s-a adresat zeilor, care i-au pus condiţia să primească urechi lungi de măgar, pedeapsă pentru lăcomia lui. Legenda spune că le-a primit.

Aplicatie

Dacă pedeapsa pentru lăcomie ar rămâne si astăzi aceeasi, am rămâne surprinsi câţi semeni de-ai nostri ar purta „urechi de măgar”. Însă am fi de-a dreptul îngroziţi când privindu-ne în oglindă vom descoperi că noi însine le avem. „ Vedeţi, spune Mântuitorul, si păziţi-vă de orice lăcomie de bani…”- Lc. 12:15.

LĂCOMIE -ÎNŞELĂCIUNE

În secolul al XV-lea, alchimia era privită ca o stiinţă de viitor. Misterioasele combinaţii chimice, adesea erau folosite împreună cu magia si chiar înselăciunea. Unul dintre acesti alchimisti, pornit pe câstig, a început să pretindă că poate transforma orice metal în aur. Ca atare s-a prezentat înaintea Papei Leon X, care avea renumele de protector al stiinţelor, pretinzând că poate schimba metalele în aur si că lucrul acesta merită să fie recompensat. Papa a acceptat, invitându-l să revină peste câteva zile.

Când alchimistul s-a întors, după făgăduiala făcută, nu mică i-a fost surpriza să descopere că Papa îi dărui o pungă …goală. La aceasta el adăugă: „Dacă tot stii să schimbi metalul în aur, cred că nu-i nici o problemă cu banii. Asa că doar punga  îţi lipseste!”

Aplicatie

Mântuitorul vorbeste de „înselăciunea bogăţiilor” care „îneacă Cuvântul lui Dumnezeu” – Mat.13: 22. În numele lăcomiei de câstig întodeauna vor fi oameni înselaţi. Rom.1: 29. Numai că înselarea nu vine niciodată singură,   si înselătorul este pradă aceleiasi înselăciuni. Este amăgit si cade în propria capcană pe care a întins-o. Pr. 26: 27-28.

 LĂCOMIE

            Într-un târg de ţară, un bătrân vindea viermi. În chip neobisnuit striga: „ Dau un vierme pentru o pană de ciocănitoare…” Striga de se auzea până departe. Nimeni nu era interesat de viermi si mai ales nimeni nu avea pene de ciocănitoare.

            În timpul acesta o ciocănitoare auzi strigătul bătrânului si lacomă din fire să gândi că nu-i nici o primejdie dacă va da doar o singură pană pentru un vierme gustos. Viermele era atât de bun că pe loc se hotărâ să-i mai dea una… si încă una… Si asa se făcu că rând pe rând dădu toate penele în schimbul viermilor.

            Când bătrânul termină viermii, sătulă hotărî să-si ia zborul… Încercare zadarnică, fiindcă fără pene nu se clinti nici un pas. În felul acesta a ajuns o pradă usoară.

Aplicatie

„Bătrânul” diavol stie că este greu să te facă să gusti prima ispită. De aceea  oferta este făcută să fie foarte atrăgătoare, „pe măsura poftei tale”, schimbul   este rezonabil  si nu se întrevăd consecinţe viitoare. Tentaţia este foarte mare. Doar să gusti.    Odată ce ai gustat, pradă lăcomiei îţi vei distruge întreaga viaţă -1 Cor.6:10.

 

                                                   LĂCOMIE

            Vechii eschimosi aveau un obicei ciudat de a vâna lupii. În lungile nopţi polare, când frigul îngheaţă totul, eschimosii iau un cuţit foarte bine ascuţit, pe care îl acoperă cu mai multe straturi de sânge. Sângele îngheaţă pe lamă, asa că nu se vede nimic. Fixează cuţitul apoi cu lama în sus, într-o crăpătură de stâncă, în asa fel ca să nu poată fi desprins. Înfometat, lupul  descoperă, datorită mirosului foarte fin, cuţitul, pe care începe lacom să îl  lingă. Linge din ce în ce mai repede. Ajunge în curând la lama cuţitului dar odată patima aprinsă nu sesizează diferenţa si linge cu lăcomie mai departe. Frigul nu-l face să simtă durerea iar pofta este din ce în ce mai mare, în timp ce îsi linge propriul sânge. În curând cade mort în zăpadă.

            Aplicatie

            Sunt mulţi care se apropie de ispite. Sunt atât de atrăgătoare.   Alcoolul , tutunul, drogurile si atâtea altele sunt experiente fascinante. Începutul pare frumos, curând însă pofta se aprinde. Este greu să te opresti aici, nici nu se mai poate. O patimă înversunată pune stăpânire pe suflet si în inconstienţă omul îsi jertfeste propria viaţă.

LEU

Fabulistul Loqman relatează o fabulă interesantă.

 O iepuroaică a întâlnit într-o zi o leoaică si i-a zis: „Eu fac în fiecare an o mulţime de pui, iar tu nu poţi să faci decât unul!” „Ai dreptate, i-a răspuns leoaica, eu fac doar unul, dar îl fac leu”.

LIMBA

            Tradiţia islamică spune despre Mahomed că a călătorit la cer, unde a primit revelaţia divină si învâţăturile pentru poporul său. Între altele , spune tradiţia, a văzut un înger cu 70 000 de capete, fiecare cap avea 70 000 de feţe, fiecare faţă  avea 70 000 de guri, fiecare gură avea 70 000 de limbi si fiecare limbă spunea 70 000 de cuvinte.

            Dacă    facem  un  calcul simplu descoperim că  acest înger spunea într-o secundă

23 520 000 000 000 000 000 cuvinte.

            Aplicatie

Cu siguranţă nu ajungem la un asa volum verbal, însă uneori, în momente de supărare, debitul verbal creste vertiginos. Din păcate  aceasta se întâmplă de cele mai multe ori în detrimentul nostru. Sfatul lui Solomon este plin de înţelepciune; „Cine vorbeste mult nu se poate să nu păcătuiască…”- Pr. 10:19.

  LOVIRE

 

            Ionel era un băieţel de 9 ani. Locuia de câtva timp la bunicii lui. Singura lui treabă era să  aducă vaca de la păsune în fiecare seară. În rest era tot timpul liber să se joace. Într-o seară, pe când se ducea să aduca vaca,  a văzut în mijlocul râului pe lângă care trecea, un cârd  de gâste iar în mijlocul lor un gâscan foarte frumos. Parcă plin de ciudă pentru frumuseţea lor a luat o piatră si a aruncat-o cu putere în mijlocul gâstelor, lovind drept în gâscan. L-a lovit atât de rău încât acesta abia putu pleca de acolo. Mulţumit de ispravă îsi continuă drumul  la islaz. Când se întoarse cu vaca, surprins, descoperi pe bunicul stând pe prispă , cu gâscanul mort în braţe. Bunicul clătină din cap si spuse: „Bietul gâscan, cred ca numai curcanul l-a lovit  asa de rău că  a murit. Am să-l tai .”  A doua zi spre durerea lui Ionel bunicul a tăiat  si curcanul.

Aplicatie

Dăm uneori cu pietre în alţii fără să stim că lovim de fapt în familia noastră. Tragedia este că pe deasupra mai si tăcem…

 

LUMINA

            Thomas Edison, iventatorul becului, era cunoscut ca un om amabil si perseverent. În vederea marii lui invenţii muncea fără oprire zi si noapte. În cele din urmă, după multe luni de muncă, într-o noapte, târziu, reusi. Din bulbul de sticlă strălucea o lumină minunată. Era fericit. Plin de bucurie, alergă să povestească soţiei sale care dormea în altă cameră. Somnoroasă ea a răspuns: „ Tom, te rog stinge lumina si vino si tu în pat.”

            Aplicatie

Somnolenţa spirituală întunecă marile adevăruri. Ne face incapabili să le sesizăm. De aceea profetul Isaia spune: „Scoală-te, lumineză-te, căci lumina ta vine…”- Is.60:1.

LUMINA

            Poetul persan Saadi povesteste că odată, un om foarte curios din fire, a întrebat un licurici: „ De ce nu strălucesti decât noaptea?” „Ştii, eu nu am casă, stau tot timpul afară, zi si noapte, de aceea lucesc tot timpul, dar când soarele este pe cer nu am nici o putere.”

            În raport cu Dumnezeu „Soarele neprihănirii”- Ps.84, noi nu avem nici o putere. Aceasta totusi  nu ne scuteste de obligaţia de a lumina.

LUPTA

.

            Veacurile întunecate ale Antichităţii, cu spiritul lor agresiv si combatant au transformat mentalitatea popoarelor lumii, într-una preponderent militară. Pentru mulţi nu exista raţiune de a exista decât în spiritul războiului. Referitor la aceasta, Cato, marele conducător roman, spunea despre poporul său: „Ferox gens nullam esse vitam sine arms rati !” – „Naţiune sălbatică, ei nu credeau că este viaţă o viaţă fără arme! „

            Când regele le-a interzis să mai poarte arme, mulţi dintre ei si-au pierdut cumpătul si s-au sinucis.

            Aplicatie

Sunt crestini care trăiesc mereu pe picior de război. Singura lor raţiune este războiul –  „ Daţi-mi un om să mă lupt cu el…” 1Sam 17: 10 u.p. Nu contează  de multe ori cine e adversarul, pentru ei important este să lupte. Din nefericire, unii ca acestia ajung în cele din urmă să lupte chiar si cu Dumnezeu… dar nu vor birui.

LUPUL POCĂIT

            Privind odată cu invidie cum o turmă de oi păstea în liniste si sătul de viaţa dusă prin pustietăţi, mereu hăituit si flămând, un lup bătrân, se hotărî să-si schimbe rosturile  mutându- se în turmă. Zis si făcut. Se adresă ciobanului exprimându-si dorinţa de a deveni oaie. Ciobanul, om bun din fire, l-a primit bucuros . Asa că turma se înmulţi cu  încă o “oaie”. Ori de câte ori ieseau oile  la islaz, iesea si lupul. Cei drept îi plăcea noua companie, dar nu se împăca de loc cu noua hrană. Înghiţea în silă iarba , pe care cu nici un chip nu putea să o rumege. Văzandu-i chinul o  soră oaie l-a întrebat într-o zi: “Ei frate lup cum este cu viaţa cea nouă, de oaie ?” “Greu! Tare greu soro….! Dar mă luuupt….”

Aplicatie

Pocăinţa fără pocăinţă este sortită esecului. Abandonarea firii păcătoase este condiţia esenţială în vederea integrării în Împărăţia lui Hristos. “Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Cor, 5: 17.

MAMA

Istoria vieţii sfiinţilor relatează experienţe încărcate de dramatism. Una din aceste întâmplări aparţine unei călugăriţe a Ordinului Sf. Clara, Maria a Intrupării.

Căsătorită cu un soţ înstărit, a dus o viaţă îmbelsugată. A avut o căsnicie frumoasă din care s-a născut  un copil., Clement.  În urma unui accident soţul moare, mama  rămânând   singură cu copilul. Ea  începe să fie atrasă din ce în ce mai mult de mănăstire. Pe când copilul avea patru ani se hotărăste să-l părăsească si să intre în mănăstire.  Hotărârea mamei are un efect puternic asupra micului Clement. El nu poate înţelege gestul mamei care îl părăseste. Într-un act disperat de a-si recupera mama, împreună cu alţi copilasi, în ziua de Sf Maria, s-au adunat în faţa mănăstiri strigând în cor: “Daţi-mi mama înapoi…Daţi-mi mama înapoi…”

Rezultatul a fost un exil în casa unchiului pentru mai mulţi ani.

Aplicatie

 “Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, si să nu aibă milă de rodul pântecelui ei ? Dar chiar dacă l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip”-  Is 49:15.

MASCA DE FIER

 

Între celebrele enigme ale omenirii este desigur si enigma misteriosului deţinut din fortăreaţa Bastiliei, Omul cu masca de fier. Deţinutul, necunoscut si astăzi, a petrecut douăzeci si doi de ani în patru închisori diferite, a stat cea mai mare parte la Bastilia si a fost silit să poarte în permanenţă o mască de fier. În caz că îsi scotea masca avea să fie ucis  imediat.

 Istoricii, cercetătorii si chiar scriitorii au încercat să stabilească identitatea misteriosului personaj, dar până în ziua de astăzi el a rămas necunoscut. Tot ce se stie despre el sunt afirmaţiile gardienilor, care spun că  era tratat cu tot respectul, iar  celula  sa era un adevărat apartament. În ce priveste cheltuiala pentru întreţinerea deţinutului aceasta se ridica la 600 000 franci pe an, adică 144 de franci pe zi. Dacă luăm în considerare numărul anilor de detenţie, atunci putem stabili că s-a cheltuit o adevărată avere.

Charlotte Elisabeth de Bauiere, văduva ducelui de Orleans, scria despre bărbatul acesta în 1711, soţiei electorului de Hanovra: “…un om a fost închis la Bastilia de mulţi ani. El a fost mereu mascat. A mâncat si a dormit mascat. A fost bine îngrijit si i s-a dat tot ce si-a dorit. A fost chiar si împărtăsit mascat…” Michel de Chamillard, ministrul Regelui Soare, întrebat pe patul de moarte, cine a fost a spus:  “ Nu pot spune, este secret de stat.”

Voinţa Regelui Soare, Ludovic XIV (1643-1715) , a fost  “ca nimeni să nu nu afle vreodată cine este”  si în ciuda tuturor încercărilor, încă nu se cunoaste cine a fost omul cu masca de fier.

Aplicatie

Fără un ordin precis, multi dintre noi purtăm o mască impenetrabilă, pentru a ascunde adevărata noastră identitate. Fugim de realitate si nu dorim să fim cu noi însine nici măcar în momentele de intimitate. Ne obisnuim atat de bine cu propriile măsti încât aproape devin “naturale”. Mâncăm, dormim, vorbim,  chiar ne si împărtăsim cu masca pe faţă. Probabil că si murim cu ele. Şi nimeni încă n-a apucat să vadă adevărata noastră identitate. Cu o singură excepţie – Dumnezeu, care “scoate la lumină lucrurile ascunse ale oamenilor”- 1Cor. 4:5.

 

 MÂINILE GOALE

Se relatează despre Alexandu Macedon vestitul cuceritori ai lumii  că, aflându-se pe patul de moarte, în Babilon, a chemat pe toţi demnitarii curţii, încredinţându-le cu limbă de moarte să-l îngroape cu mâinile afară. Întrebat de înalţii funcţionari de ce are o dorinţă asa de stranie, împăratul a răspuns: „Vreau să stie toată lumea că, cu mâinile goale am venit pe lume si cu mâinele goale am plecat.”

Aplicatie

Insuflat de Duhul lui Dumnzeu, în urma unei experienţe dramatice , neprihănitul Iov declară: „Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol mă voi întoarce în sânul pământului”- Iov 1: 21. De aici, înţeleptul Solomon concluzionează: „Tot ce găseste mâna ta să facă, fă, cu toată puterea ta! Căci în locuinţa morţilor în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuinţă, nici stiinţă, nici înţelepciune.”

       MÂNDRIE

             Aţi auzit de vermiculit ? Este o rocă destul de rară, se găsese numai în platolul peninsulei Kola, cu proprietăti interesante. Dacă este încălzită îsi măreste volumul de 25 de ori si devine foarte usoară. Concomitent devine un foarte bun absorbant.

            Aplicatie

Încălzită, firea pământească se umflă, îsi măreste volumul, devine poroasă si destul de  usoară. „ Calitatea” absorţiei nu este străină firii pământesti. Ea absoarbe totul ca un burete,  fără să ofere nimic în schimb. În opoziţie cu aceasta, Biblia spune că dragostea adevărată  „…nu se umflă de mândrie… crede , acceptă si dăruieste totul”- 1Cor. 13: 4.

MĂRGĂRITAR

„Fericita curte a lui Mahomed este ca un ocean, si ce ocean! Nu i se pot vedea ţărmurile. Dar dacă aruncându-mă în el n-am găsit nici un mărgăritar, de vină voi fi eu si nu oceanul”

Bătrânul care scria aceste cuvinte, pe unul din pereţii moscheei din Ghaza, era poetul Abu-I-Kasem, autorul  Cronicii sahilor, n-avea să aibă parte de nici un mărgăritar, pentru că, la câteva zile după ce-a scris aceste cuvinte a plecat în exil.

Aplicatie

Putem  spune, fără să gresim, că Împărăţia lui Dumnezeu este ca un ocean. Nu i se văd  ţărmurile. Aruncându-ne în ea vom găsi întotdeauna Mărgăritarul.

MÂNDRIE SPIRITUALĂ

            Se spune că odată diavolul s-a hotărât să încerce pe un călugăr foarte credincios. Întrucât stia că poate fi recunoscut s-a deghizat în înger de lumină si a venit la el lăudându-l pentru faptele lui bune si pentru viaţa lui credincioasă. Eremitul l-a privit cu mare atenţie si când vrăsmasul a terminat i-a zis în liniste: „Trebuie să fi fost trimis la altul, eu nu sunt decât un mare păcătos, căci am nevoie de Hristos.”

            Aplicatie

Mândria, în toate formele ei, este ucigătoare. Cea mai periculoasă este însă mândria spirituală, orgoliul propriei bunătăţi. O astfel de mândrie blochează orice intervenţie, din partea semenului sau chiar din partea  lui Dumnezeu. Separat în propria bunătate, de fapt omul îsi zideste turnul care îi va deveni închisoarea pe viaţă.

MÂNTUIRE LA PACHET

Wilhelm Conrad Roentgen (1845-1923), laureat în anul 1901, al premiului Nobel, pentru fizică, descoperitorul razelor X, a primit o scrisoare prin care un tânăr îi solicita nici mai mult nici mai puţin decât…  „câteva raze X, precum si indicaţiile de folosire”.

„Am o rană în piept, scria tânărul, dar nu am timpul necesar pentru a veni la dumneavoastră”. În urma acestei scrisori, distinsul savant i-a răspuns: „ Din păcate nu dispunem pentru moment de nici o rază X, pe care să v-o trimitem. Pe lângă aceasta, trimiterea ei, ar fi o treabă prea complicată, asa că mai bine trimiteţi dumneavoastră cosul pieptului…”

Aplicatie

Mântuirea este un dar, însă nu se primeste „la pachet”. Ea este rezultatul unei experienţe personale cu  cel care a pregătit-o. Mântuitul trebuie să fie „iradiat” de prezenţa lui Dumnezeu, în felul acesta devenind el însusi o cale de a transmite si altora mântuirea.

METAMORFOZĂ

O larvă, omida, îsi limitează toată viaţa la varză. Viaţa e varză. Varza e lucrul cel mai plăcut din lume. Varză, varză, varză… Odată cu metamorfoza, devenită fluture, omida părăseste pentru totdeauna varza. Acum ea caută florile. Ea însăsi este ca o floare iar diferenţa este esenţială.

Aplicatie

Dacă metamorfoza transformă un vierme într-un fluture atunci pocăinţa transformă un păcătos în sfânt. Aceasta se face prin puterea lui Dumnezeu care duce la o continuă „înnoire… si îmbrăcare după chipul lui Dumnezeu…” – Efes. 4: 23.

MIELUL SALVATOR

Într-un mic sat o echipă de muncitori lucrau la reconstrucţia unei biserici. Ridicaseră schele înalte pentru a putea reface întreg peretele.  Întrucât în  curtea bisericii era iarbă multă, un păstor adusese oile să pască. Ele  păsteau libere si nu păreau deranjate de muncitorii care lucrau pe schele.

La un moment dat, din neatenţie, un muncitor  se dezechillibră, pierdu controlul   si se părbusi în gol de la opt metri. Căzătura fu rapidă iar impactul cu solul foarte puternic. Din fericire pentru el, căzu exact pe un miel care păstea sub schelă. Mielul fu zdrobit sub lovitură dar omul  scăpă nevătămat.

Aplicatie

Căderea fatală a omului a fost întreruptă de un Miel. Era Mielul, Fiul lui Dumnezeu.   El „ părea junghiat”- Apoc. 5: 6,  si  „zdrobit pentru fărădelegile noastre”- Is. 53:4-9, pentru ca „după ce îsi va da viaţa ca jertfă pentru păcat să vadă o sămânţă de urmasi” – vers. 10.

MILOSTENIE

„Pâine, o bucată de pâine vă rog…”

Autobuzul oprise  în staţie. Era la „Prinţ si Cersetor”- un cartier pestriţ din orasul Galaţi. Cum cobori în staţie de jur împrejur, vânzători ambulanţi, chioscuri, tarabe si tot felul de mărfuri. Lucruri scumpe sau dimpotrivă ieftine. Bunătăţi de tot felul: alune prăjite, banane, piersici, rodii, portocale, covrigi proaspeţi, dulciuri si multe altele care atrag ochiul si fac să saliveze gura. Toate te ispitesc.

            „Pâine , o bucată de pâine vă rog…” În acelasi loc stă un tânăr. Şapca lui întinsă este boţită si goală. Este orb. Ochii lui zbârciţi nu văd nimic din bunătăţile din jur. El vrea doar o bucată de pâine. Atât îi ajunge. Nimeni însă nu-l vede. Toţi trec grăbiţi, căutând după lucrurile arăgătoare  din jur  lor.

            „Pâine, o bucată de pâine vă rog…”

            Aplicatie

„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de mosteniţi Împărăţia ..căci am fost flămând, si Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete si Mi-aţi dat de băut…”- Mat. 25:31-46

             MISIUNE

            Bunyan povesteste că în timp ce Jan Huss, era închis în asteptarea execuţiei lui a avut un vis în care a văzut chipul lui Isus pe unul din zidurile cetăţii care era distrus de trimisii papei. A fost adânc mâhnit. A doua zi a avut din nou acelasi vis, însă i s-a arătat o mulţime de oameni care lucrau la restaurarea picturii. Arăta minunat. A văzut apoi o mulţime de oameni care admirau  pictura spunând: „ Acum papa si episcopii pot să vină,  ei nu vor mai putea să-i facă nimic.”

            În urma acestui vis Huss a declarat: „Sunt sigur că chipul lui Hristos pe care l-am zugrăvit în inima oamenilor nu va fi distrus niciodată si aceasta îmi dă cea mai mare bucurie.”

            Aplicatie

Uneori credem că lucrarea lui Dumnezeu este în primejdie să fie dărâmată. Ellen White spune că asaltul vrăsmasului va fi puternic, dar lucrarea si Biserica acesteia nu vor cădea –The Crisis of the End. Frământat de soarta Bisericii, Pavel scria galatenilor despre chinurile sale cu privire la nasterea chipului lui Hristos în ei, Gal.4:19. El sfătuia pe efeseni „ să se îmbrace în omul cel nou , făcut după chipul Domnului”- Efes.4:24.

MOARTE DIFERITĂ

            La 5 mai 1821 Napoleon Bonaparte era în delirul apropierii morţii. Înainte de a muri a tras aer în piept si a strigat: „Tete d armee”- „capul la arme”. Acestea au fost ultimele cuvinte cu care  marele general si-a încheiat istoria lui pământească.

            Douăzeci si cinci de ani mai târziu, pe aceeasi insulă, Sf. Elena, murea soţia marelui misionar Judson. Ultimele ei cuvinte au fost: „Eu îl iubesc pe Isus Hristos”, si a adormit.

            Aplicatie

Atitudinea în faţa morţii este dictată de modul cum am trăit viaţa. Dacă viaţa întreagă a fost fără Hristos, în cele mai multe cazuri ( excepţia tâlharului pocăit), omul va muri fără Hristos. Dacă viaţa a fost dăruită în ascultare Lui, atunci moartea este o binecuvântare. „Căci pentru mine, spune apostolul,…. a muri este un câstig…”- Fil.2:21.

 

MOARTE – SEMNE

Există o poveste chinezească în care se spune despre un tânăr care stătea într-o zi pe marginea lacului. Deodată apăru Moartea. Speriat, tânărul încercă să fugă, dar Moartea îl linisti spunându-i că venise pentru altcineva si că pentru el nu va veni decât după ce îi va trimite un semn. După mai mulţi ani, pe când omul ajunsese  bătrân,  într-o dimineaţă apăru din nou Moartea spunând. „Acum am venit pentru tine” Omul a întrebat: „ Ai venit, dar ai uitat că mi-ai promis înainte să-mi trimiţi un semn?”   „Ba da, ţi-am trimis zeci de semne. De fiecare dată când te uitai în oglindă vedeai o altă zbârcitură, o altă suviţă de păr alb… Vedeai cum faţa a slăbit. Cum poţi spune că nu ţi-am trimis nici un semn !”

 

MODA – „CROITORUL ”

 

Capriciile modei au fost de-a lungul timpului destul de ciudate. Una din aceste ciudăţenii era legată de mărimea trenei. Această mărime era direct proporţională cu rangul si funcţia socială. De exemplu:  Împărăteasa putea purta o trenă de 22 m, doamna Primului Ministru una de 11 m, doamnele de la curte puteau avea trene de 6m. Trenele celorlalte doamne puteau varia între cinci, patru, trei, doi sau chiar un metru,  după poziţia pe care o aveau în societate. Mărimea era asa de bine precizată, încât dacă cineva îndrăznea să depăsească stass-ul îsi atrăgea dispreţul.

În sec XIV-XV în orasul italian Modena, vestit pentru „cultul trenelor” a fost pus un străjer special, în zona centrală, pentru a urmări trenele doamnelor. Dacă se întâmpla ca o doamnă mai obraznică, să îsi permită o trenă mai lungă decât cea prevăzută  în stass-ul  reginei, atunci cu o lovitură iute de sabie, reteza lungimea trenei aducând-o la „normalitate”.

Aplicatie

Moda feminină de astăzi, care se scurtează de la sine, ar pune probleme serioase unui străjer. Mai degrabă acesta ar trebui înlocuit cu un croitor care să mai adauge un lat de pânză la fustele prea scurte.

MODA  – „INELE”

În regiunea de nord a Birmaniei  locuiesc  pandagii, un trib nu foarte mare, însă cu un obicei ciudat. Femeile au gâtul prins în inele groase de cupru, astfel încât acesta poate ajunge la lungimea de 30-40 cm.

Când fetele împlinesc 5 ani se prinde de gâtul lor primul inel în lăţime de 10 cm. Peste doi ani se adaugă al doilea. Peste alţi doi, al treilea si asa mai departe. Când se mărită primesc ultimul inel care le întinde gâtul la maxim.

Femeile nu se despart niciodată de această podoabă si dacă li s-ar scoate inelele de pe gât nu ar mai putea ţine capul drept. De asemenea inelele joacă un rol important în codul penal al tribului. Dacă un soţ este înselat i se scot femeii inelele de la gât;  această pedeapsă este socotită mai rea decât condamnarea la moarte. Ea echivaleză cu oprobiul public pentru toată viaţa.

Aplicatie

Fiecare din noi avem inelele noastre. Unele sunt de aur altele de cupru, mătase, sau chiar hârtie. Le purtăm în jurul gâtului, degetului, trupului sau sufletului. Sunt podoabe, arătând rangul, poziţia si capacitatea noastră. Dacă s-ar întâmpla să ne fie scoase am simţi rusine si dezolare. Cu toate acestea ele sunt simple artificii. „ Dar lucrurile  care pentru mine erau câstiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos” – Fil. 3:  7-10.

MODA –  „NEBUNIA GRAVIDELOR”

 

            Când  se face afirmaţia că moda nu are limite nu se greseste de loc. Întâmplările păstrate de istorie sunt argumente incontestabile. Un exemplu în privinţa aceasta este cel de la curtea franceză, unde regina Maria Antoaneta „a impus” o modă cu totul extravagantă. Odată cu cel mai fericit eveniment al curţii, sarcina împărătesei, doamnele de la curte au creat, pentru a fi în ton cu evenimentul , asa numita „modă a gravidităţii”.  Noile fuste au fost cusute în asa fel încât să poată adăposti perniţe ascunse care dădeau purtătoarei aspectul femeii gravide. Spiritul acestei mode era necruţător, ducând la o competiţie înversunată. Întrucât sarcina reginei înainta, adeptele modei erau obligate să-si schimbe  „ţinuta” în conformitate cu stadiul de dezvoltare al sarcinii reginei. Lunar schimbau modelele , făcând să apară noi tipuri de rochii; de trei luni, de patru… si asa mai departe, până în luna a noua.

Aplicatie

Moda, prin excelenţă, vrea să socheze. Dacă nu-si atinge dezideratul  ea riscă să se „demodeze” si să dispară. Pentru a-si păstra caracterul nou, spontan,  trebuie neapărat să fie socantă, altfel spus puţin nebună. A fi în pas cu moda înseamnă, deci, să ai o doză de nebunie, cel puţin egală cu  cei care o promovează. Scriind elitei romane apostolul Pavel spune: „ S-au fălit că sunt înţelepţi si au înebunit” – Rom. 1: 22.

MODESTIE

Cu ocazia inspectării spitalelor  din  Iasi, generalul de divizie, I. Cernat, a distribuit mai multe medalii „Virtutea militară”, soldaţilor care se aflau acolo. În spitalul Sfânta Maria,  generalul a întâlnit un rănit, numit Petrache Gheorghiu, despre care i s-a spus că a avut fapte deosebite de vitejie.

Dorind să  răsplătească eroismul tânărului, generalul, i-a înmânat medalia. Tânărul a privit-o, apoi mulţumindu-i i-a dat-o generalului spunănd că o are deja de pe front. Mirat generalul l-a întrebat: „ Dacă o ai deja de ce nu o porţi?” La care modestul soldat a răspuns:   „Nu o port pentru a nu întrista pe ceilalţi camarazi care nu o au !”

            Aplicatie

             O astfel de lecţie nu se învaţă decât în război. Crestinului  învăţat cu „vremea bună”, îi este greu să renunţe la favoarea evidenţierii. Dacă însă se află pe picior de război, într-o încrâncenată luptă de supravieţuire spirituală, va înţelege  că n-are ce să arate altora.  Modestia este o lecţie pe care încă trebuie să o învăţăm. „ Dacă trebuie să mă laud mă voi lăuda cu slăbiciunea mea”- 2 Cor. 11:30.

MOTIVAŢIE

Alcibiade (cc 450-404 î.Hr.), renumitul comandat de osti atenian făcuse câteva greseli militare care riscau să-i atragă votul de dezaprobare a cetăţii. El avea un câine neobisnuit de frumos. Într-o zi spre stupefacţia prietenilor si a cunoscuţiilor, i-a tăiat coada. Un prieten i-a spus că tot orasul vorbeste acum de faptul că a tăiat coada câinelui si-l acuză pentru lucrul acesta. „Asta si vreau, a răspuns Alcibiade. În timp ce oamenii se vor ocupa de coada câinelui meu vor trece cu vederea greselile mele militare.”

            Aplicatie

Uneori „tăiem coada la câine” crezând că-l păcălim pe Dumnezeu. Poate strategia reuseste la oameni, dar la Dumnezeu nu merge. El „nu se lasă batjocorit”- Gal. 6: 7. Scriptura spune că El va „aduce orice faptă la  judecată, si  judecata se va  face cu privire la bine sau rău”- 2 Cor.5: 10.

MULŢUMIRE

            Un om nemulţumit nu pierdea nici o ocazie ca să se plângă înaintea semenilor de sărăcia lui. Se considera blestemat, bătut de Dumnezeu si fără nici un sprijin. Un bătrân auzindu-l se apropie de el îl apucă de mâna dreaptă si îi zise: „Ai vrea să ţi se taie mâna dreaptă pentru 1 000 de monezi de aur ?” „ Nu vreau,” răspunse omul. „ Dar mâna stângă?” „Nici”. „ Atunci poate accepţi să ţi se scoată unul din ochi pentu 10 000 de monezi ?” „Ferească Dumnezeu! Nici nu mă gândesc să fac asa ceva. Nu voi da ochii pentru nimic în lume”. Bătrânul s-a uitat la el cu mare atenţie si i-a zis: „ Vezi,ce bogăţie ţi-a dat Dumnezeu, si tu cârtesti împotriva Lui în loc să-I mulţumesti …”

Aplicatie

 Sunt daruri a căror valoare n-o sesizăm decât atunci când ne lipsesc. Sănătatea, pacea, liberatea, credinţa, familia, hrana, etc. Şi necazurile au valoarea lor. Paradoxal, valoarea acestora este mult mai mare decât ne-am închipui vreodată. Asa că, în ciuda lor, avem încă motive de mulţumire. Apostolul Pavel spune „mulţumiţi Domnului pentru toate lucrurile”- 1 Tes. 5:18.

NEATENŢIE FATALĂ – MISTERUL CETĂŢII YS

Pe ţărmul Bretaniei, în spatele unei limbi de pământ, numită capul Roz, unde valurile chiar si în zilele linistite lovesc năpraznic, se afla mândra si frumoasa cetateYs. Era asezată într-un mic golf la intrarea căruia locuitorii zidiseră o ecluză,care permitea trecerea vaselor si care păzea totodată cetatea de fluxul necruţător. Istoria cetăţii, menţionează că conducătorul acesteia, Gradlon, răspundea personal de sistemul ecluzelor ca nu cumva cineva, din neatenţie, să lase porţile deschise si cetatea să fie astfel inundată.

Frumoasa Dahnut, fica conducătorului, s-a îndrăgostit de un tânăr marinar care lucra dincolo de sistemul ecluzelor. Fiindcă intrarea si iesirea erau riguros controlate, fata nu avea posibilitatea să-si întâlnească iubitul decăt foarte rar. În situaţia aceasta a furat cheile ecluzei si când nimeni nu a văzut-o a deschis porţile mergând să-si întâlnească iubitul. Prinsă în mirajul iubirii, fata a uitat de timp si de faptul că porţile au rămas deschise. Când fluxul a venit, apele furioase au năvălit, au rupt  ecluza si au înecat  mica cetate.

NEÎNCREDERE

 

            Karl Marx a trăit în copilărie una din experienţele care avea să-i marcheze toată viaţa. Odată tatăl său l-a asezat pe unul din stâlpii gardului, a întins braţele si i-a zis: “Sări !” Plin de încredere copilul a sărit. Brusc tatăl s-a dat la o parte. Copilul a căzut, lovindu-si genunchii si faţa de pământ. Plângând s-a întors spre tatăl său. Înainte ca să-i spună ceva , tatăl i-a zis “ Să nu ai încredere niciodată  în nimeni…  Să nu uiţi asta  …Să nu o uiţi niciodată fiule.”

 

  NEFERICITUL

Filosofia sceptică a veacului al XIX –lea a adus pe oameni într-o singurătate dezolantă. Herbert Speneer, unul dintre reprezentanţii de seamă ai acestei filosofii, a cerut în clipa morţii sale să se graveze în limba latină un singur cuvânt pe mormântul său:

“ infelicissimus”, adică “ cel mai nefericit”.

Aplicatie

Efeseni 2: 12 prezintă, redus la esenţă, bilanţul unei vieţi fără Hristos: ”eraţi fără nădejde  si fără Dumnezeu…” , infelicissimus ; “ dar  acum – spune apostolul în versetul 13 – aţi fost apropiaţi prin sângele Lui”

NENOROCUL

O femeie stătea alături de bărbatul ei, care se afla întins pe patul unui spital. „Dragă, i-a zis soţul, tu  ai fost alături de mine de fiecare dată când am avut necazuri. Când mi-am pierdut toate actele si banii tu ai fost lângă mine; când a explodat conducta de gaze de asemenea; când am lovit masina si acum din nou. Concluzia mea este că tu nu-mi  aduci noroc.

Aplicatie

Sunt mulţi oameni care, indiferent de situaţie, au o singură concluzie: „Tu esti de vină…” Se vede că omul a învăţat bine lecţia lui Adam…- Gen. 3:1-5.

„NESUPUNEREA MĂRII”

            Regele Xerxe, s-a  distins ca un strateg militar deosebit. Nu a fost însă lipsit si de ciudăţenii. Odată pe când dorea să treacă cu armatele sale Hellespontul, apele au fost asa de tulburi si înfuriate  încât încercarea i-a esuat. Supărat, regele a poruncit ca apele să fie biciuite cu 300 de lovituri. În timpul biciuirii cavalerii trebuiau să strige: „O, tu apă nesupusă, mânia domnitorului tău te pedepseste si poate face ce vrea din tine; ori vei vrea ori nu, el va trece peste tine.”

Aplicatie

 Când omul ajunge să se creadă atotputernic începe să înnebunească. Dorinţa după putere este atât de puternică încât acesta uită să se oprească. Ajunge să depăsească măsura, omul devenind asfel  ridicol. În felul acesta sfârseste mai jos decât a  început. Aceasta este întotdeauna experienţa păcatului.

NIMIC

            Ecaterina a II a,  a Rusiei avea 15 000 de rochii  Toate aceste rochii, foarte scumpe si foarte frumoase, făceau parte din garderoba ei personală. Între acestea era una pe care regina o iubea foarte mult si pe care nu o purtase niciodată. Era rochia cea mai frumoasă.

            Aflată pe patul de moarte, regina a zis: „Aduceţi-mi rochia cea mai frumoasă, vreau să mă îmbrac acum cu ea…” Slugile au adus îndată rochia si i-au întins-o împărătesei ca s-o îmbrace. A apucat-o doar… Mâna i s-a înclestat pe rochie si asa a murit. Când au vrut să desfacă mâna reginei era asa de strânsă încât n-au putut-o desface, iar ţarul a dat ordin ca rochia să fie tăiată si peticul să rămână în mâna ei.

Atât i-a rămas din cele 15 000 de rochii.

            Aplicatie

Nu venim cu nimic în lume si nu luăm nimic când plecăm din ea.  Neprihănitul Iov, trecând prin experienţa vieţii spune: „Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol mă voi întoarce în sânul pământului”- Iov 1: 21. De aceea adevărata înţelepciune este să ne trăim bine viaţa.

        NIMICURI

            Se povesteste despre Socrate că de multe ori umbla  însoţit de discipolii săi. Odată trecea prin piaţa ateniană, unde erau multe  mărfuri aduse din toate colţurile lumii antice pentru vânzare. Privind la   aceste lucruri filosoful,  a exclamat plin de mulţumire:  „ Cât de multe sunt lucrurile de care nu am nevoie.”

            Aplicatie

Există multe lucruri  de care nu avem nevoie.  Adunarea lor nu va face decât să ne complice si să ne îngreuneze viaţa. Oricât de valoroase ar fi, dacă nu avem nevoie, ne sunt inutile.  Sfatul apostolului Pavel este ca să „nu ne ţinem de nimicuri” – 2 Tes. 3:11, ci să „sporim în facerea binelui.”- Vers. 13.

 OCHII CREDINŢEI

O legendă din istoria vechilor greci spune despre un urias cu numele Argus, care avea o sută de ochi. Din pricina mulţilor săi dusmani nu dormea decât cu doi, restul , cu nouăzeci si opt de ochi, veghea neâncetat.

Mult au încercat vrăsmasii lui să îl răpună, dar  nu au izbutit întrucât el stătea mereu de veghe. Atunci, spune legenda, zeul Apollo, care se număra printre dusmanii săi cei mai înversunaţi, făcu un plan. Se apropie de urias cu o muzică sublimă si începu să cânte cântece fermecătoare.

Uriasul, până atunci fioros, începu să asculte cu plăcere cântecele si încet, încet ochii lui începură să se închidă si să adoarmă.

Întâi s-au închis doi, apoi alţi doi, si asa mai departe până când sub cântecul îmbietor uriasul adormi cu nouăzeci si opt de ochi. Doar doi mai vegheau. Atunci Apollo puse în cântec toată măestria lui, asa încât coplesit Argus adormi cu toţi ochii. În clipa aceea Apollo scoase sabia si-l ucise.

Aplicatie

În tărâmul credinţei supravieţuirea ţine direct de veghere. În momentul când  credinciosul îsi pierde luciditatea si nu mai veghează devine o pradă usoară si sigură pentru Satana. Ochii credinţei  nu trebuie să se închidă niciodată. Apostolul Petru spune  “Fiţi treji si vegheaţi.” -1 Pt. 5: 8.

OCROTIRE

 

Există o veche legendă rusească (1251), în care se povesteste că hanul Bati a devastat o mare parte din Rusia. O cetate, Kitejul cel Mare, aflată pe malul lacului Svetloiar, era în pericol să fie distrusă de năvălitori, asa că au apelat cu toţii la rugăciune si post.  Minunea s-a înfăptuit, spune legenda, cetatea a devenit invizibilă, urmând să rămână asa până la a doua venire a lui Hristos ( Monuments de la Literature D’ Ancienne Russie, XII SSM 1981, p.25 ). De remarcat că citatul care vorbeste despre ocrotirea cetăţii menţionează si apostazia în care trăia poporul: „ Domnul a acoperit această cetate cu dreapta Sa si nevăzută s-a făcut ea prin implorările si rugăciunile celor demni si drepţi… Numai nouă ne este de folos, pentru că am ajuns apostaţi, cu tot pământul nostru moscovit, căci antihristul domneste aici, iar toate poruncile lui nu sunt decât mocirlă si necurăţie.

Aplicatie

„Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzesti de cel rău…”-Ioan 17

 

ODIHNĂ  – „ORDINUL TRANDAFIRILOR” 

În China antică, exista un ordin călugăresc budist numit „Ordinul Trandafirilor.” Ei îngrijeau cu multă atenţie diferite soiuri de trandafiri. De asemenea, erau oameni sobri si foarte credinciosi. Toţi cei care aderau la ordinul acesta depuneau jurământul tăcerii, pentru întreaga viaţă. Acceptarea în ordin se făcea numai când unul din vechii membri murea, putând astfel altul să-i ia locul.

În urma unui deces s-a făcut public faptul că ordinul poate primi un nou mebru. Un tânăr s-a prezentat în faţa călugărului conducător exprimându-si dorinţa sa. Conducătorul s-a întors cu un pahar plin cu apă, sugerându-i că locul deja a fost ocupat. Atunci tânărul, după o clipă de meditaţie, s-a întors , a rupt o petală de trandafir si a pus-o deasupra apei, sugerând că i se poate da si lui un loc, si astfel a fost acceptat.

Aplicatie

Isus spune: „ În casa Tatălui Meu sunt multe locasuri….” Ioan 14:2-3. Este adevărat că pentru a intra în „locasul” Tatălui trebuie mai întâi ca Cineva să moară, lucrul acesta a fost însă săvârsit de Hristos, care a murit ca să ne facă nouă loc în cer. „Eu mă duc, spune El, să vă pregătesc un loc…”- vers. 2 u.p.

OGLINDĂ

 

            Poetul persan Rumi, în lucrarea sa Masnavi, relatează povestea unui om foarte urât care străbătea pe jos desertul. A zărit deodată în nisip ceva strălucitor. Era un ciob de oglindă. Omul s-a aplecat, l-a luat si s-a uitat cu atenţie la el. Nu mai văzuse niciodată până atunci o oglindă. Privind cu atenţie descoperi chipul hidos din faţa lui. Surprins exclamă: ”Ce urâţenie! Nu e de mirare că a fost aruncată departe de privirile oamenilor…” A aruncat ciobul si si-a văzut de drum.

            Aplicatie

Nu-i suficient să-ţi privesti faţa în oglindă. Dacă faci doar atât n-ai decât să constaţi urâţenia păcatului. În plus, vrăsmasul sterge această imagine si în curând uiţi cum arăţi -Iacov 1:23-24. E necesar să ne „adâncim privirea”-Iacov 1:25, ca să fim „schimbaţi în acelasi chip ca al Domnului”- 2 Cor.3:18.

 

OMUL DIN MIJLOC

După amiaza era fierbinte. Cu faţa răvăsită, fostul deţinut iesi din temniţă si privi în lungul si în latul străzii… Era pustie. Pustiu era întreg orasul… Toţi oamenii se adunaseră pe colina din marginea cetăţii, unde avea loc o execuţie. S-a gândit o clipă, apoi si-a zis:  „Am să merg si eu acolo.”

Cu frica încă nerisipită, tâlharul se apropie de mulţime. Voia să ajungă în faţă, voia să vadă crucile. Încet, încet se strecură prin mulţime si atras parcă ca de un magnet se opri în faţa celor trei cruci… Gândul începu să lucreze mecanic…  „A, da pe cel din stânga îl stiu… Cu el am furat, am fost prin satele din Galileea, am atacat caravanele de negustori si tot cu el am avut de gând să facem răscoală…Îl stiu si pe cel din dreapta. Cu el am ucis un om. Am atacat pe romani în dorinţa să-i alungăm din Iudea, dar a fost în zadar…Pe amândoi îi cunosc… Nu cunosc însă pe Omul din mijloc… Cine este oare Omul din mijloc ? Nu l-am văzut până acum… ?!  Nu-l stiu…! Tot ce stiu este că acea cruce din mijloc era crucea mea si acolo trebuia să mor eu. Omul acela, din mijloc, a murit în locul meu.”

Aplicatie

Lucrarea mesianică a Domnului Isus a fost bine prefigurată de lucrarea lui Aaron când a fost trimis să stea la mijloc „între vii si morţi”-Num. 16:47-50. În mod asemănător, Isus avea să fie pus „la mijloc”  si avea  să fie răstignit  „El si  făcătorii de rele , unul la dreapta si altul la stânga” -Luc. 23:33.  Isaia spune că El a „fost zdrobit pentru noi” -Is. 53:4-5, a murit în locul nostru.

OM

 

Se spune despre  regele Filip al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, că era însoţit întotdeauna de doi oameni care aveau datoria ca , în fiecare dimineaţă să-i spună: „Filip adu-ţi aminte că esti om !”.

Seara erau obligaţi să-i spună: „Filip, ţi-ai amintit astăzi că esti om?”

Aplicatie

Primejdia de a uita  de  condiţia umană   este destul de mare. Ispita  într-o astfel de situaţie, este ca omul să  se considere  un mic „dumnzeu”.  Rezulatul, din nefericire este exact invers, se ajunge la bestializare. ”Inima lui de om i se  va preface într-o inimă de fiară…” Dan 4:16.

ORBIRE

 

            Există o legendă foarte veche, din sec XVIII –lea, care vorbeste despre sfântul Frodobert, că a fost umplut de dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Mama lui era oarbă. Fiindcă el o iubea asa de mult, spune legenda, odată pe când îi săruta ochii acestia s-au deschis si ea a văzut bine.

            Aplicatie

Sunt ochi care se deschid numai dacă îi săruţi. Pentru aceasta este nevoie de multă dragoste, înţelegere si mai ales sacrificiu. Un astfel de sărut te obligă, devii responsabil pentru ochii care i-ai sărutat si i-ai deschis, pentru toată viaţa.

            ORBIRE

Îstoricul Herodot, povesteste în cartea sa Istorii, 87, despre vechii egipteni, care vânează crocodili în chip diferit de celelalte popoare. Ei agaţă de un cârlig mare o spinare de porc ca nadă si o lasă în mijlocul apei. În acest timp, pe malul apei, aduc un purcel de lapte pe care îl bat ca să guiţe. Crocodilul auzind guiţatul se ia după el, iar când dă de momeală o înfulecă. Atunci oamenii îl trag la mal si cum l-au scos pe uscat îi acoperă cât mai iute ochii cu lut. Făcând asa îl pot apoi ucide în liniste si fără   probleme.

Aplicatie

Apostolul Pavel avetizează pe cei cu mintea necredincioasă că pot fi „orbiţi de dumnezeul veacului acesta”-Cor.4:4. Consecinţa unei astfel de atitudini fiind „…împietrirea inimii”  si îndepărtarea de Dumnezeu – Ioan 12:40.

ORBUL

            Un orb care locuia într-un mare oras, iesea la cersit în fiecare seară, când oamenii se întorceau de la muncă. Stătea la colţul străzii, cu un felinar aprins lângă el.  Mirat, odată un trecător l-a întrebat: „Dacă esti orb si nu poţi vedea lumina, de ce porţi felinarul cu tine ?” Orbul a răspuns:” Nu pentru mine port felinarul, ci pentru cei care trec, să nu se împiedice de mine !”

Aplicatie

Ne împiedicăm de alţii si uneori de împiedecăm de noi însine. Principala cauză este că nu „umblăm în lumină”-1Ioan1:7

PĂCATUL

            La începutul sec. XVII- lea, aventurierul francez Pierre Belaine d’Esnambuc, a pus stăpânire pe insula Martinica, din Marea Caraibelor. La scurt timp insula a fost transformată în colonie franceză. Întrucât oferea condiţii pentru cultivarea trestiei de zahăr, întrega insulă a  devenit o vastă plantaţie, pentru a cărei muncă au fost adusi sclavi din Africa. Unii negri erau supusi, însă alţii nu acceptau jugul robiei. Ei fugeau de pe plantaţii si se ascundeau în bălţi, unde erau aproape imposibil de găsit. În faţa acestei situaţii, colonistii, s-au gândit la o stratagemă. Pentru a nu mai părăsi plantaţiile, au adus din jungla sălbatică a  Amazoanelor, sute de exemplare de Jarka – un sarpe foarte veninos, pe care l-au lăsat liber prin mlastinile pădurilor. Jarka este un sarpe de cca. 2 m lungime, de culoare verzuie, aproape imposibil de văzut prin bălţile nesfârsite. În ciuda mărimii lui se miscă foarte repede , iar muscătura este mortală.

            Sute de sclavi fugari au murit atacaţi de acest „aliat” al colonistilor. În curând însă   avea să devină o plagă teribilă. Şarpele s-a îmulţit atât de repede, încât în numai 25 de ani întreaga insulă s-a umplut de serpi. Apăreau unde nu te asteptai: grădini, plantaţii, străzi sau chiar în case. În orasul Fort France, capitala insulei, au murit 150 de oameni, într-un timp relativ scurt. Încercarea de a scăpa de serpi era zadarnică. Grădinile erau curăţate de iarbă, casele erau zilnic inspectate de la subsol la etaj, locurile principale erau măturate, însă victimele se îmulţeau. Ca atare, colonistii au adus mai multe manguste,singurele în stare să-i vâneze. Cu toate acestea însă sarpele a rămas o plagă în insulă până în ziua de astăzi.

            Aplicatie

Istoria sarpelui Jarka, repetă istoria sarpelui din grădina Edenului. Aparentul binefăcător al omului avea să se transforme în curând în ucigasul lui.  Tolerarea si cultivarea păcatului  va aduce în mod sigur „plata” lui – moartea – Rom.6:23.

PĂCATUL

            Semiramida, soţia lui Nimrod, împăratul Asiriei, a dorit să fie si ea împărăteasă. Măcar pentru o zi. De câte ori prindea ocazia, se ruga de soţul ei să-i facă această simplă favoare. O singură zi de domnie. În cele din urmă împăratul a hotărât să-i îndeplinească dorinţa. I-a dat coroana, sceptrul si inelul. Toate numai pentru o zi. Când a ajuns pe tron, prima poruncă a fost să lege pe împărat de mâini si de picioare si să-i taie capul. Întrucât puterea ei era deplină, sentinţa a fost executată. În felul acesta ea a domnit toată viaţa.

Aplicatie

Cu păcatul nu e de glumit. Iniţial este un umil supus, apoi acceptat, devine concetăţean cu drepturi, sfârsind prin a fi un aspru tiran. „Mă tem, spune apostolul Pavel, că după cum sarpele a amăgit pe Eva… tot asa vă va amăgi…”- 2 Cor.11: 3. Pentru a nu ajunge sub robia lui trebuie de fiecare dată distrus din fasă.

PACE – 292 ANI

            Istoricii au calculat că din anul 3200 î. Hr., omenirea a trăit doar 292 de ani de pace. Această relatare aparţine ziarului Leipziger Volkszeitung. Conform aceleiasi relatări, de la data mai sus menţionată si până în timpurile noastre au avut loc cca. 14 500 războaie, în cursul cărora au pierit  3, 6 miliarde de oameni. Perioada a fost calculată în funcţie de existenţa unei anumite conflagraţii, chiar dacă aceasta nu presupunea o implicaţie globală. Fondurile cheltuite pentru desfăsurarea acestor războaie, echivalează cu valoarea unui lingou de aur de lungimea Ecuatorului în lăţime de 161 m si grosime  de 10 m.

            Aplicatie

O lume care si-a început istoria cu un război ( Apoc 12) nu poate trăi si sfârsi în pace. Ea iubeste războiul si este dispusă să jertfească totul pentru el. Cei răi nu au pace, spune Scriptura, dar pentru noi Hristos “este pacea noastră” -Ef. 2: 14, “împăcând totul cu Sine…prin sângele crucii Lui “- Col 1: 20.

      PACE

            În  galeriile de pictură Tetriakov de la Moscova este un tablou  intitulat Pace. Pictorul a desenat o cascadă înaltă, în care cad torente de apă, stârnind un zgomot asurzitor. Sub valul înspumat de apă care cade în prăpastie, pe un colţ de stâncă este desenat un cuib de pasăre. Este cuibul unei mierle de stâncă. Puii abia au iesit din ou iar mierla pare să ciripească voios, fără să fie deranjată de apa care cade în valuri deasupra.

            Aplicatie

             Siguranţa micii păsări vine din faptul ca îsi are cuibul pe stâncă. Oricât de puterniă ar fi valul ea se află pe stâncă si aceasta îi dă liniste si pace. Ps. 71:3; 91:1-2.

  PARADĂ

 

            Cronica Chineză relatează un fapt mai puţin obisnuit, petrecut pe vremea împăratului Siuen Tsung din epoca Tang (sec. VIII- lea). Impăratul era mare iubitor de cai, drept pentru care îsi procurase un număr mare, dintre care mulţi erau învăţaţi să danseze pe ritmul muzicii de mars.

            O rebeliune de graniţă l-a silit pe împărat si suita sa, să caute refugiul în ţinuturile interioare ale Chinei, lăsând hergheliile de cai la îndemâna răsculaţilor. Acestia, ocupând orasul Ceangan, astăzi orasul Sian, din provincia San Si, nu au ezitat să rechiziţioneze caii dansatori si să-i încorporeze în cavalerie. În momentul în care se pregăteau de luptă au avut parte de o surpriză neasteptată. Când a început marsul, caii sugubăţi, în loc să pornească la luptă, au început să danseze. Crezând că sunt cuprinsi de spirite, au intrat  în panică si au măcelărit toţi caii.

            Aplicatie

Sunt multe lucruri pe care le facem doar de paradă.  În Mat.6:2,5, Mântuitorul, spune că „cine face asa si-a luat deja răsplata…” Cuvântul folosit în limba greacă este apechein –„ a primi preţul întreg”. Dacă cineva ţinteste la publicitatea personală, o obţine- dar altceva nu mai primeste. El este deja plătit. Trebuie totusi să ţină cont că socoteala definitivă nu este încă încheiată, ea urmează.

PENITENŢĂ

În faţa porţii castelului din micul oras italian Canossa, în luna ianuarie 1077, împăratul german Henric al IV-lea, excomunicat  si părăsit de slujbasi, prieteni si aliaţi, a îngenunchiat în haine de penitent cerând iertare papei Grigore al VI- lea  Hilderbrand, care îl înfrânsese în lupta pentru investitură. Ellen White spune în  Great Controversity, că împăratul a stat cu picioarele goale, afară, pe un ger cumplit.

Întucât scena s-a petrecut la Canossa, de atunci a rămas vorba  „A merge la Canossa” – adica „a te umili”.

Aplicatie

 Nu ne este necesar un drum la Canossa pentru a învăţa lecţia umilinţei, ci este suficient să privim la Isus, care a „fost umilit cu inima… smerit si zdrobit…”- Is. 53:1-9.

PERSECUŢIE

 

            La 8 aprilie 1498, poporul din Florenţa, la instigarea preoţilor, s-a ridicat împotriva lui Savonarola. Mulţimea a asediat biserica Sfântului  Marcu, unde se refugiase călugărul. Pentru a marca evenimentul, unul din discipolii lui, a tras clopotul – dând în felul acesta alarma pentru rezistenţă în faţa mulţimii. În ciuda rezistenţei mulţimea a biruit, iar Savonarola a fost condamnat de tribunalul eclesiastic la arderea pe rug. Şi ca si cum hotărârea ar fi fost prea puţin aspră, acelasi tribunal a hotărât si „condamnarea clopotului”, care a dat alarma. Drept urmare, clopotul a fost coborât  din turn, a fost asezat într-o căruţă trasă de măgari si purtat prin tot orasul;  călăul îl biciuia tot timpul ca semn al dispreţului.

Aplicatie

Istoria se repetă. „Veţi fi urâţi”, spune Mântuitorul, „de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârsit va fi mântuit”- Mc.13:13.

 

PERSONALITĂTI DE CEARĂ

            Dacă veţi face o călătorie de la Amsterdam la Londra veţi avea surpriza să descoperiţi în cele două capitale, două muzee identice. Sunt muzeele „Personalităţilor de ceară”. Aici puteţi vedea, în schimbul unei taxe, cele mai celebre figuri ale istorie. Lideri mondiali, regi , guvernatori, artisti celebri, sportivi si toate vedetele lumii…

 Într-un mod aparte sunt prezentate statuile regilor din Evul Mediu. Rolul acestora nu era pentru a transmite posterităţii trăsăturile fizionomice ale suveranului, ci pentru banala misiune de a înlocui regele în caz că acesta murea. Dacă se întâmpla o astfel de nenorocire, imediat era adusă statuia de ceară si înlocuită cu împăratul mort. Acesteia i se dădeau toate onorurile ca si mai înainte. Întreaga curte participa la aceste onoruri pe care i le aducea ca si cum ar fi fost  în viaţă. Cermoniile se desfăsurau după cele mai stricte  reguli ale etichetei, cu toată seriozitatea, desi în faţa lor se afla numai un manechin de ceară. El „suporta” în tăcere toate intrările, iesirile, complimentele si chiar soptirile rău voitoare. Şi aceasta pentru că… era numai un chip de ceară.

Aplicatie

Apostolul Ioan face o constatare foarte tristă: „ Îţi merge numele că trăiesti, dar esti mort”- Apoc.3: 1. Pentru a salva aparenţele încercăm cosmetizări „de ceară”, dar în curând realitatea va fi dezvăluită în  adevărata ei înfăţisare.

PETE BLESTEMATE

            Despre Lady Macbeth se spune că, după ce si-a ucis regele, în timp ce acsta dormea, a iesit  privindu-si mâinile pătate cu sânge si a exclamat: „ Iesiţi pete blestemate! Iesiţi vă spun…”

            Aplicatie

Petele blestemate ale păcatului nu ies de bunăvoie. Etiopianul nu-si poate schimba pielea si nici pardosul petele – Ier 13:23.  Tentativa de spălare a inimii si a mâinilor în mod individual este sortită esecului. Remarcabil este cazul lui Pilat. Singurul care ne „iubeste si care ne spală păcatele, cu sângele Său”,  este Isus Hristos. Apoc. 1: 5.

 

„PETIC DE PĂMÂNT”

            Renumitul scriitor Virgiliu, în opera sa Eneida , relatează o întâmplare a cărei aplicaţie morală este semnificativă.

            Înţeleapta Diodona, fica lui Bellus, regelui Tyrului, aflată departe de ţara ei natală,  a cerut de la puternicul rege al Romei un petec de pământ cât să-l cuprindă o piele de bou.   Bucata de pământ, urma să fie definitiv a  ei. Împăratul a acceptat. Primind pielea de bou, tânăra fată, a tăiat pielea în suviţe foarte subţiri, apoi le-a pus cap la cap, alcătuind o funie lungă, cu care a înconjurat un perimetru suficient de larg ca să zidească o cetate. Astfel a luat nastere Cartagina, puternica rivală a Romei.

            Aplicatie

De fiecare dată vrăsmasul nu vine cu pretenţii foarte mari. Un simplu compromis, o minciună sau un alt păcat mic. O simplă „piele de bou.” În curând însă, transformată în   cureluse extrem de fine, el o va întinde în toată viaţa noastră astfel încât va deveni aproape imposibil de scăpat de prezenţa lui – Mat. 12: 43-45.

 

PICĂTURA DIN CER

            În Londra cea aglomerată si plină de ceaţă locuia o fetiţă săracă  dar credincioasă. Mama ei era spălătoreasă. Era si o bună crestină si ori de câte ori avea ocazia demonstra lucrul acesta. Dorind să imite exemplul mamei, tânăra copilă a hotărât să lucreze pentru Dumnezeu. Întrucât erau oameni săraci, fata s-a gândit la un mod original de a sprijni lucrarea de evanghelizare.  A hotărât să strângă apă de ploaie pe care să o vândă altor spălătorese. Pentru fiecare găleată primea o mică monedă. Când a strâns o  anumită sumă a mers la biserică pentru a încredinţa banii în vederea lucrării misionare. Când a văzut-o pastorul a rămas surprins. A întrebat-o cum se numeste si de unde are banii. Fetiţa nu a răspuns, însă la insistenţele lui i-a zis : “Dacă totusi trebuie să însemnaţi ceva lângă darul meu, atunci scrieţi “Picătura din cer” si a plecat.

            Aplicatie

 Ce este un strop la o ploaie ? Ce este un cuvânt la o carte? Ce este un bob la un lan? Aproape nimic, si totusi n-ar fi nici ploaie,nici lan si nici carte dacă n-ar fi mai întâi bobul, cuvântul sau stropul. Doi pesti si cinci pâini au săturat o mulţime de oameni.

Încurajând binefacerea, apostolul spune: “După cum sporiţi în toate lucrurile… căutaţi să sporiţi si în binefacere” -Rom. 8: 7 ( vezi exemplul Bisericii Macedoniei – Rom 8 1-3).

PLĂCERE

            Henri Monnier obisnuia să spună: „ Nu-mi place spanacul si-mi pare bine. Pentru că dacă mi-ar place l-as mânca si nu pot să-l sufăr”

POVARĂ 

            Celebrul sriitor La Fontaine în cartea  Fabule,  povesteste despre un stăpân  care avea un cal frumos si un măgar. Calul era pentru călărie si măgarul pentru povară. Într-o zi măgarul a zis calului: „N-ai vrea să mă ajuţi ? Te rog, ia  din povara mea că nu mai pot.”  Calul a refuzat. Extenuat de poveri, măgarul se prăbusi si muri. Atunci stăpânul a luat toată povara si a pus-o în spatele  calului si pe deasupra a pus si pielea măgarului.

Aplicatie

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora. Şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”- Gal. 6:2.

 

PRAGUL

 

Printre lucrurile sacre pe care le aveau triburile mongole, si care mai târziu au fost preluate de  musulmani, este respectul pentru pragul clădirii. Califii din Bagdad obligau pe toţi care intrau în palat să se prosterneze pe pragul clădirii, unde se afla încrustată o piatră neagră, adusă de la Templul din Mecca. Pragul era înalt si era o crimă să calci pe el. Pietro della Vale, în sec.XVII, vizită palatul regilor din Persia la Ispahan, unde observă că se arătă cel mai mare respect pentru pragul usii  de la intrare. Era sărutat cu multă veneraţie si mulţi îl treceau în genunchi.

Marco Polo, relatează o istorie interesantă petrecută pe când vizita palatul din Pekin, din timpul lui Kublai-Khan, el găsi la fiecare usă doi bărbaţi înarmaţi cu bastoane. Rolul lor era de a împiedica pe oricine ar fi îndrăznit să pună piciorul pe prag. Dacă se întâmpla totusi să se găsească un vinovat, atunci îl dezbrăcau si îl obligau să plătească o sumă de bani pentru recuperarea hainelor. În caz că nu avea bani era bătut pe spatele gol.

Aplicatie

Să respecţi pragul si să uiţi de stăpânul pragului este o cruntă ironie. Să respecti Templul si să uiţi de Dumnezeul Templului este în fond o religie a cărei pretenţie devine  absurdă. Şi, din păcate, câţi se mulţumesc doar să sărute „pragul” si să plece acasă fără să-l fi întâlnit pe Dumnezeul pragului ?

 

PRETENŢII ABSURDE

În cartea  Istoria prostiei omenesti,  se  povesteste despre mania nobilimii franceze de a-si fabrica genealogii biblice. Două exemple sunt celebre. Ilustra familie Levis era de viţă nobilă si bogată. Din ea s-au născut diversi nobili, maresali, ambasadori si chiar guvernatori. Faima lor era vestită. Cu toate acestea, nu s-au mulţumit cu această faimă si au căutat un genealog care a fost de acord să le „fabrice” o descendenţă biblică, întucât ei „constataseră că se trag din seminţia Leviţilor…” Bineînţeles că nu a fost nici o problemă în descoperirea înaintasilor leviţi, spre mulţumirea si alinarea orgoliului acestei familii.

Cazul este preluat de Lady Morgan, care, într-o călătorie făcută în Franţa, în anul 1818, a fost invitată de familia Levis la o recepţie. Surprinsă a văzut într-o sală o pictură mare în ulei, pe care se vedea Maica Domnului, iar în faţa ei plecat, un membru al familiei Levis. Din gura Macii ieseau următoarele cuvinte: „ Mon cousin, couvrez-vous!” – „Vere, pune-ţi pălăria!”

Aplicatie

Ingâmfarea unora merge până acolo încât pretind că descind din sânul apostolic, în ciuda faptului că n-au nici o legătură cu comunitatea apostolică.  Isus nu poate recunoaste de „rude” decât  pe aceia care „ascultă Cuvântul si îl împlinesc”- Luc.8:19-21. Mântuitorul spunea : „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi tot ce vă poruncesc Eu”- Ioan 15:14.

PROFEŢIE

           

            În anii 1939- 1940, Maglavitul  devenise loc de pelerinaj. Aici un cioban spunea că avea vedenii si că prin puterea lui Dumnezeu putea să spună viitorul. Mii  de oameni îl căutau cerându-i  binecuvântarea. Înainte de a porni cu armatele în Rusia, Maresalul Antonescu a chemat pe vestitul cioban, ca să-i binecuvinteze ostile. La plecare l-a întrebat: „Să plec cu frontul ?” Profetul i-a răspuns: „ Du-te te vei întoarce nu vei muri”

Rezultatul războiului a fost înfrângerea si execuţia lui Antonescu.  Răspunsul  si profetia ciobanului s-a împlinit, pentru că aceasta putea fi interpretat oricum.

Aplicatie

Nu ne putem baza pe profeţia lui Satana.

PUNCT DE VEDERE

Fiecare om când se naste îsi are universul său. Perspectiva este largă si orizontul este deschis. Pe măsură ce trece timpul, omul se „specializează” si drept consecinţă, orizontul se îngustează. Cu trecerea anilor se îngustează atât de mult încât devine un singur punct. Acel punct, este „punctul lui de vedere”.

Aplicatie

Fiecare punct de vedere este în realitate un punct de orbire, din cauză că ne face total incapabili să înţelegem celelalte puncte de vedere. Numai când părăsim toate punctele de vedere si acceptăm să iubim oamenii asa cum sunt, vom putea înţelege adevărul. „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii”- Ioan 13: 34. Când iubesti îţi recapeţi universul.

RĂDĂCINI

În lucrarea Botanică distractivă, Tudor Opris, face referire la lucrările de cercetare ale naturalistului german Dittmer, care s-a ocupat mult timp din activitatea sa cu studiul rădacinilor plantelor. Un exemplu deosebit   este cel al secarei. Această plantă are o rădăcină impresionantă, compusă din numeroase ramuri si subramuri. Astfel naturalistul a descoperit că ea este alcătuită din 143 rădăcini de gradul I, 35 000 de gradul II, 2 300 000  de gradul III si 11 500 000 de gradul IV, deci un total de 13 835 143 rădăcini cu o suprafaţă de 225 mp. si o lungime de cca. 600 km.

Dacă se iau în calcul si perisorii absorbanţi, numărul lor, după Dittmer, este de cca. 15 miliarde adică o suprafaţă de cca. 400 mp. si o lungime de 10 000 km adică un sfert din Ecuator.

Aplicatie

În parabola Semănătorului se face referire la  „sămânţa căzută în locuri stâncoase” care „fiindcă nu avea rădăcină s-a uscat”- Mat 13:5,6. Biblia vorbeste în diferite locuri despre „rădăcina” crestinului – Mat. 15:13; Lc.13:8; Rom 11:17-16. Ea va fi puternică numai dacă „va fi pusă în dragoste”- Efes. 3:17.

RÂPA CU FLORI

            În mijlocul unui mic sat din zona munţilor Neamţului, era o râpă adâncă, plină cu gunoaie. Tot satul arunca acolo gunoaiele, asa că devenise un loc insuportabil. Oamenii îi  spuneau  „ La râpă” sau „Râpa cu gunoaie”.

După mai mult timp o femeie din sat s-a hotărât să facă curat. Muncă zadarnică întrucât în curând alte gunoaie le luau locul. Femeiea nu s-a lăsat, a încercat din nou si din nou. Văzând că munca ei este zadarnică, într-o primăvară s-a gândit să semene mai multe feluri de flori. După câtva timp, când florile au crescut si au înflorit, întreaga râpă si-a schimbat înfăţisarea. Sătenii priveau miraţi si ca să nu strice mulţimea de flori au început să care gunoiul în altă parte.

 Până în anul următor gunoiul s-a topit, însă florile au continuat să crească, si din sămânţa lor au crescut altele în fiecare an. De atunci satul a numit locul „Râpa cu flori” si nimeni nu a mai pus gunoiul acolo.

Aplicatie

Ilustraţia aceasta exemplifică foarte bine cum poate fi schimbată inima  fiecărui om. Biblia spune ca aceasta, inima , este „ rea” – Ierem. 11:8,  „stricată”- Ps. 10:4,  si „fără pricepere”- Rom 1:21. Apropiindu-ne de Dumnezeu „El se va apropia de noi” si inima ne va fi curăţată – Iacov 4:8. Dacă vor fi semănate flori, din  inima aceea va dispărea pentru totdeauna gunoiul.

RĂSPLATA

            În Dialogurile sale, Platon relatează cu lux de amănunte judecata si execuţia marelui filosof Socrate. Aflat în faţa judecătorilor săi, care îi cereau să cedeze, el le-a spus: „ Atenieni, sunt mai multe chipuri de a scăpa de moarte, dacă cineva cutează să spună si să facă orice. Însă nu acest lucru e greu, atenieni, să scapi de moarte, ci mult mai greu este să scapi de ticălosie”. Această acuzaţie era în mod indirect adresată judecătorilor săi. Ei au înţeles foarte bine aluzia si drept „recompensă” si-au dat votul de moarte.

Văzând votul judecătorilor lui, Socrat, a zis cu o undă de  regret în glas: „Acum e timpul să plecăm: eu ca să mor iar voi ca să trăiţi. Care din noi se îndreaptă spre un bine mai mare numai Dumnezeu stie…”

Aplicatie

Nimeni nu-si alege moartea însă îsi poate alege viaţa. O viaţă curată, sfinţită de Dumnezeu sfidează moartea, trece dincolo de ea. Apostolul Pavel spune: „Căci pentru mine a trăi este Hristos si a muri este un câstig”- Filip. 1:21.  Binele mai mare este să fim oriunde cu Hristos.

RĂNI

 

            Un părinte avea un fiu rău, supărăcios si agresiv. Din lucrurile cele mai mărunte se supăra devenind adesea agresiv. După ce îi trecea supărarea îi părea rău si promitea că se va îndrepta. Pentru a-i veni în ajutor, într-o zi tatăl i-a zis: „Uite fiule, în marginea grădinii este un gard. De câte ori te vei supăra du-te si bate un cui în gard.” Fiul, care dorea să scape de răul obicei, a ascultat de sfatul tatălui său. După un timp, pe când bătea încă un cui, a constatat cu uimire ca bătuse deja  37 de cuie. A privit cu consternare si a hotărât să-si înfrângă mânia si supărarea. A mers din noul la tatăl său spunând. „Tată, de azi înainte, sunt hotărât să nu mă mai mânii…” „Bine, i-a răspuns tatăl, de fiecare dată când vei reusi du-te la gardul din marginea grădinii si scoate câte un cui.” Nu a trecut mult timp si tânărul a scos toate cuiele. Mulţumit de reusita sa, s-a dus să  prezinte tatălui izbânda. Privindu-l cu dragoste, tatăl l-a luat si împreună au mers să vadă gardul de la marginea grădinii. „ Vezi tată, i-a spus băiatul, nu mai am nici un cui !” „ Da  fiule, dar în urma cuielor  au rămas, găurile. Să nu uiţi   lucrul acesta!”

            Aplicatie

De fiecare dată când batem un cui facem acolo si o rană, care poate să nu se mai vindece. Niciodată să nu batem un cui în inima unui cuiva, pentru că nu putem evalua cât de mare va fi rana.

 

REALITATE

            Platon a fost unul din cei mai mari scriitori ai antichităţii. Printre operele sale există o parabolă intitulată  Mitul pesterii, care vrea să arate că există realităţi superioare pe care omul obisnuit nu le înţelege.

            Oamenii, spune Paton, trăiau demult într-o pesteră, legaţi cu toţii în lanţuri de zei. De fapt pentru că crescuseră acolo acum nici nu mai doreau să părăsească pestera. Priveau doar umbrele copacilor pe pereţi si erau fericiţi. Pentru ei aceasta era lumea. Odată însă un tânăr a avut curajul să iasă afară. Aici a rămas uimit. Era o lume extraordinară, cum nu si-o imaginase vreodată. Exaltat si plin de bucurie  a alergat în pesteră să spună si celorlalţi minunea pe care a descoperit-o. În timp ce el povestea, ceilalţi îl ascultau consternaţi. Se vedea pe chipurile lor că nu îl credeau, ba mai mult, îl socoteau nebun. Cu cât se străduia să le explice mai mult, cu atât oamenii deveneau mai refractari. Convinsi că tânărul a înnebunit au hotărât să termine povestea si l-au omorât.

            Aplicatie

Într-un fel sau în altul fiecare din noi avem pestera noastră. Avem lanţuri si umbre după care ne modelăm existenţa. Dar de când  a venit Hristos si ne-a arătat „ slava lucrurilor viitoare”- Rom. 8: 18- 23, lanţurile  au fost rupte, am devenit liberi. Fapte 12: 17.

RUGĂCIUNE

            Auschwitz-ul , acest loc al iadului a cunoscut uneori experienţele cele mai înalte ale sfinţeniei. Una din aceste experienţe a fost jertfa si rugăciunea preotului Maximilian Kolbe.

            Nemaiputând suporta regimul de teroare, câţiva deţinuţi au omorât un soldat german. Întrucât nu se cunostea numele răzvrătitului, drept pedeapsă au ales douăzeci de deţinuţi la întâmplare, care au fost condamnaţi la moarte în „Buncărul foamei”- un loc special unde condamnaţii erau lăsaţi să moară de foame.

Preotul Maximilian nu a fost numărat printre cei douăzeci, însă în spiritul unei dragoste absolute s-a oferit să moară în locul unui alt deţinut. A fost acceptat.

            „Buncărul foamei” era un loc îngrozitor. De aici se auzeau în tot lagărul strigăte, plânsete, cuvinte de implorare, ţipăte de agonie. Acum însă, odată intraţi, preotul si cei nouăsprezece oameni, au început să cânte. Cântau linistit si din când în când se rugau. Nimeni nu plângea. Cântau si se rugau. Mureau având rugăciune pe buze.

            Auzindu-i ceilalţi din lagăr au prins putere si pe nesimţite întreg lagărul a fost cuprins de un duh de smerenie si pocăinţă. Gardienii erau înfricosaţi. De obicei în „Buncărul foamei” oamenii trăiau câteva zile. Acum trecuse o săptămână si oamenii erau încă vii. Ultimul a rămas preotul Kolbe. Cânta si se ruga. După două săptămâni gardienii n-au mai suportat si i-au făcut o injecţie letală. A adormit rugându-se. Pentru prima dată buncărul groazei a devenit un loc al rugăciunii.

            Aplicatie

Există primejdia ca o biserică sau o familie să uite de adevărată închinare? Dacă lauda si rugăciunea  vor lipsi dintr-un anumit loc, locul acela se va transforma în curând într-un buncăr al groazei. Acolo unde însă va fi prezentă închinarea curată, cea mai cruntă închisoare va fi poarta Paradisului. Pavel si Sila în închisoarea din Filipi au transformat locul într-o întîlnire cu îngerii lui Dumnezeu. Fapte 16:16-34

 

RUGĂCIUNE

 

Florile de cameră alcătuiesc o varietate foarte largă. Între acestea  se remarcă Maranta leuconeura erythroneura, o plantă mică, verde, cu frunze ovale. Este cunoscută ca „Planta care se roagă” – aceasta, datorită faptului că în fiecare seară îsi împreunează frunzele ca mâinile unei persoane care se pleacă pentru rugăciune.

Aplicatie

Rugăciunea este cea mai frumoasă stare a sufletului. Ea poate fi dezvoltată chiar si atunci când privim la lucrurile pe care le-a creat Dumnezeu. Psalmistul spune:„ Întreabă natura si te va învăţa…”- Ps .19.

 

RUŞINEA SPĂLATĂ

Scriitolul Ion Creangă, în nuvela Mos Ion Roată, relatează  o experienţă plină de învăţăminte a acestui bărbat.  Relatarea pleacă de la un fapt real petrecut pe vreme lui Alexandru Cuza.

Personajul principal Ion Roată, era deputat clăcas al ţinutului Putnei în Adunarea ad-hoc a Moldovei. Cerând drepturile cuvenite pentru el si pentru ţăranii din sat, boierul Alecu Bals, l-a alungat de la curte scuipându-l. Supărat mosul s-a dus la Domnitorul ţării, plângându-se de nedreptatea făcută. Ascultând cu atenţie, Cuza i-a pus în mână două legături cu galbeni pentru a-i usura necazurile. Mulţumind Domnitorului, mos Ion Roată, care fusese si umilit de boier, îndrăzni: „ Dar cu rusinea ce mi-a făcut boierul, cum rămâne Măria Ta ?” „ Cu rusinea! Iacă asa rămâne mos Ioane, zise Domnitorul sărutându-l pe amândoi obrajii, du-te si spune că unde te-a scuipat boierul te-a sărutat Domnitorul.”

Aplicatie

Am fost sărutaţi de Dumnezeu ca să ni se spele rusinea păcatului.” Da, toţi cei ce nădăjduesc în Tine nu vor fi daţi de rusine…”- Ps. 25: 3.

SACRIFICIU

Era odată un rege vestit care ducea o viaţă plină de desfătare si bucurie. Avea multe bogăţii si un număr foarte mare de femei. Într-o zi a vizitat o mănăstire unde trăia în mare smerenie un pustnic vestit. Împăratul s-a uitat la el si i-a zis plin de milă: „Ce sacrificiu imens faci !”  „Sacrificiul tău este si mai mare,” i-a  răspuns   pusnicul.  „Cum asa ?”„Uite împărate cum:  eu am renunţat la lumea asta trecătoare, dar tu  renunţi la cea vesnică.”

                                                                 SACRIFICIU

 

            Spurgeon relatează o experienţă miscătoare despre dragostea părintească. În timpul Revoluţiei Franceze un tânăr a fost condamnat la moarte prin ghilotinare. Odată pedeapsa stabilită a fost închis în turnul Bastiliei unde îsi astepta execuţia. Tânărul avea mai mulţi prieteni, care au intervenit la judecători ca să fie eliberat. Toate intervenţiile au fost sortite esecului. Întrucât ziua execuţiei se apropia, tatăl său care purta acelasi nume, s-a prezentat în faţa judecătorilor „mărturisind” că el este adevăratul vinovat. Cum judecătorii cercetaseră superficial cazul, au acceptat dovada bătrânului, condamnandu-l în locul tânărului la moarte. Mai târziu, aflat în liberertate, tânărul a înţeles care a fost preţul eliberării lui.

Aplicatie

„ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Fiul  Său ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă vesnică”- Ioan 3:16.

  

SACRIFICIU

            Întrând în palatul regal din Teheran, esti captivat de strălucirea marilor coloane de lumină, răsfrântă în mii de culori de sticla multicoloră. Totul este acoperit cu mii de bucăţi de sticlă care strălucesc precum diamantele. În realitate nu sunt decât oglinzi minuscule. Ghidul care însoţeste turistii, povesteste istoria acestor coloane.

            Când arhitectul a făcut planul palatului, a comandat unei firme din Paris, mai multe modele de oglinzi cu care să acopere zidurile de la holurile de intrare. Când oglinzile au sosit, mesterul a observat că toate s-au spart în timpul transportului. Totul era sfărmat. Timpul pentru finalizarea construcţiei nu-i permitea realizarea altei comenzi, asa că s-a gândit la o idee ingenioasă. A luat toate aceste bucăţi si le-a asezat în asa fel încât să pară că au fost făcute în mod special  asa. Îndemânarea lui  a făcut din oglinzile colorate un mozaic strălucitor ca diamantul, unic prin culoarea si spontaneietatea luminii răsfrânte.

            Aplicatie

Vă puteţi imagina dezamăgirea mesterului când a văzut oglinzile sparte! Uneori simţim si noi aceeasi dezamăgire când lucrurile vieţii noastre, aranjate frumos, se sparg. Cu toate acestea, în mâinile Maestrului, aceste nenorociri pot deveni ocaziile cele mai minunate pentru a ne face  strălucitori ca diamantul.  Ez. 34:26

SALVARE  – „ A XIII-A BĂTAIE”

 

             Era în zorii unei zile ceţoase a anului 1689, în timpul domniei în Anglia, a  regelui Wilhelm III de Orania, o santinelă a castelului Windsor a fost adusă în faţa Curţii Marţiale pentru motivul că dormise în post, în  timpul nopţii precedente. Omul a negat cu tărie învinuirea si pentru a dovedi că este nevinovat a declarat că tocmai atunci la miezul nopţii, auzise pe Marele Tom – orologiul din clădirea Westminister Abbey – sunând de 13  ori.

            Judecătorii militari au refuzat să creadă un astfel de argument si implicit mărturia soldatului si l-au condamnat la moarte. Înainte de execuţie, totusi un grup de oficiali, au făcut cercetări, si au descoperit că orologiul întradevăr sunase de 13 ori. Aceste dovezi au fost suficiente pentru achitarea soldatului, dar au adus după ele „condamnarea la moarte” a orologiului. În locul lui avea să fie montat mai târziu vestitul Big Ben.

            Aplicatie

            Salvarea omului este o experienţă neobisnuită. Al XIII-lea gong anunţă eliberarea. Odată cu sunetul lui întrăm în timpul lui Dumnezeu.

SALVAREA LA UN PAS 

            Multe au fost tragediile care au zguduit pământul. Cele mai multe, s-au pierdut odată cu cei care le-au parcurs. Există altele, care prin forţa împrejurărilor, au biruit timpul si au rămas ca mărturii vii ale experienţelor întâmplate.  Una din aceste mărturii este cazul tragic al  lui Robert Scott.

            În anul 1910 a pornit din fortul Terra Nova, cu încă patru colegi, Oates, Wilson, Bowers si Ewans, să cucerească Polul Sud. Pregătirea călătoriei a însemnat un efort considerabil, atât  financiar cât si fizic, ceea ce a dus la pierderea unor detalii (de ex. tracţiune cu măgari) care,  ulterior aveau să fie de importanţă maximă. Tocmai calcularea foarte precisă a acestor detalii avea să dea câstig de cauză expediţiei organizate de Amundsen.

            După 1500 Km, parcursi în condiţii extrem de grele, cei cinci bărbaţi, ajung în cele din urmă în zona Polului. Bucuria atât de mult asteptată se transformă  în curând într-o decepţie greu de descris. Drapelul norvegian deja fusese înfipt acolo. Fuseseră întrecuţi. În jurnalul său, Scott, a notat simplu: „ Un lucru mare s-a săvârsit. Polul Sud al pământului de mii de ani neînsufleţit, a fost într-un interval de 34 de zile descoperit de două ori, iar soarta a vrut ca eu să fiu al doilea, într-o lume în care primul ia totul iar al doilea nimic.” Nici un cuvânt de repros sau invidie , doar cuvinte de admiraţie pentru rivalul său.

            Lupta însă nu se sfârsise, urma întoarcerea acasă. Din nou cei 1500 de Km. Urmau    să călătorească în condiţii infernale. În curând  si-au dat seama că nu vor rezista călătoriei de întoarcere. Foamea, oboseala si frigul erau peste asteptări. Au început să cedeze. Primul a căzut Ewans. A murit de istovire. A urmat Oates care în disperare a părăsit cortul pierzându-se în imensitatea de gheaţă. O furtună teribilă opreste întoarcerea celor trei. Şase zile viscolul suflă fără încetare. Alimentele s-au terminat. Rezistenţa slăbeste vizibil. Ultima picătură de combustibil a fost arsă. Strânsi în sacii de dormit, mai rezisă o zi, era ultima. Partida era pierdută… Wilson si Brower au murit cei dintâi. Scott îi înveli în sacii lor apoi, în agonie, se rezemă de stâlpul central al cortului. Asa a închis ochii. Deasupra, viscolul a acoperit totul cu un giulgiu alb.

            Tragedia este că în timp ce muribunzii trăiau ultimele clipe la numai 18 Km se aflau tovarăsii lor de la bază veniţi înaintea lor ca să-i salveze. Au pierit, în mod real, la un pas de salvare.

            Aplicatie

Nu este o tragedie mai mare pentru un crestin decât aceea de a pieri la un pas de mântuire. Să fii scos din lume si să nu intri în cer, este cu adevărat o nenorocire. Exemplul femeii lui Lot este zguduitor. Ea a pierit între munte si câmpie sau altfel spus între Sodoma si Cer ( Gen. 19: 26). Să pieri la un pas de Împărăţia lui Dumnezeu este foarte dureros. Pentru aceasta apostolul Pavel spune: „ Mă port aspru cu trupul meu,  ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”- 1 Cor.9: 2.

                                               SCHIMBARE

În Cimislia, Republica Moldova, trăia o femeie cunoscută ca fiind foarte serioasă. Avea o vacă ce dădea lapte bun si mulţi oameni veneau să cumpere lapte de la ea.  Cu toate acestea, fără stirea lor, ea  adăuga de fiecare dată puţină apă în lapte, ca să-l înmulţească.

După câţiva ani a cunoscut Biserica Crestină Adventistă si a înţeles că gestul ei nu se potriveste cu învăţătura Scripturii. Asa că a încetat să mai pună apă în lapte. Oamenii gustau laptele care acum devenise si mai bun si o întrebau: „De unde îl ai ? Ai schimbat vaca ?” „Nu”, răspunse femeia. „Atunci probabil ai schimbat păsunea?” „Nu, n-am schimbat nici păsunea.” „ Atunci cum se face că laptele tău a devenit si mai bun ?” „ Am schimbat inima”, răspunse femeia.

Aplicatie

 Adevărata schimbare se produce în inimă, însă nu poate să nu fie văzută de ceilalţi. Ea este ca o iradiere lăuntrică care se îndreaptă către cei din jur.  „Noi toţi privim cu faţa descoperită …si suntem schimbaţi în  acelasi chip cu al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului”- 2 Cor. 3:18.

SCHIMBARE– FEMEIEA URÂTĂ

            Într-un sat din Oltenia trăia o femeie  rea si urâtă. Urâţenia ei era mai degrabă dobândită decât naturală, adunată de-a lungul anilor petrecuţi în păcat. La biserică mergea foarte rar si nici de Dumnezeu nu voia să audă, până în ziua când a cunoscut niste crestini adevăraţi – erau „pocăiţi”. Încetul cu încetul, femeia si-a schimbat atitudinea si a început să meargă la Biserica Crestinilor Adventisti. Aici l-a întâlnit pe Isus Hristos. Nu la mult timp după aceea s-a întâlnit cu preotul satului, care,  văzând-o, a rămas surprins:

„Mătusă Marie, a zis preotul, faţa dumitale s-a schimbat, nu mai esti cea pe care o stiam…!” „Da părinte a zis femeia, îl am pe Hristos care m-a iubit.”  „Spune-mi, a continuat preotul, dar nu-l aveai si până acum?” „Ba da, numai că până acum l-am avut de gât , acum îl am în suflet.”

            Aplicatie

Orice loc ar ocupa Hristos, dacă nu ocupă „locul din suflet”, viaţa omului nu va fi schimbată. Retusările exterioare pot da o aparenţă de bunătate, dar fără Hristos  acestea vor fi curând demascate. „Hristos în voi nădejdea slavei” – Col.1:27.

SECRET

Împăratul Midas al Frigiei, potrivit lui Herodot, în cartea sa Istorii, a primit din partea zeilor, drept pedeapsă pentru lăcomia lui, urechi lungi de măgar. Nefericitul rege era nevoit să-si ascundă aceste urechi sub o bonetă – asa numita bonetă frigiană – pe care o purta mereu. Singurul care stia secretul, era frizerul său, care sub ameninţarea cu moartea, era obligat să tacă. Simţind odată imperios nevoia să împărtăsească cuiva secretul acesta, temându-se totodată si de pedeapsa regală, frizerul, a făcut o gaură  în pământ si a  soptit acolo marele său secret.

Legenda spune că aflate prin preajmă , trestiile de pe malul lacului, au auzit acest secret si legănate de vânt au început să repete continu: „Midas are urechi de măgar!”. Asa s-a aflat marea taină.

Aplicatie

„Apără-ţi pricina, dar nu da pe faţă taina altuia…”- Pild.25: 9, spune înţeleptul Solomon. „Nu blestema pe împăratul….pentru că pasărea cerului poate să-ţi ducă vorba…”- Ecles.10: 20. „Dacă vezi un om care vorbeste nechibzuit poţi nădăjdui mai mult de la un nebun decît de la el” – Pild. 29: 20.

SFÂNT ÎN FAMILIE

            Un băieţel a citit istoria miscătoare a călugărului Simeon Stâlpnicul, care îsi trăise întreaga viaţă în vârful unui stâlp. Miscat de relatare, a hotărât să imite sfinţenia pusnicului în propria sa cameră. Cu ajutorul colegilor a adus un stâlp destul de gros pe care l-a pus în mijlocul camerei, fixat de un scaun. Deasupra a  pus tăblia mesei, pe care a fixat-o cu un cui zdravăn. Mulţumit s-a căţărat pe platformă, hotărât să rămână acolo până va fi „umplut” cu sfinţenie.

            Nu a trebuit să astepte prea mult pentru că sosirea părinţilor a adus „persecuţia” pentru isprava lui. Supărat s-a dat jos de pe stâlp spunând: „ Este foarte greu să fii sfânt în propria casă.”

Aplicatie

 De multe ori este mai usor să fii sfânt în biserică, în societate sau în alt loc.  Adevărata sfinţenie însă se dovedeste  în famile. Dacă în societate purtăm adesea o mască care ne pune la adăpost,  în familie suntem fără nici o „protecţie” si acţionăm în adevărata noastră identitate

SIGURANŢĂ  FALSĂ

Herodot povesteste despre regele puternicului regat al Lydiei, Cressus, că în timpul războiului cu Persia, a consultat oracolul de la Delfi, pentru a afla dacă va obţine victoria. Pytia, preoteasa templului, i-a spus după ce a consultat oracolul: „Dacă vei trece râul Halys o mare împărăţie se va prăbusi.”

Împăratul a luat profeţia de bun augur. A pornit războiul cu persii însă a fost înfrânt si regatul său cucerit. Pytia nu-i spusese care împărăţie avea să se prăbusească. Aceasta avea să fie a lui.

Aplicatie

Uneori acţionăm si gândim  ca si cum lucrurile rele sunt făcute doar pentru alţii. Considerăm că este normal să nu ni se întâmple nici o nenorocire. Dacă totusi vine atunci ne întrebăm: De ce? De ce tocmai mie? Aceasta se întâmplă tocmai datorită falsei siguranţe în care am stat – Ier.7:8.

SIMULARE

            Despre paianjenul cu cruceArachnea Diadema, se stie că  în ciuda crucii care o poartă pe spate, este o specie foarte rezistentă si crudă. Caracteristica sa principală este însă alta. Dacă este atins de un dusman, printr-un act reflex simulează moartea până ce pericolul a trecut, apoi îsi reia răbdător veghea în plasa întinsă.

Aplicatie

Din păcate există si crestini care simulează moartea,  moartea omului firesc  si   „răstignirea” eului. Vorbind despre pericolul unei astfel de atitudini si arătând care este singura cale, apostolul Pavel spune: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea lui Hristos… prin care am fost răstignit…”- Gal.6: 14.

SINGURĂTATE

            Una din cele mai cunoscute cărţi de aventuri este cartea lui DanielDefoe,  Robinson Crusoe.  Relatarea din carte pleacă de la un fapt real, petrecut  si relatat pe larg în presa din Anglia de ziaristul Richard Steel, în anul 1911, pe când scriitorul avea 60 ani.

            Adevăratul Robinson a fost cârmaciul Alexander Selkirk, care în 1704, naviga în preajma insulei Mas a Fuera, din Arhipelagul Juan Fernandez, Pacific. Certându-se cu căpitanul, acesta l-a pedepsit lăsându-l singur într-o barcă în apropierea insulei. În barcă cârmaciul si-a luat lucrurile strict necesare, printre care se menţionează si o Biblie. El a trăit singur pe Mas a Fuera, 4 ani si 4 luni. Mai târziu cârmaciul a mărturisit că primele opt luni au fost cele mai grele, întrucât o melancolie imensă îl cuprindea. Ulterior a început să-si organizeze viaţa. Şi-a construit două colibe; una pentru adăpost , alta pentru provizii, aduna lemne, făcea capcane pentru păsări si animale si ca să se distreze a îmblânzit două pisici.

            În 1709, corabia englezească Duke, condusă de căpitanul Roger Woods a ancorat în preajma insulei Mas a Fuera. Zărind un foc pe insulă a trimis o barcă ce s-a înapoiat aducând un om ciudat, acoperit cu piei de capră, cu părul lung si barba care îi acoperea faţa.

            În mărturia publicată de ziaristul Richard Steel – Selkirk arată că povara cea mai mare pe care a îndurat-o în toţi acesti ani a fost dorul de casă si singurătatea.

            Aplicatie

„Nu este bine ca omul să fie singur…”- Gen.2: 18. Această propoziţie arată care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de izolare si singurătate. Când Ilie îsi plângea propria singurătate, Domnul i-a zis: „Nu esti singur… mai sunt încă sapte mii de bărbaţi…”- 1 Împ. 19: 14, 18.

SLUJBĂ RELIGIOASĂ

            Ioan Chrysostom a mers odată într-o regiune unde nu era preot. Fiindcă erau mulţi oameni care aveau nevoie de îndrumare a instruit un ţăran si apoi l-a hirotonit. Întors la Constantinopol n-a mai avut liniste. „Nu cumva am făcut o greseală…?” S-a întors la locul acela si s-a ascuns în spatele unei coloane să vadă cum îsi împlineste slujba noul preot. Au început să-i curgă lacrimile. Niciodată nu mai văzuse un preot rugându-se cu atâta ardoare. Biserica parcă se înălţa la cer.

            După slujbă s-a dus la el si i-a zis: „Roagă-te pentru mine” „Eu? a răspuns preotul, dumneata trebuie să te rogi pentru mine”. „Ba nu, tu pentru că nu am văzut un preot slujindu-l pe Dumnezeu cu atâta ardoare.” Atunci preotul l-a întrebat: „Dar, frate episcop, e cu putinţă să slujesti lui Dumnezeu si în alt fel?”

            Aplicatie

Din păcate este posibil. Există sărbători si slujbe pe care nici Dumnezeu nu le mai suportă. „Urăsc sărbătorile voastre…” spune din partea Domnului, profetul Amos, cap. 5: 21. Proorocul Isaia vorbeste despre dezgustul lui Dumnezeu pentru slujbele formale – Is.1: 11-15. Soluţia se găseste în sfatul lui Ioel: „Întoarceţi-vă la Mine cu lacrimi plâns si bocet…”- Ioel 2: 12.

SOACRA

            Disputele dintre noră si soacră au devenit atât  de celebre încât nu mai au nevoie de prezentare. Pentru a preântâmpina aceste  certuri, s-au căutat tot felul de subterfugii si artificii, în speranţa unei înbunătăţiri a acestor relaţii. Un exemplu deosebit se găseste în insula Sumatra din Arhipelagul Indonezian. Soacra si nora nu au voie niciodată să-si  vorbească direct. Ca atare singurul mijloc de înţelegere este prin intermediul unei a treia persoane. Astfel soacra îi spune acesteia: ”S-a terminat provizia de lemne. Să aducă nora mea altele din grădină.” Bineînţeles cea de a treia persoană nu se sinichiseste prea mult, întrucât deja nora a auzit si-i va putea răspunde: „Spune-i soacrei mele ca deja a plecat fiul după ele…” Când lipseste cea de a treia persoană situaţia poate deveni comică , dar nu se abate de la regulă. Ca atare se ia drept martor un animal, o pasăre sau chiar un obiect din casă, căruia cele două i se adresează. Nu există încă o statistică a rezultatelor.

            Aplicatie

Sfatul Bibliei este precis: ”întrucât atârnă de voi, să trăiţi în pace, cu toţi oamenii” Rom. 12:18.

SOLIE FALSĂ – „TORNA, TORNA, FRATRE !”

            Expresia „Torna, torna, fratre !” – „ Întoarce-te frate”,  este socotită de istorici si filologi ca fiind prima menţionare a cuvintelor românesti într-un act oficial.

Aceste cuvinte apar în Cronica bizantină în legătură cu una din năvălirile barbare peste Dunăre, în anul 587, când ajunseseră până în Tracia.  În timpul unei înaintări, unui soldat din oastea generalului bizantin Commentiolus, i-a căzut bagajul de pe spinarea animalului care îl purta. Atunci cineva i-a strigat : „Torna, torna fratre!”  Soldatul nu a auzit strigătul. Însă cei din jur au perceput mesajul ca un semnal de de întoarcere,  survenit în urma unui atac iminent,   asa că,  stârnindu-se panică, întreaga ostire s-a retras.

Aplicatie

 Se întâmplă ca un cuvânt spus fără băgare de seamă, într-o conjunctură nepotrivită, să producă un necaz mare. Rănile lui pot fi  foarte adânci. Sfatul Bibliei este să fim atenţi la vorbele noastre „nefolositoare” pentru că vom da socoteală pentru ele. Mat.12:36-37.

SPERANŢĂ

            La Dachau, lagărul de concentrare nazist, au început să se înregistreze un număr foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonerii mai vechi si-a dat seama că oamenii o făceau din caza lipsei de speranţă. El a răspândit zvonul că armata rusă este foarte aproape si că în curând vor fi eliberaţi. Ca urmare, sinuciderile au încetat si o atmosferă de optimism si entuziasm a cuprins întreg lagărul. Sesizând aceasta, ofiţerii au urmărit să vadă care este cauza. În cele  din urmă au înţeles optimismul prizonierilor si au dezminţit apropierea rusilor, declarându-l un zvon fals. Odată cu aceasta sinuciderile au reapărut sub un număr si mai mare.

            Aplicatie

Ellen White spune că cea mai periculoasă armă a vrăsmasului este descurajarea. În ciuda încercărilor, dacă păstrăm speranţa avem sansa să iesim învingători. „Să apucăm nădejea care ne-a fost pusă înainte, spune apostolul Pavel, pentru că aceasta este ca o ancoră a sufletului” Ev.6:18-19.

SPERANŢĂ

            Când Alexandru a pornit expediţia sa în Persia si-a împărţit toată averea   generalilor săi. Unuia i-a dat o vilă, altuia o mosie sau o pădure.  A dat totul. Mirat, Perdiccas, unul din generalii  apropiaţi l-a întrebat: „ Împărate, dar ţie ce-ţi rămâne ?” „Speranţa”, a răspuns regele.

            Aplicatie

            Apostolul Pavel spune că rămîn acestea trei: „credinţa nădejdea si dragostea” 1Cor.13:13. Desi cea mai mare este dragostea, credinţa si nădejdea vor rămâne pentru totdeauna alături de ea.

SPERANŢA

            Potrivit unui mit hesiodic, prima femeie a fost Pandora. Ea a fost creată la porunca lui Zeus de  către Hefaistos si Atena, după imaginea zeilor. Prin ea zeii vroiau să se răzbune pe rasa umană pentru fărădelegea de a folosi focul, furat de Prometeu. Ea a fost dată de soţie lui Epimeneteu, fratele lui Prometeu, si i-a fost dată drept zestre o cutie de aramă, în care erau închise toate nenorocirile. Aceasta era cutia Pandorei. În curiozitatea ei, ea a deschis cutia, si în felul acesta au intrat toate relele  în lume, mai puţin speranţa, care era la fund si care în grabă a fost  închisă la loc.

Aplicatie

            Există persoane fără speranţă. „Desnădejdea, spune Ellen White, este arma cea mai puternică a diavolului” – „între acestia eraţi si voi , odinioară ”- Efes 2:12. Există de asemenea,  oameni care îsi pun nădejdea în lucruri nesigure:  bogăţii – 1Tim. 6:17,   stăpâniri – Est. 9:1,  cetăţi întărite- Ier.5:17,  frumuseţe- Ez.16:15, oameni- Ier 17:5, etc. Toate acestea sunt speranţe false, „încrederi în minciună”- Ier.13:25. Singura nădejde adevărată este în  Domnul- Mica 7:7.

SPERANŢĂ 

            La 2 august 1487 corăbiile portugheze comandate de Bartolomeo Diaz, au pornit de-a lungul coastelor africane cu intenţia să găsească drumul spre „Ţara mirodeniilor.” Atingând pământul Africii, o furtună puternică îi făcu să acosteze. Datorită spaimei si a furtunii prin care au trecut, au numit locul acela „Capo Tormentoso”, adică „Capul furtunilor.” Anticii credeau că dincolo de el se află marea spaimelor si ţara întunericului. Când, mai târziu, Vasco da Gama avea să treacă pe acolo, i-a schimbat denumirea  în „Capo de Buona Speranta”, adică „Capul Bunei Speranţe”.

            Aplicatie

Până la venirea lui Isus Hristos moartea era cea mai mare enigmă a istoriei, locul groazei si al torturilor – Capo Tormentoso. De când a înviat Isus, locul acesta plin de groază s-a transformat în Capo de Buona Speranţa. „Dar acum, Hristos a înviat din morţi pârga celor adormiţi”- 1 Cor. 15: 20

SPECULAŢII

Este cunoscut faptul că Buddha accepta si promova tehnicile contemplative ale yoginilor. Cu toate acestea, el refuza orice speculaţie în domeniul spiritual. El justifica lipsa lui de interes si refuzul de a pune întrebări cu privire la lucrurile transcedentale, folosind o istorioară devenită celebră:

Un om a fost rănit cu o săgeată otrăvită. Prietenii aduc imediat un doctor, dar omul strigă: „Nu vă voi lăsa să-mi scoateţi săgeata, până nu voi sti cine m-a lovit, dacă este un ksatriya sau un brahman! Cine este familia lui? Dacă este înalt sau scund? Din ce oras sau din ce sat se trage… Nu voi lăsa să mi se scoată săgeata înainte de a sti cu ce fel de arc s-a tras asupra mea! Ce coardă avea arcul? Ce fel de pană s-a întrebuinţat pentru facerea săgeţii si cum era făcut vârful săgeţii…?”

Un astfel de om, concluziona Buddha, ar muri cu siguranţă înainte ca să stie toate aceste lucruri.

Aplicatie

Speculaţiile sunt inutile. „Însirările de neamuri” (1Tim. 1:4), certurile, nu au nimic  de a face cu lucrarea de salvare. Mântuirea este mult mai simplă si nu trebuie decât dovada dragostei faţă de Dumnezeu, „care vine dintr-o inimă curată” -1Tim 1:5.

                                                           STĂPÂNUL

            Aeropagul era pentru  vechii greci locul  de întălnire al elitei intelectuale. Nu era permis accesul decât cu aprobarea responsabilului de aeropag, care avea datoria să-l cunoască si să-l prezinte pe noul venit.

            Într-o seară, pe când verifica dacă totul este în ordine, surprins responsabilul descoperi un bătrân pe care nu-l cunostea, sezând în forumul pentru discuţii. S-a apropiat de el si l-a întrebat: „Cine esti tu ?” „Eu sunt stăpânul,” veni  răspunsul. Mirat responsabilul i-a răspuns : „Nu stii cu cine vorbesti, eu sunt stăpânul.” „Da, tu esti stăpânul Aeropagului iar eu sunt stăpânul meu însumi.”

            Aplicatie

Dorinţa de stăpânire este la baza esecului moral din Univers. Aceasta a fost motivaţia care l-a determinat pe Lucifer să producă rebeliunea si ea rămâne până astăzi motivul oricărei nelegiuiri. Să stăpânesti, iată ispita, nu are importanţă unde, universul, pământul,  ţara, biserica, familia, sau chiar propria viaţă , doar să stăpânesti. Tu să fii Dumnezeul ( Gen 3:5).  În opoziţie clară este principiul guvernării lui Dumnezeu care învaţă „să slujesti”. Biblia nu prezintă modele de stăpâni ci de robi. Pavel se autointitulează „robul al lui Isus Hristos”- Rom. 1:1, Petru, Iuda, Iacov, Isaia – „robi ai Domnului”- Iacov 1:1;  2 Pt.1:1. Însusi Isus se prezintă pe sine ca fiind „Robul Domnului”- Is. 42:1. Ellen White spune „ Modelul acesta de slujire El l-a dat tuturor urmasilor Lui.” H.H.L.

STRÂNGĂTORUL DE AUR

             Probabil puţină lume cunoaste faptul că unele plantele pe lângă substanţele minerale obisnuite pe care le absorb din pământ, ele  preiau si elemente „străine”, aflate în sol. De exemplu castraveţii asimilează argint, tomatele zirconiu iar porumbul asimilează tantal, beriliu si aur.

            Tudor Opris, în cartea Botanica distractivă arată că atunci când  o anumită plantă trăieste pe un anumit depozit mineralier, aceasta va absoarbe cantităţi considerabile din elementele aflate în pământ.   Astfel, s-au descoperit în Munţii Altai, din zona lacului Teleţkoe, într-o zonă bogată în zăcăminte aurifere, plante în a căror tulpină se aflau grăunciori de 2-3 mm din acest valoros metal.

            Sunt cunoscute ca bune „strângătoare”  plopul  si coada soricelului. În frunzele plopului american se găseste zinc în proportie de până la 2.5 /10 000, adică din 1 000 kg masă verde se pot obţine 250 gr. de zinc. La coada soricelului proporţia este de 4.5/1 000, adică din aceiasi cantitate de masă verde se pot obţine cca. 4,5 kg de zinc.

            Aplicatie

Fiecare din noi „asimilăm” din substanţele care se află ascunse la temelia existenţei noastre. Dacă alegem să construim pe un depozit de aur vom construi din aur, iar dacă alegem să rămânem  doar la paie , vom construi din paie. „Fiecare dar să ia bine seama cum clădeste… dacă clădeste cineva aur , argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă…”- 2 Cor.3:10-13.

SUFLETUL

Credinţa că sufletul poate părăsi făre veste corpul omului, a determinat multe popoare să alcătuiască diferite obiceiuri. Între acestea, popoarele sălbatice credeau că atâta timp cât sufletul rămâne intact nu puteau păţi nici un rău. Pentru aceasta, în caz de primejdie puteau folosi un sac în care „ depozitau” sufletele, până trecea primejdia, după care le puteau relua în posesie fără nici o grijă. În insula Kei, femeile poartă o nucă de cocos în care ascund  sufletul copilului. Cel mai ciudat obicei este în  Noua Guinee. Aici mamele obisnuiesc să-si poarte copilul într-un sac legat la spate. De sac ele trebuie să prindă o mlădiţă de salcie, o liană, sau chiar o trestie, atât de lungă încât să se târască pe pământ, în urma lor. Pentru că, dacă din întâmplare, sufletul copilului ar părăsi corpul si s-ar rătăci, i-ar trebui un mijloc prin care să se ridice din nou de la pământ.

Aplicatie

În mod evident folklorul acesta nu are de-a face nimic cu învăţătura Bibliei. Cuvântul Scripturii spune foarte clar că omul „a devenit”,  nu a primit, „un suflet” Gen.2:7. Odată „plecat” sufletul, (persoana) este plecat pentru totdeauna, până la judecată. Ecles. 9.

TELEGRAMĂ – „TRANDAFIRUL ALB”

„Trandafirul alb” era cea mai puternică organizaţie studenţească germană împotriva hitlerismului. Împreună cu miscarea de rezistenţă poloneză au organizat unul din puţinele si curajoasele atentate împotriva lui Hitler. El consta în identificarea trenului special, care urma să-l transporte pe Hitler si, într-un loc dinainte stabilit, trenul trebuia să fie aruncat în aer.

Informaţia privind trenul, data si ora călătoriei trebuia să fie obţinută de Gerda, o studentă în medicină, pe numele ei adevărat Sofia Scholl, una din conducătoarele organizaţiei „Trandafirul alb”. Cu ajutorul unui gardian sătul de politica fuhrer-ului, a reusit să obţină datele, pe care le-a transmis telegrafic la detasamentul de intervenţie. Conţinutul telegramei era următorul:

„Mătusa Frieda soseste mâine. Trimiteţi caii la gară. Nu avem piese de schimb pentru săcerătoare, propunem accesorii „Erstaz” tipul WD – 0906 si GS – 0203.”

WD erau primele litere ale zilei stabilite pentru atentat. Cifrele 0906 arătau luna si ziua, iar 0203 ora si minutul când trenul trecea prin zona atacului. Atentatul a reusit, însă datorită unei programări de ultimul minut, Hitler nu a călătorit cu trenul acela, astfel a scăpat de la moarte.

Aplicatie

 În Matei 24 este redactată ultima „telegramă” trimisă de Isus pentru ucenicii Săi. În ea sunt menţionate, cu mare precizie, semnele care confirmă sosirea Mântuitorului. Înţelegerea lor presupune si o pregătire adecvată. Acest eveniment este unic si consecinţele lui sunt vesnice.

 

TOTUL

 

            Imediat după moartea multimilonarului John D. Rockefeller Sr., un reporter a întrebat: „Ce mostenire a lăsat domnul Rockefeller? Ştim că era un om incredibil de bogat.” Fără nici o ezitare, omul de finanţe a răspuns: „A lăsat totul.”

            Aplicatie

Răspunsul acestui om reflectă relaţia noastră cu bunurile acestei lumi.

 

TRADARE  –  „CRUCIADA COPIILOR”

            Istoria cruciadelor, sec.XIII, a fost scrisă cu mult sânge nevinovat. Una din cele mai triste pagini ale ei este cunoscută sub numele de „Cruciada copiilor.”

            Repetatele esecuri ale cavalerilor si ale ordinelor populare au dus la organizarea unor armate de copii din diferite părţi ale Franţei si Germaniei. Grupul francez a avut drept conducător un ciobănas cu numele Etienne, care, cu acordul regelui, a strâns cca. 20 000 de copii, băieţi si fete de toate vârstele. Ei au plecat din Vendome, cu gândul să ajungă la Ierusalim. După un drum îngrozitor, în care au suferit de foame, sete si oboseală, murdari si epuizaţi, micii copii au ajuns la Marsilia. Aici au fost îmbarcaţi pe sapte corăbii care aveau misiunea să-i ducă la Ierusalim. La scurt timp de la plecare s-a dezlănţuit o furtună mare care a scufundat două din cinci corăbii, toţi călătorii fiind înghiţiti de valuri. Celelalte cinci corăbii au reusit să ajungă la Alexandria unde toţi copii au fost vânduţi ca sclavi turcilor si aceasta nu datorită situaţiei ivite ci din simplul motiv că asa s-au înţeles acestia cu delegaţii lor chiar în momentul îmbarcării, întrucât copii nu aveau cu ce plăti transportul.

            Aplicatie

 Trădarea este acţiunea care demonstrează limita josniciei  caracterului uman. Când aceasta are în vedere  persoane neajutorate si nevinovate atunci putem spune că fiinţa umană a ajuns la stadiul de posedare demonică. Sfatul apostolului Pavel este „Depărtează-te de oamenii acestia” – 2 Tim. 3:4-5.

  TRĂDĂTORUL

În anul 1482, Leonardo da Vinci s-a stabilit la Milano, unde a creat mai multe opere de mare valoare. Printre acestea este si pictura murală „Cina cea de taină” de la mănăstirea Sfânta Maria della Grazia. La această frescă pictorul a lucrat între anii 1495-1497. Abatele mănăstirii, având impresia că artistul întârzie în mod deliberat, l-a reclamat ducelui de Milano, Lodovico Sforza. Acesta l-a chemat pe artist si de faţă cu abatele mănăstirii l-a întrebat din ce cauză lucrările merga asa de greu. Privindu-l pe abate Leonardo da Vinci a spus: „Am muncit mult însă nu am găsit un model pentru Iuda, acum aflându-l, voi sfârsi curând lucrarea.”

Aplicatie

 Din păcate, modelul lui Iuda se găseste  din ce în ce mai des. Iuda are  astăzi mai mulţi urmasi  ca oricând si mai mulţi decât toţi ceilalţi ucenici laolaltă. Ar putea fi chiar canonizat –„ sfântul” Iuda Trădătorul. Cel mai trist lucru este că trădătorul poate fi în noi… „Adevărat vă spun că unul dintre voi mă va vinde”- Ioan 13:21

                                       ŢAPUL ÎNTORS ACASĂ

            Abraham avea doisprezece ţapi frumosi. Nimeni nu avea ţapi ca ai lui. El îi iubea si avea mare grijă de ei. Într-o zi a venit preotul de la Templu si i-a cerut doi ţapi pentru slujba de Pasti. Unul pentru jertfă iar altul pentru trimis în pustie. Desi ţinea mult la ei, în cele din urmă se învoi să dea cei doi ţapi necesari pentru slujbă. I-a luat personal si i-a dus la templu, asistând la oficierea slujbei. Unul a fost junghiat iar altul purtând păcatul a fost trimis în pustie. În cele din urmă cu inima tristă dar împăcat pentru darul făcut se întoarse acasă. Văzând ţapii în staul începu să-i numere: 1, 2, 3..5… 8…10…11. Uimit a înţeles totul  si s-a înfiorat: tapul lui Azazel s-a întors  acasă.

            Aplicatie

            Aplicaţia este profundă si dureroasă. După lungi eforturi ne despărţim de păcatele noastre trimiţându-le  în pustie. Dar mai curând decât ne-a asteptat descoperim că ele se întorc din nou acasă. Nu ne rămâne decât să o luăm din nou de la capăt până vor dispărea cu totul. „Sângele lui Isus ne va curăţi astfel de orice păcat” -1 Ioan1:

 

UNITATE

            Un sat îsi dorea un preot care să fie deosebit de credincios. Atunci când se va ruga pentru ploaie să plouă, când se va ruga pentru soare să fie soare. Episcopul era în încurcătură. Nu era nici un preot care să vrea să meargă în parohia aceea. Într-un târziu, un tânăr absolvent a zis: „Mă voi duce eu.”  Mirat episcopul l-a întrebat: „Cum, ai curajul să te duci? Poţi ?” „Da, mă voi duce si mă voi ruga pentru ploaie sau pentru soare, cu o singură condiţie: atunci când vor vrea ploaie, tot satul să vrea să plouă, iar când vor soare, tot saul să vrea să fie soare.”

            Aplicatie

Lipsa unităţii duce de cele mai multe ori la pierderea libertăţii. Dictonul roman „divide et impera” – „împarte si stăpâneste,” este revelator în privinţa aceasta. Pe de altă parte unitatea crestină nu este numai un acord de principii, care să ţină împreună o comunitate în faţa vrăsmasului, ea este  o unitate a credinţei si în mod special una a dragostei – Col.2:2.

UNDE EŞTI ?

            În cartea  Minutul lumii la Waterlo  scriitorul Stefan Zweig spune că istoria este la îndemâna omului. Ea  depinde, în momentele ei cheie, de intervenţia unui singur bărbat sau este schimbată datorită sovăirii altui bărbat. Scriitorul afirmă că astăzi am fi avut o altă istorie dacă în momentul cheie de la Waterloo generalul Grouchy n-ar fi ezitat. Zăbovirea lui a însemnat întoarcerea firului evenimentelor si înfrângerea.

            Din descrierea lui Zweig înţelegem că lupta a fost teribilă. Englezii respinseseră patru atacuri franceze, iar acum centrul de rezistenţă slăbise foarte mult. Ultimul atac francez părea să fie hotărâtor. Întâi începu artileria. Curând porni atacul infanteria. Înclestarea era teribilă. Napoleon si Wellington priveau disperaţi după ajutor. Pentru englezi trebuiau să vină armatele prusace, iar pentru francezi armata lui Grouchy. Napoleon a aruncat totul în luptă. Wellington încă mai rezista. Câteva zeci de minute încă si armata prusacă făcu joncţiunea întrând în luptă contra lui Napoleon. Francezii au început să dea înapoi. În disperare Napoleon a strigat:   „ Unde esti Grouchy ? Unde ai rămas Grouchy ?”

Aplicatie

Este ceasul bătăliei finale. „Sună trâmbiţa, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă…”- Ez. 7: 14 „ Vine nenorocirea… vers. 25,  Împăratul jeleste…” vers 27. Este ultima mare bătălie. A fost suficent ca în inima  generalului să fie puţină sovăială   pentru ca tot ce construiseră francezii de-a lungul multor ani de război să se piardă în câteva ceasuri. Strigătul  se mai aude si astăzi: „ Unde esti Grouchy ?  Unde esti…? Unde ai rămas…? ”

                          UNITATE

            Filosoful si poetul turc Celaleddim Rum, 1204,  supranumit  Melvana, se plimba

 într-o seară, cu discipolii săi prin oras. O haită de câini dormeau linistiţi pe marginea drumului. „Priviţi ce exemplu frumos de frăţie,”  a zis unul din ucenici. Melvana a zâmbit si a continuat: „Ai dreptate, dar încearcă să le arunci un os sau o bucată de carne si vezi ce se întâmplă cu frăţia…”

     URMĂRI

Scriitorul italian Dino Buzatti ne povesteste o legendă:

Ibis , îngerul morţii, a apărut înaintea lui Einstein, în timp ce lucra la celebra lui teorie a relativităţii. „Timpul tău s-a încheiat, trebuie să vii cu mine în lumea cealaltă,” i-a zis îngerul. Einstein l-a rugat să mai astepte o lun,ă timp în care să termine lucrarea. Ibis a acceptat. După o lună, Einstein a mai cerut un răgaz.

În cele din urmă, terminând lucrarea, s-a dus într-o noapte de decembrie, conform înţelegerii să se întâlnească cu  îngerul morţii în parc. Einstein era mulţumit, căci îsi făcuse lucrarea. Ibis l-a întrebat: „Ai terminat cartea ?” „Da”,  a răspuns savantul. „Atunci poţi să trăiesti cât vrei, nu mă interesează persoana ta. Pe mine mă interesează lucrarea ta. Eu sunt trimisul diavolului. Te-am speriat cu gândul morţii ca să lucrezi cât mai repede si bine. Chiar dacă ceea ce tu ai făcut ai făcut cu intenţii bune, va fi folosit în scopul meu si-mi va aduce mult succes. Sunt mulţumit.”

Aplicatie

Prea adesea crestinii lucrează „benevol” în slujba diavolului. Aparent ei consideră că susţin cauza lui Dumnezeu, mângâindu-si constiinţa cu intenţia lor bună, în realitate însă ei lucrează foarte bine pentru vrăsmasul. „ Fiecare să ia bine seama”-1Cor.3:10, spune apostolul Pavel, „ ca nu cumva să dea vre-o rădăcină de amărăciune si mulţi să fie întinaţi”-Ev.12:15.

UZURPARE

Cambyses, regele mezilor si al persilor, fiul si urmasul lui Cirus al II-lea, a domnit între anii 529-522 î.Hr. A fost un suveran ambiţios, autoritar si sângeros. În lupta sa pentru păstrarea puterii a început să bănuiască pe fratele său Bardiya, numit si Semerides. Un vis prevestitor l-a făcut să ia hotărârea să-l ucidă. Lucru care, cu ajutorul unei slujitor credincios, numit Prexaspes, l-a si adus la îndeplinire, în mare taină. Dar după un scurt timp, o veste de necrezut, a ajuns din Persia făcându-l pe rege să nu stie ce să mai creadă: desi Prexaspes se jura că l-a ucis pe Bardiya, un alt Bardiya pretindea că domneste în Pesia.

Ce se întâmplase?

Un mag, Gaumata, un reprezentant al preoţimii medicale, aflase despre moartea ţinută secretă a prinţului si întrucât semăna perfect cu acesta, a hotărât să riste dându-se drept Bardiya , fiul lui Cirus al II-lea.

Fratele său, regele Cambyses, se afla departe în Egipt într-o campanie militară, asa că a avut suficient timp să-si pregătească înselăciunea. Poporul obosit de domnia acestuia i s-a alăturat repede, în timp ce s-a declarat „ rege al mezilor si persilor”.

Aflând toate acestea, Cambyses s-a hotărât să demaste înselăciunea, însă o moarte năpraznică i-a curmat existenţa, în condiţii misterioase. Înainte de a muri, a dezvăluit ofiţerilor lui adevărul că îsi ucisese fratele si că actualul guvernator era un înselător.

Falsul Bardiya a domnit o vreme linistit. Chiar a câstigat simpatia poporului prin reducerea de taxe si scutirea de serviciul militar. Toate acestea până când, un ofiţer pe nume Oranez, împreună cu patru tovarăsi, a hotărât să verifice mărturisirea lui Cambyses de pe patul de moarte.  Acest ofiţer stia că există un mag care semăna foarte bine cu fostul prinţ, si care fusese pedepsit, cu mai mulţi ani în urmă de regele Cirus, la tăierea urechilor pentru o anumită fărădelege. Asa că se hotărî să verifice dacă actualul rege are sau nu urechi. Lucru care nu a fost greu, dacă luăm în calcul că s-a folosit pentru aceasta de o femeie. Regele, într-adevăr  nu avea urechi. În felul acesta înselăciunea a fost demascată si falsul rege a fost omorât.

Aplicatie

 Raportul biblic spune despre Marele Uzurpator care a râvnit „scaunul de domnie” a Celui Prea Înalt – Is. 14:12-14. S-a folosit de tot ce a avut la îndemână ca să pună mâna pe el si să se „dea drept Dumnezeu”- 2 Tes. 2:4.  Înselăciunea lui a fost atât de bine mascată încât armate de îngeri l-au crezut. A fost însă Cineva care a venit să-i descopere adevărata  identiate- Ioan 8:44, si „ să nimicească lucrările  lui”- 1Ioan 3: 8.

 

VAI DE CEI ÎNVINŞI

Tius Liviu povesteste în Historia romană (V, 48) că în anul 390 î. Hr. după ce au rezistat sapte luni asediului galic asupra Capitoliului, romanii, au fost siliţi să capituleze. Brennus, comandantul galilor, a cerut o despăgubire de 1000 taleri de aur pentru a părăsi Roma. Tribunul Suplicius a adunat această sumă. În timp ce cântărea aurul, romanii au reprosat galilor că folosesc greutăţi false, atunci Brennus, aruncându-si spada în balanţă a rostit cuvintele care au devenit proverbiale: „Vae victis!”- „Vai de cei învinsi!”

Aplicatie

Ziua judecăţii este fără milă. Apocalipsa spune că Dumnezeu îsi va  „arunca secerea pe pământ. Şi pământul va fi secerat”-Apoc.14: 16; si vor zice atunci: „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata”- Apoc. 18: 10. Cei învinsi vor fi aruncaţi afară pentru totdeauna, acolo „unde este plânsul si scrâsnitul dinţilor”- Mat.25: 30.

VEGHE ATENTĂ

            Istoria spune despre un împărat care avea un fiu atât de rău, încât se hotărî să-l îndepărteze de tron. Odată luată hotărârea, l-a chemat, si pe un ton foarte ferm i-a comunincat că mostenirea îi va fi luată si nu va mai avea parte de domnie.

            Timpul trecu si tânărul prinţ îsi schimbă viaţa, ba mai mult decât atât, regretă faptele de rusine pe care le făcuse altădată. Observând această schimbare, împăratul horărî să-i redea mostenirea, însă cu o condiţie si o lecţie pe care trebuia să o înveţe pentru toată viaţa.

Astfel îsi chemă fiul si-i încredinţă un vas plin cu ulei pe care trebuia să-l poarte prin tot orasul fără să verse nici o picătură. Dacă s-ar fi scurs măcar o picătură nu avea nici o sansă să-si capete mostenirea si tronul.

            Prinţul a plecat însoţit de doi soldaţi care aveau ordinul să-l supravegheze. Străbătu străzile, încet, foarte încet, oprindu-se oridecâteori vasul se înclina mai tare. Târziu se întoarse la palat fără să fi vărsat vre-o picătură de ulei. Când l-a văzut regele i-a zis:

„ Spune-mi fiule, ai străbătut orasul, după porunca mea?” „ Da,” răspunse fiu. „Spune-mi fiule ce ai văzut  astăzi în oras?” „Nimic tată, absolut nimic.” „Cum nimic, n-ai întâlnit oameni, supusi care te aclamau, fete frumoase, magazine…!?” „Nu tată, n-am văzut nimic. Nu mi-am ridicat ochii de la vasul cu undelemn pe care îl purtam.” „Bine, a răspuns regele, acum stii ce înseamnă să veghezi asupra sufletului tău.”

            Aplicatie

Vegherea presupune o privire atenta, susţinută si concentrată asupra Mântuitorului. Apostolul Pavel spune romanilor: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia si desăvârsirea credinţei noastre, adică la Isus…”- Rom. 12: 2. Aceasta presupune si refuzul de a privi la lucrurile care pot murdări caracterul unui crestin.

 

           VESTEA CEA BUNĂ

            O veche poveste spune că pe vremea foametei care a fost în Egipt, Iosif a dat poruncă să fie aruncată în Nil toată pleava care fusese adunată în urma recoltării din anii bogaţi. Fiind luată de apă, această pleavă, îi putea anunţa pe cei de la vărsarea Nilului că în Egiptul Superior există grâu si deci pot să vină să cumpere să-si scape viaţa.

            Aplicatie

Uneori folosim pleava ca reclamă pentru grâu.  Desi aparent lucrul acesta poartă cu el un beneficiu, mai degrabă sau mai târziu se va dovedi o mare amăgire si aceasta din motivul că mulţi se opresc  doar la pleavă uitând de grâu.

 

VIAŢA

 

Elisabeth Kumbler Ross spunea: „ Nu a muri este greu; nu ne trebuie nici talent nici o excepţională comprehensiune pentru a muri. Toată lumea o face. Ceea ce e dificil este de a trăi, de a trăi intens, până la moarte, indiferent că moartea e încă departe sau iminentă că-i vorba chiar de tine sau de cineva pe care-l iubesti foarte mult si va muri curând.”

VIAŢĂ CURATĂ

            Vasile cel Mare în  Scrisoare unei văduve , Epistola 111,  vorbeste despre secretul vânătorilor de porumbei sălbatici.

            Ca să prindă porumbei, prinde unul îl îmblânzeste până acolo că vine si se hrăneste din palmă. Apoi îl unge cu un ulei special  si îi dă drumul să zboare spre ceilalţi porumbei. Mireasma acestui ulei, face ca toţi ceilalţi porumbei să-l urmeze în colivia stăpânului.

            Aplicatie

Ungând aripile sufletului cu uleiul Duhului Sfânt, vom zbura în lumea acesta pentru a atrage si pe alţii la Dumnezeu.  Un astfel de om va conduce fără să stie pe alţii la Hristos.

VICTORIE

            Una din cele mai glorioase pagini ale istoriei Reformaţiunii a  fost scrisă de Wilhelm de Orania, zis si Wilhelm Taciturnul ( de la zwyger – „cel tăcut”, „cel reţinut”).  Desi a fost crescut la curtea lui Carol Quintul, un catolic convins,   primind o educaţie în spirit catolic, era totusi mai înclinat spre reformă si nu se sfia să arate lucrul acesta. A întreţinut corespondenţă cu Martin Luther, care l-a ajutat mult în formarea unei poziţii dogmatice. În curând înclină deschis  pentru Reformaţiune.

            Replica bisericii catolice nu s-a lăsat mai puţin asteptată. Filip II, catolic, a trimis pe Ducele de Alba cu forţele  spaniole fidele catolicismului, să-l pedepsească pe curajosul principe. Armatele ducelui au masacrat orasul Zutphen apoi au asediant orasul Haarlem (12 iulie 1573) si  au  ucis mai multe mii de oameni.  A urmat orasul Alkmarr. În disperare de cauză, asediaţii au deschis digurile mării. În faţa apelor spaniolii au fost nevoiţi să se retragă, iar evenimentul a fost socotit providenţial. De atunci există o vorbă: „Victoria începe la Alkmarr.”

            În urma acestei întâmplări, Wilhelm a devenit calvin prin botez, dedicându-se total în apărarea reformei. De remarcat un fapt interesant. Aflând de gestul său, catolicii , au trimis un diplomat abil, pe don Juan de Austria, cu promisiuni foarte ademenitoare, cu condiţia să se întoarcă  la religia catolică. Wilhelm a răspuns: „Acum prefer să rămân fără toate onorurile, decât să renunţ la religia mea.” Această afirmaţie curajoasă avea să fie plătită foarte scump. Doar câţiva ani mai tâziu (1584), plătea cu viaţa  curajul de a se opune bisericii catolice. A fost asasinat.

            Aplicatie

Celui credincios, chiar dacă trece prin mari greutăţi, Dumnezeu îi pregăteste o mare victorie. Victoria începe la Alkmarr. Victoria începe la cruce. Chiar dacă Fiul lui Dumnezeu a fost ucis ( chiar dacă Wilhelm   a plătit cu viaţa), victoria a fost definitivă si deplină. Ellen White spune: „El a strigat „S-a sfârsit.” Bătălia a fost câstigată. Mâna Sa dreaptă si braţul Său sfânt I-au asigurat biruinţa. Ca biruitor a înfipt stindardul Său pe înălţimile vesnice.” Hristos Lumina Lumii, p.758 eng.

                                                   VIITOR

Un vechi proverb chinez spune: „Dacă planifici pentru un an, atunci cultivă orez. Dacă planifici pentru douăzeci de ani, atunci cultivă pomi, Dacă planifici pentru secole , atunci cultivă oameni”.

Aplicatie

Cea mai grea dar si cea mai frumoasă investiţie este în oameni. De multe ori putem fi dezamăgiţi, dar viitorul ne va arăta că nu ne-am înselat  procedând în felul acesta.

VIRTUŢI

            Teophilus era un om credincios din primele secole ale crestinismului. Odată a călătorit  spre un loc îndepărtat. Ajungând la malul Eufratului, un vames l-a oprit întrebându-l ce bunuri are de declarat. „Bunuri – a răspuns Teophilus  – am Dreptatea, Răbdarea, Mulţumirea si Evlavia”. Funcţionarul de vamă era vădit nedumerit. „Acestea sunt  bineânţeles sclavele dumneavoastră”. „Nu sunt sclavele, ci sunt stăpânele mele”,  a răspuns  Teophilus.

Aplicatie

„Negresit evlavia însoţită de mulţumire este un mare câstig” -1Tim. 6: 6. Daţi-vă silinţa să uniţi spune Petru „credinţa cu fapta, cunostinţa cu înfrânarea, răbdarea cu evlavia…”- 1Pet. 1: 2-7. Apostolul Pavel spune că numai „acestea trebuie să ne însoţească.”

ZAPISUL ZUGRAVULUI

În anul 1831, zugravul Marin Tudosie a refăcut pictura bisericii Sfântul Mina din Craiova. Pentru a justifica banii cuveniţi pentru lucrare, zugravul a întocmit o listă cu lucrările efectuate la biserică:

  1. Am pus coadă nouă cocosului lui Sf. Petru si i-am îndreptat-o;
  2. Am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta si i-am pus un deget nou;
  3. Am pus o aripă Arhanghelului Gavril;
  4. Am spălat pe servitoarea lui Caiafa si i-am pus puţin rosu în obraz;
  5. Am reînnoit cerul, am adăugat câteva stele si am curăţat luna;
  6. Am înrosit focul din iad, am pus o coadă nouă lui Lucifer si i-am ascuţit unghiile;
  7. Am reparat haina Sf. Anton si i-am pus doi nasturi la antiriu;
  8. Fiului lui Tobias, care călătoreste cu îngerul Gavril, i-am pus curea nouă la traistă;
  9. Am spălat urechile măgarului lui Avsalom si l-am potcovit;
  10. Am smolit corabia lui Noe, si i-am pus un petec;
  11. Am albit barba Sf. Neculae;
  12. Am ascuţit suliţa lui Sf. Gheorghe si am înverzit coada balaurului;
  13. Am spălat rochia Sf. Maria;
  14. Am pus coadă diavolului de la Sf. Mina si am cârpit toaca.

Nota se încheie cu specificarea sumei pe care zugravul o cerea de la părintele Ioanachie, pentru curăţatul, spălatul si cârpitul sfinţilor din biserică.

 Aplicatie

  Există trei categorii de sfinţi: de biserică,  de vreme bună si de orice vreme. Cei din prima categorie sunt usor de recunoscut. Sunt bine „zugraviţi”, sunt de obicei „la înălţime” si nu deranjează pe nimeni. Întreaga lor viaţă spirituală se reduce la zugrăvirea unei poze  cât mai frumoase. O singură problemă au:  sunt doar în biserică, în rest nu au prea multe cu sfinţenia. Cei din a doua categorie, sfinţii de vreme bună, sunt oameni credinciosi  care nu sunt interesaţi în mod special de  icoana proprie, nu-si „zugrăvesc” o imagine spirituală dar nici nu acceptă să te atingi de cea pe  care deja o au. Sfinţenia lor merge cât este vreme bună. Cum vremea se schimbă, începe să se clatine.  Categoria a treia, sfinţii de orice vreme, sunt sfinţii si de orice loc. Pe ei nu-i interesează decât un singur lucru: „vreau să fac voia Ta Dumnezeule si Legea Ta  este în fundul inimii mele.” Ps 40: 8.

ZECIME

            Un pastor dintr-o anumită denominaţiune, în care nu se obisnuia să se practice sistemul dăruirii sistemtice, a fost întrebat de un coleg dacă membrii bisericii lui dau zecime. „Sigur ca dau” , a răspuns pastorul. Mirat colegul a continuat: „Câţi la sută din membrii dau zecime?” „Cum câţi la sută, veni răspunsul, toţi dau zecime.” În timp ce colegul era de-a dreptul surprins , pastorul a continuat: „ Da, unii o dau de bună voie la biserica, o aduc ei,  iar de la alţii o strânge Dumnezeu.”

            Aplicatie

Fiecare persoană plăteste zecimea. Unii o dau Domnului alţii o dau doctorului, chelnerului sau avocatului. Necazul este că atunci când n-o dăm Domnului, ci în altă parte, ea devine cincizecime – „veţi plăti împătrit.”

ZECIME

            Un om foarte bogat si totodată credincios Domnului, datorită unor conjuncturi nefericite a pierdut totul într-o singură zi, rămânând sărac. Fiind om credincios continua să meargă la biserică. Într-o anumită ocazie în timp ce mergea la Biserică a făcut calculul banilor pe care el i-a dat Domnului. Erau aproape o sută de mii de dolari. Faţa i s-a luminat de un zâmbet larg. Un alt membru care tocmai îl văzuse zâmbind, si care cunostea situaţia lui l-a întrebat: „Cum poţi să zâmbesti în situaţia pe care o ai?” „Da, a răspuns omul, tocmai am descoperit că mai am aproape o sută de mii de dolari  pe care nu poate să mi-i ia nimeni…”

            Aplicatie

Domnul Isus spune: „Strângeţi-vă comori în cer unde nu le mănâncă moliile si nu le fură hoţii …Pentru că unde va fi comoara voastră acola va fi si inima voastră” -Mat 6:19-21.

 

ZIUA FINALĂ

Între acţiunile militare rămase celebre, este cu siguranţă si acţiunea plină de curaj a generalului Hannibal de a invada Italia. Traversând Pirineii si apoi Alpii, cu întreaga armată (50 000 pedestri, 9 000 călăreţi si 37 de elefanţi), în numai 15 zile, surprinde nepregătite armatele romane, pe care le distruge. Folosind trupe aliate, înlătură treptat orice rezistenţă, si pe când străjerii „cetăţii eterne” se asteptau mai puţin, Hanibal ajunge la porţile Romei. Un strigăt de groază a străbătut atunci orasul: „Hannibal ante portas” –„Hannibal înaintea porţilor.”

Aplicatie

Ziua Domnului va veni pe neasteptate.  Mulţi vor constata cu groază ca Isus „este înaintea portii” si nu vor mai putea face nimic. In vederea acelui moment e necesar să ne pregătim de pe acum.

BIBLIOGRAFIE

  1. Chirilă,Amelian, Mărturii de la Brates, Ed.Geneze, Galaţi,2000.
  2. Cohen,Robert, Egiptul Faraonilor, Ed.Prietenii Cărţii, Bucuresti,1997.
  3. Colecţia revistei Magazin istoric, 1966-1989.
  4. Colecţia ziarului Magazin.
  5. Comentarii pentru daruri, Ed. Viaţă si sănătate, Bucuresti 1997-1999.
  6. Cumont Franz, Persia, Bucuresti, 1998.
  7. Diego Rival, Civilizaţia Maya, Ed. Prietenii Cărţii, Bucuresti,1997.
  8. Eliade,Mircea, Istoria credinţelor si ideilor religioase, Ed. Ştiinţifică, Bucuresti, 1991.
  9. Faure,Elie, Istoria artei, 5 vol, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1970.
  10. Frobenius, Leo, Cultura Africii, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1982.
  11. Homer, Istorii, Bucuresti,1972.
  12. Kernbach,Victor, Dicţionar de mitologie generală, Ed.Albatros, Bucuresti, 1995.
  13. Lecca,Aurel, Geografie distractivă, Ed.Tineretului, Bucuresti,1969.
  14. Bucuresti, 1995.
  15. Martini,Alberto, Enigme captivante ale istoriei, Ed.Prietenii Cărţii, Bucuresti,1999.
  16. Moldovan, Gheorghe, Plantele noastre îndrăgite, Ed.Aquila, Oradea, 1996.
  17. Opris Tudor, Botanica distractivă, Ed.Albatros, Bucuresti ,1973.
  18. Platon, Dialogurile, Ed.Agora, Iasi, 1993.
  19. Procopius din Caesarea, Istoria secretă, Ed. Academiei, 1972.
  20. Şarambei, Iohanna si Nicolae, 99 Personalităţi ale lumii antice, Ed.Albatros, Bucuresti, 1983.
  21. Schliemann, Heinrch, Pe urmele lui Homer, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1979.
  22. Simoni-Abbat, Mireille, Aztecii, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1979.
  23. Smiles,S. Ajută-te singur, Ed. Soc.Soroc, Bucuresti, 1992.

2 comentarii la “Ilustrații

  1. Pingback: INCA O SURSA UNDE PUTETI GASI ILUSTRATII PENTRU PREDICI « tineridelanganoi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s