În ce cred Eu


SCRIPTURA

Biblia a fost scrisă de oameni sub inspiraţie divină şi este înregistrarea în scris a revelaţiei lui Dumnezeu despre El către om. Este o comoară perfectă care conţine învăţătura divină. Biblia îl are ca autor pe Dumnezeu, mântuirea ca scop, adevărul fiind prezentat fără nici o greşeală.

DUMNEZEU

Exsită un singur Dumnezeu viu şi adevărat. El este o Fiinţă personală, inteligentă şi spirituală, Creatorul, Mântuitorul, Păzitorul şi Stăpânitorul universului. Dumnezeu este infinit în sfințenie şi perfect în orice alt atribut.

A. Dumnezeu Tatăl
Dumnezeu ca Tată stăpâneşte cu grijă providenţială asupra universului Său. Dumnezeu este Tatăl acelora care devin copiii lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos.
B. Dumnezeu Fiul
Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. În întruparea sa Isus Hristos a fost plămădit de la Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. În viaţa Sa umană, El a trăit o viaţă perfectă şi fără păcat. Prin moartea Sa pe cruce, El a adus mântuire de păcat oamenilor. A înviat din morţi cu un trup glorificat şi s-a arătat ucenicilor drept persoana care a fost cu ei înainte de crucificare. S-a înălţat la ceruri şi acum stă la dreapta lui Dumnezeu mijlocind pentru noi. Se va întoarce în putere şi slavă pentru a judeca lumea şi pentru a duce la sfârşit lucrarea Sa de mântuire.
C. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu. El a inspirat oamenii din vechime în scrierea Bibliei. Prin descoperire El permite oamenilor să înţeleagă adevărul. El îl slăveşte pe Hristos. El convinge de păcat, neprihănire şi judecată. El cheamă oamenii la Mântuitorul şi realizază naşterea din nou. El dezvoltă caracterul creştin. El pecetluieşte pe cel credincios pentru ziua judecăţii.

Omul

Omul a fost creat prin acţiunea specială a lui Dumnezeu, după asemănarea Lui şi este coroana creaţiei Sale. La început omul a fost lipsit de păcat şi înzestrat de Creatorul său cu libertatea de a alege. După libera sa alegere omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi a adus păcatul în rasa umană. Prin ispitirea lui Satan, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu şi a decăzut din inocenţa sa originală; de atunci urmaşii lui au moştenit o natură şi un mediu înclinat spre păcat, iar odată cu capacitatea de a face acţiuni morale au devenit păcătoşi şi se află sub condamnare. Numai harul lui Dumnezeu poate să-l aducă pe om în părtăşia Sa sfântă şi să-i permită acestuia să aibă rolul pentru care a fost creat.

MÂNTUIREA

Mântuirea implică răscumpărarea omului şi este oferită fără plată tuturor celor care-L acceptă pe Isus Hristos ca Mântuitor, care prin sângele Său a obţinut răscumpărare veşnică pentru cel ce crede.
A. Regenerarea, sau naşterea din nou, este lucrarea harului lui Dumnezeu prin care credincioşii devin creaturi noi în Isus Cristos. Este o schimbare a inimii produsă de Duhul Sfânt prin convingerea de păcat, la care păcătosul răspunde cu pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Hristos.
B. Sfinţirea, este experienţa, începută în regenerare, prin care credinciosul este pus de-o parte pentru scopul lui Dumnezeu şi poate să progreseze spre perfecţiunea morală şi spirituală prin prezenţa şi puterea Duhului Sfânt care este în el. Creşterea în har ar trebui să continue de-a lungul vieţii persoanei regenerate.
  C. Glorificarea este punctul culminant al mântuirii şi este condiţia finală binecuvântată şi permanentă a celui răscumpărat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s