Sărăcia Bisericii


Sărăcia Bisericii se vede în multe privinţe, azi e cea mai vădită la locul rugăciunii. Avem mulţi or­ganizatori, dar puţini agonizatori; mulţi jucători, puţini rugători, da puţini rugători, gladiatori în rugăciune. O mulţime de păstori, puţini luptători; multe temeri, puţine lacrimi; modă si paradă prea mare, dar prea puţină râvnă în lucrare; mulţi sfătuitori, puţini ostenitori. Dacă greşim în privinţa aceasta, a rugăciunii, greşim în toate.

Autor: Leonard Ravenhill

Dacă ai fi în lucrurile spirituale tot așa…


Dragul meu, dacă ai fi în lucrurile spirituale tot așa de sârguitor cât eşti la serviciul tău, ai fi un pericol pentru diavol; dar dacă la servici ai fi tot aşa de delăsător după cum te îngrijeşti de sufletul tău, ai ajunge să-ți cerșești pâinea în curând.

din cartea lui Leonard Ravenhill – De ce întârzie trezirea?

Vă recomand să citiți cartea aceasta! O puteți descărca de aici

A doua venire a Domnului Isus – Ești pregătit?


Probabil una dintre cele mai mari tragedii a creștinismului din ziua de azi este apostazia cu privire la apropiata Venire a Domnului Isus Hristos. Cred din toată inima că mulți din cei care tânjesc cu adevărat după venire Domnului vor fi compleți șocați să audă că există o mulțime de creștini care nu mai cred în venirea Domnului. Aceștia s-au debarasat de gândul acesta și sunt confundați în teologiile lor; nu mai așteaptă Venirea Domnului pentru că ei zic că Domnul nu va veni în timpul vieții lor pe acest pământ.

Învățăturile de azi spun că El nu va veni timp de câteva secole. Astfel au pus ele deoparte adevărul venirii Sale. Vedem cu proprii ochi împlinirea înștiințării făcute de apostolul Petru:

Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii! (2 Petru 3:3-4)

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. (2 Petru 3:10a)

Pregătiți-vă, pregătiți-vă, sfârșitul acestei lumi se apropie!

Dar ei răspund: „Dacă Domnul de 2000 de ani nu a mai venit, de ce Citește în continuare „A doua venire a Domnului Isus – Ești pregătit?”

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: