Care este soarta eternă a oamenilor care păcătuiesc după încheierea legământului cu Isus Hristos?


judgment-day-man-before-throne-with-jesus-mediumÎntrebare:

După ce o persoană încheie legământ cu Isus Hristos, adică se pocăieşte, se naşte din nou şi primeşte sfântul botez, mai vine la judecată? Adică oricum va trece prin judecată şi poate fi condamnată la chin veşnic după ce a săvârşit legământ cu Isus, în caz că a greşit mult în viaţă după încheierea legământului?

 

Cel ce a încheiat legământ cu Isus Hristos nu vine la judecata neamurilor

Domnul Isus a spus aceasta:

Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. ( Ioan 5:24)

Cel ce a încheiat legământ cu Isus Hristos nu trăieşte un mod de viaţă păcătos

Apostolul Ioan a scris:

Oricine rămâne în El (în Isus) nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. (1 Ioan3:6)

Păcatul nu mai este modul de viaţă a omului care a crezut în Isus Hristos, aşa cum mai spune Apostolul Ioan încă odată în aceeaşi epistolă:

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3:9)

Cel născut din Dumnezeu, adică cel care a încheiat legământ cu Domnul Isus, poate trăi frumos pentru că este protejat de Dumnezeu:

Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. (1 Ioan 5:18)

Cel care a încheiat legământ cu Isus se pocăieşte când păcătuieşte

El nu este confortabil cu păcatul şi nu rămâne să trăiască în el. De aceea Sfânta Scriptură ne învaţă:

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. (1 Ioan 2:1-3)

Şi totuşi, Biblia ne relatează şi despre cazuri mai grele…

Cazul curvarului din Corint

În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel, când a auzit despre un caz de incest în care era implicat un membru al biserici, cu multă întristare le-a scris celorlalţi creştini din biserică următoarele:

Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. (1Co 5:1-5)

Potrivit acestui pasaj, Pavel nu pune întrebarea dacă omul respectiv a încheiat sau nu legământ cu Isus Hristos. Dar, din moment ce spune „unul din voi” este evident că cel ce a săvârşit această faptă imorală se pretindea a fi creştin. Deci, dacă era aşa sau atât timp cât el se pretindea a fi unul ce a încheiat legământ cu Isus, Biserica are responsabilitatea să-l judece ca să fie dat e mâna Satanei, adică să fie exclus din biserică, iar despre soarta de mai departe a lui spune că îi va fi nimicită carnea, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

Pedepsiţi de Domnul ca să nu fie judecaţi odată cu lumea

Pentru că nu mai realizau semnificaţia împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului, Apostolul Pavel, în aceeaşi Epistolă I către Corinteni, le aminteşte creştinilor că Cina Domnului este tocmai comemorarea legământului pe care l-am încheiat cu Domnul Isus când ne-am pocăit şi este un timp de cercetare pentru fiecare creştin ca să se verifice cum trăieşte vizavi de condiţiile Noului Legământ. Apostolul scrie în continuare aşa:

De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:27-32)

Termenul „dorm” folosit aici semnifică moartea fizică a creştinului şi pentru o documentare mai bună vă recomand să citiţi capitolul 15 din aceeaşi epistolă ca să vedeţi cum foloseşte Apostolul acest termen. Deci, conform pasajului de mai sus, dacă un creştin, după ce a încheiat legământ cu Domnul Isus, alege să trăiască mai departe în păcat, Dumnezeu va interveni curând în viaţa lui cu neputinţă tocmai ca să-l îndemne la pocăinţă. Dacă nici aşa nu-şi vine în fire, va urma boală şi dacă cel ce a încheiat legământ nu se va pocăi nici atunci ci va continua să trăiască în păcat, va urma moartea lui fizică. Şi aceasta se va întâmpla, tocmai ca să fie pedepsit de Dumnezeu acum ca să nu fie judecat odată cu lumea. Iar lumea ştim că va fi condamnată la iazul cu foc după ce va fi judecată. Cu alte cuvinte, oamenii care au încheiat legământ cu Domnul Isus, dacă aleg să trăiască în păcat, nu reuşesc să trăiască prea mult aşa, pentru că repede intervine în viaţa lor neputinţa, apoi boala şi dacă nu se opresc – moartea fizică.

Vor primi răsplata după fapte

Apostolul Pavel a mai scris:

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10)

Toţi creştinii se vor înfăţişa la scaunul de judecată al lui Hristos şi fiecare va da socoteala despre binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup, adică când trăia pe acest pământ. În dependenţă de aceasta ne vom primi toţi răsplata.

Să luăm bine seama la umblarea noastră cu Dumnezeu. Să ne cercetăm cu privire la Noul Legământ în care am întrat şi să respectăm acest legământ, ca nu fim pedepsiţi de Domnul cu neputinţă, boală, sau moarte fizică. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, ca să ne putem bucura în veşnicii de o răsplată deplină.

Autor: Preot Vasile Filat

Te iubesc! – pe omeneşte


declaratia de dragoste a lui DUmnezeu

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:16

Nu este de ajuns să iubeşti, ci e nevoie să exprimi dragostea într-un mod pe care celălalt să te înţeleagă. Nu e de prea mare ajutor o dragoste nemărturisită, nedovedită oricât de măreţe sunt sentimentele sau  trăirile celui care iubeşte. Putem vorbi despre dragoste doar când aceasta are o finalitate sau un efect în celălalt.
Există oameni care iubesc sincer dar nu arată asta în nici un fel celuilalt dar cele mai multe cazuri sunt în care oamenii iubesc sincer şi nu ştiu să arate celuilalt dragostea sau o arată într-un limbaj pe care celălalt nu îl poate înţelege generând frustrare şi  duşmănie chiar, se ajunge până acolo că dovezile de iubire sunt interpretate ca sfidare, prostie sau nimicuri. E imperios necesar să arătăm dragostea celor pe care îi iubim dar să o arătăm “în limba lor”.
Dumnezeu avea dragoste pentru noi şi totuşi a ales să exprime această dragoste într-un limbaj pe care noi să îl înţelegem. Putea foarte bine doar să vorbească în limbaj îngeresc sau ceresc, prin prooroci şi profeţi, prin natură, prin frumuseţe şi prin orice are la îndemână dar ştia că suntem limitaţi şi limbajul nostru de iubire e unul uman. Jertfa e limba de comunicare a dragostei lui Dumnezeu către oameni dar şi modalitatea în care oamenii îşi transmit sentimentele de dragoste unii altora.
Toate cele cinci limbaje de iubire descoperite de Chapman sunt sub umbrela jertfei. Cuvintele de apreciere nu ies uşor şi ne costă dacă nu e limbajul nostru, timpul petrecut împreună necesită iar jertfă şi rupere din pasiunile noastre, cadourile la fel sunt jertfă la fel şi serviciile care necesită şi timp şi comunicare, mângâierile , nici ele nu fac excepţie. Toate limbajele acestea sunt sub umbrela jertfei pentru celălalt.
Se vorbeşte mult de Paşte, se ţin slujbe în toate bisericile creştine, se împărtăşesc oamenii, îşi cer iertare, cântă despre jertfă dar puţini realizează că de fapt la Paşte ne amintim şi ascultăm iar şi iar declaraţia de dragoste a lui Dumnezeu pentru om. Puţini oameni aleg să interpreteze aşa sărbătoarea aceasta. Mulţi fac din ea o ocazie de a predica doctrină, alţii fac teologie, alţii fac teatru, alţii scenete şi jocuri, unii fac teatru printre morminte, alţii se exprimă pe stradă cu crucea în spate, unii oameni nu înţeleg nimic dar merg cu mulţimea, alţii condamnă înfantilismul creştinilor dar în realitate este sărbătorită declaraţia supremă de dragoste a lui Dumnezeu faţă de omenire.
Mai mult Domnul Isus a fost pe pământ nu doar ca să ne declare iubirea ci ca să o dovedească şi ca să ne înveţe şi pe noi să iubim. Nu doctrina, nu predicarea, nu teologia sau construcţia de biserici a propulsat atât de mult creştinismul ci o iubire ca a lui Hristos. Primii creştini au ales să iubească ca Hristos şi în faţa unui astfel de model de exprimare a iubirii nimic nu a rezistat. Încercările lui Satan de a opri dragostea asta nu au fost decât curenţi care au purtat-o mai departe şi mai departe.
Iubirea divină e o iubire a faptelor nu a vorbelor. E o iubirea arătată nu doar una declarată. Iubirea divină e jertfitoare şi prin jertfă înţeleg cel mai bine oamenii iubirea. Creştinii datorită jertfei lor au răspândit Evanghelia. S-au jertfit pentru săraci, s-au jertfit pentru văduve şi orfani, s-au jertfit pentru fraţii lor şi nu au pregetat să se jertfească cu viaţa pentru Hristos ca o declaraţie finală de dragoste.
Dacă vrei să-ţi arăţi dragostea pentru cineva o poţi face prin jertfă, renunţare la tine în favoarea sa. E limba în care oamenii înţeleg dragostea. Poţi să faci declaraţii mii, poţi avea doctrine şi teologie, poţi scrie poeme de dragoste, poţi face naveta printre stele sau poţi să te caţări pe munţi dacă nu e jertfă oamenii nu vor înţelege dragostea ce le-o porţi. Dumnezeu ştia asta şi aşa a dovedit dragostea Sa şi ne cere şi nouă tot aşa să ne dovedim dragostea “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.
În limba omenească: Te iubesc! se traduce prin Jertfă
Tu cum îţi arăţi iubirea?

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: